Cine și de ce protestează în România?
sursa foto: www.gazetadambovitei.ro |
Ca o măsură de precauție și în încercarea de a mă feri de eventuale acuze de partizanat, ar trebui să spun, din capul locului, că nu susțin proiectul minier de la Roșia Montană sau exploatarea gazelor de șist, dar nici nu sunt împotriva lor. Mă aflu în imposibilitatea de a mă pronunța, într-o direcție sau alta, cu privire la aceste teme despre care, altfel, se pare că fiecare român are o opinie.
Ei bine, eu nu am. Pur și simplu îmi lipsesc prea multe informații, prea multe date referitoare la oportunitatea economică a proiectelor, cu privire la impactul social sau asupra mediului pentru a mă putea plasa, împăcat cu propria-mi conștiință, de o parte sau de alta. Așa că nu o fac.
Pe de altă parte, însă, nu pot să nu observ că cele două subiecte au provocat o discordie socială și politică de o amploare pe care puține alte teme au cauzat-o în România, iar vinovați sunt, în egală măsură, companiile private și politicienii care manipulează, ziariștii care dezinformează și cei care protestează în necunoștință de cauză.
Departe de mine gândul de a mă atinge în vreun fel de dreptul concetățenilor mei de a se manifesta, de a-și striga nemulțumirile, chiar și zgomotos, în adunări publice spontane sau organizate, dar, totuși, sunt convins că între cei care protestează la București și cei ce se revoltă la Pungești deosebirile sunt enorme, motivațiile lor nu au nimic în comun, natura acțiunilor lor este diferită, drept pentru care am mai multă simpatie pentru cei din urmă. Cred cu adevărat că îngrijorarea lor este mai sinceră și mai profundă, că se tem realmente pentru viața și avutul lor, pentru siguranța copiilor și nepoților lor, pentru prezervarea unui ambient natural și socio-cultural moștenit din vechime, pot înțelege, cu alte cuvinte, că ar avea pentru ce să fie indignați și să protesteze cu îndreptățire.
Protestatarii de la Pungești (sursa foto: www.realitatea.net) |
Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care ies în stradă și mărșăluiesc pe bulevardele și prin piețele capitalei. În primul rând, se pune problema cine sunt ei, în calitate de ce protestează ei? Sunt o ceată de activiști agresivi ai ecologismului stângist, foarte mulți corporatiști, angajați ai unor multinaționale (care, în treacăt fie spus, nu și-au des-chis subsidiare în România din dragoste dezinteresată pentru români), indivizi care, între două scandări, își verifică repede e-mail-ul pe tabletă sau pe smartphone, grupuri de hipsteriîmbrăcați absolut toți după același calapod, tineri în căutarea unei identități care au găsit că este „cool” să protesteze și, pe deasupra, au și ocazia de a da un check-in din Piața Universității. Și atunci mă întreb: au ei aceleași angoase ca oamenii de la Roșia Montană sau Pungești? Sunt ei îngrijorați pentru ce le va aduce ziua de mâine? Sunt ei frământați sufletește precum semenii lor direct afectați și interesați în cele două cazuri? Mă îndoiesc. Mai mult decât atât, protestele lor, ale celor din București, au o mare problemă de legitimitate, dacă nu chiar de moralitate. Nu știu câți dintre cei care au îngrijorări și scrupule de natură ecologistă au plantat vreodată vreun pom sau își selectează deșeurile menajere spre reciclare. La fel, nu știu câți dintre cei care au îndoieli ce țin de latura economică a problemei, pot oferi o soluție concretă și viabilă celor care nu au locuri de muncă la Roșia Montană. Unde mai pui că, printre cei care sunt cei mai vocali și agresivi, mulți nici nu știu unde este localitatea în cauză, nu au avut bunul simț elementar de a citi, măcar parțial, proiectul companiei care își dorește exploatarea, habar nu au ce metode tehnologice propune, ce avantaje oferă comunității locale și statului român. Mi s-ar părea cel puțin firesc să se informeze cu privire la toate acestea. E mai ușor, însă, să protestezi în ignoranță decât mânat de convingeri asumate după o dreaptă judecată.
Cu excepția faptului că știu unde este Roșia Montană, eu însumi sunt ignorant în privința detaliilor economice, tehnologice, sociale sau care țin de protecția mediului. Dar tocmai de aceea eu nu protestez animat de instinctul de turmă, nu mă opun irațional exploatării aurului sau a gazelor de șist. În schimb, încerc să mă informez, ceea ce mi se pare mai potrivit pentru activismul civic decent și respon-sabil, iar nu protestele ipocrite, poate voit direcționate și manipulate, dar cu certe accente golănești.
Iar cei care s-ar grăbi să mă considere vândut, pot sta liniștiți pentru că, așa cum nu mă opun proiectelor, nici nu susțin aceste exploatări.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
daca nu esti pro RMGC si vrei sa fii neutru, taci dracului din gura atunci .
Bine ti-a zis Lorena!
Nu esti pro RMGC, dar arunci cu noroi in noi, cei care ne solidarizam cu locuitorii din Rosia Montana si din Pungesti. Lasa vrajeala!
Am mai citit articole pe Info Sud-Est si este evident ca sunteti pro RMGC.
Acesta este un ziar distribuit gratuit in primarii si institutii publice pentru a dezinforma si manipula cititorii.