Paradoxul vasluian: proiectul care trebuia să salveze Palatul Mavrocordat îl duce spre ruină

Palatul Mavrocordat din centrul orașului Vaslui se transformă încet, dar sigur, în ruină. Un proiect de reabilitare care ar fi putut salva monumentul istoric s-a transformat în blestemul acestei clădiri. Lucrările de reabilitare au început în 2011 și, la scurt timp, constructorul a cerut de aproape trei ori mai mulți bani față de prețul stabilit prin licitație, motivând că nu știa că imobilul este monument. Administratorul imobilului, Ministerului Educației și Cercetării, s-a adresat instanței, iar procesul se află pe rol. Între timp, șantierul a fost abandonat, iar clădirea se degradează de la zi la zi. Consiliul local Vaslui a cerut clădirea în administrare, încă din 2015, pentru a continua lucrările, însă ministerul nu a dat un răspuns.

Povestea tristă a casei familiei fanariote Mavrocordat, familie cu puternice rădăcini în Imperiul Bizanț și care a dat țării nostre șase domnitori, a început în anul 1998, când autoritățile au decis să inițieze un proiect de reabilitare a clădirii. O intenție laudabilă care, din nefericire, în timp, se va transforma în una din principalele cauze ale degradării rapide a monumentului istoric.

La vremea respectivă, SC Provas SA Vaslui, evaluatorul financiar al proiectului, a estimat o sumă de 4,5 milioane de lei (fără TVA) pentru reabilitarea Palatului Mavrocordat. S-a demarat licitația, iar procedura a fost câștigată de firma SC Impex Romcatel SRL Iași. Contractul fost încheiat la finele anului 2011, suma stabilită prin licitație fiind de 5,1 milioane lei, fără TVA. Valoarea a fost indexată ulterior, ajungându-se la suma de 5,28 milioane lei.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Citiți articolul complet pe www.justitiecurata.ro

Autor: Dănuț Ciobanu

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: