„Apocalipsă cu penali“ și „dezmembrare cu Soroș“. Alegeri parlamentare noi, obiceiuri politice vechi
O campanie electorală lipsită de substanță, care a limitat dezbaterea publică la teme false, uneori fantasmagorice – doar atât a fost în stare clasa politică românească să ne ofere în această confruntare electorală.
A fost ajutată de aproape întreaga mass-media naționale, care a baletat între „apocalipsa“ care va veni dacă PSD va câștiga alegerile parlamentare și „dezmembrarea soroșistă a României“ dacă PNL și USR vor face majoritate în Parlament.
Componența unui viitor guvern, indiferent de culoarea lui politică, economia, educația, sănătatea sau politica externă au fost subiecte care nu și-au găsit locul nici în agendele politicienilor, nici în prime-time-ul televiziunilor.
Electoratul nu a fost convins, de această dată, de politicile de stânga sau de cele de dreapta, de încurajarea mediului de afaceri sau de mărirea salariilor și micșorarea taxelor și impozitelor, ci a fost scindat între „apocalipsă cu penali“ și „dezmembrare cu Soroș“.
La 27 de ani de la Revoluție ne întoarcem la „agenturile străine“ și la „teroriștii“ din stradă. După 27 de ani de democrație, clasa politică românească nu dezvoltă discuții despre continuitate, despre proiecte sau viziuni, ci stabilește un moment zero de al cărui rezultat ține chiar integritatea statului. Acestea sunt temele aruncate de partidele politice în spațiul public, aceasta este concluzia. După 27 de ani de la Revoluție, încă nu avem o clasă politică matură, racordată la nevoile populației, încă nu beneficiem de o dezbatere echilibrată, constructivă.
Campania electorală actuală a mai trasat câteva concluzii. Partidele politice din România nu se diferențiază prin multe lucruri unele de altele. Despre doctrine este în zadar să mai vorbim. Este o iluzie că Partidul Social Democrat duce politici de stânga, cum este un truism faptul că PNL nu se mai încadrează la dreapta sferei politice. Pentru câștiguri electorale, fiecare partid apelează la măsuri populiste, fără să țină cont de convingerile și politicile pe care doctrina sa le impune.
Pe de altă parte, celelalte partide, cele mici, pentru a rezista și pentru a putea strânge voturile necesare pentru accederea în Parlament, încearcă să acopere plajele electorale neexploatate și astfel se radicalizează, trecând la extremele politicii. Nevoia marilor partide de a avea aliați pentru a crea o majoritate în Parlament creează partide balama, un soi de mutații periculoase pentru exercițiul democratic.
În concluzie, ceea ce separă toate aceste partide nu ține de structura acestora, care este aceeași, ci ține de percepția publică și de calitatea comunicatorilor fiecărui partid, de capacitatea lor de a crea emoție, dar și de un vehicul media care să le facă cunoscute doleanțele și să le îmbrace într-o uniformă potrivită în funcție de moment: naționalistă când trebuie, prooccidentală când este cazul, pro sau anti justiție în funcție de subiect, sau de subiecții anchetați.
Nimeni după această campanie electorală nu are soluții. Fiecare partid se răfuiește cu celălalt, îi scoate pe tapet problemele, dar nu identifică direcții de viitor în sânul propriei formațiuni. Se aruncă în spațiul public teme de campanie schizoide care demonstrează incompetența actualei clase politice, în întregimea ei și fără nici o excepție. În această campanie nu a existat nici un mesaj clar, nici măcar un slogan care să sintetizeze o viziune oarecare.
Incompetență demonstrată și de absența liderilor politici care să se remarce prin discurs și viziune. Nici măcar unul nu poate fi identificat în această campanie electorală. Singurul personaj care a fost activ din acest punct de vedere și care, paradoxal, a impus ritmul campaniei, a fost tehnocratul Dacian Cioloș, premier în funcție. Pentru prima dată în istoria de după 1989, un şef de guvern în funcţie, neafiliat politic, a devenit o locomotivă electorală şi o imagine a unui partid politic care doreşte să obţină cele mai multe voturi prin promovarea ideii că acest prim ministru va rămâne în funcţie.
PSD, așa cum ne-a obișnuit și la alegerile locale, a jucat la umbra sondajelor favorabile, foarte discret și precaut. PNL a fost reactiv, a dat dovadă de incapacitate de a crea și a părut o echipă de pluton într-un campionat de fotbal slab din estul Europei, cu teamă de succes și nevoia unui bun psiholog care să îi inoculeze mentalitatea de campion.
PMP-ul lui Traian Băsescu și-a stabilit linii clare, a pus în fruntea temelor de campanie unirea cu Republica Moldova și s-a poziționat printre cele mai articulate partide din campania electorală, care luptă să treacă pragul pentru Parlament.
ALDE, un partid care nu a adus nimic nou scenei politice în acest exercițiu electoral, a reușit doar să-l plaseze pe Călin Popescu Tăriceanu în locul dispărutului Gabriel Oprea și al său UNPR.
Singura noutate a acestor alegeri parlamentare, noua formațiune USR, a intrat în aceeași logică a vechilor partide și și-a construit campania pe aceleași considerente: voi sunteți răi, noi suntem buni. Nici un alt argument nu a fost adus pentru ca formațiunea politică nou înființată să se legitimeze în fața electoratului său. Rețeta a mai fost încercată de defunctul PDL, care la alegerile locale din vara lui 2012 folosea pe afișele din comunele constănțene sloganul „OM BUN“. Doar că oamenii buni de la USR au folosit filmulețe de campanie de neînțeles, în care au comparat venirea la Guvernare a unui partid politic cu „Apocalipsa“ și au transformat lideri politici în canibali.
Nici apocalipsă nu va fi dacă PSD va câștiga alegerile, nici Soroș nu va dezmembra România dacă PNL și USR vor avea majoritate în Parlament. Asta este sigur.
Însă se va schimba ceva în România după aceste alegeri parlamentare?
Dacă ne uităm la sondajele actuale și la modul de succedare a Guvernelor de după 1989, putem spune că nu. După fiecare Guvern tehnocrat s-a instalat un Guvern stabil PSD: Guvernul Năstase – 2000 – 2004, după anul petrecut de tehnocratul Mugur Isărescu la Palatul Victoria și Guvernele Ponta I-IV – mai 2012 – noiembrie 2015, după trei luni în care tehnocratul Mihai Răzvan Ungureanu a fost șeful Executivului. Au fost, de altfel, și unele dintre cele mai așezate și trainice guverne postdecembriste. Sondajele, indiferent de instituția care le-a realizat, plasează PSD favorit în lupta pentru alegerile parlamentare după guvernarea tehnocrată a lui Dacian Cioloș.
Un alt argument că istoria se înșală foarte rar și este repetitivă.
Însă toate aceste aspecte trebuie să convingă românii să iasă la vot. Această clasă politică lipsită de vigoare și de idei și lipsa unor dezbateri pe teme serioase așteptate de electorat nu trebuie să îi așeze comod în fotolii pe români. Din contră. Trebuie să îi motiveze să iasă la vot. Prin votul lor, indiferent de opțiunile politice, vor arăta că își doresc ca lucrurile să se schimbe. O prezență mare la vot va legitima un partid politic la guvernare (și avem nevoie de o guvernare stabilă), însă va trage și un semnal de alarmă că românilor le pasă și că, oricând va exista un derapaj, această majoritate va sancționa prin vot, sau altfel, clasa politică.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
