Pe 1 aprilie a.c., Valentin Vrabie, primarul comunei constănțene Peștera, va protesta în fața Consiliului Județean Constanța, în fruntea a peste 1000 de oameni din localitate, după preconizările acestuia. În comunicatul de presă, primarul justifică organizarea protestului astfel: „Acțiunea are loc ca urmare a refuzului constant al CJC de a reabilita DJ 223B. (…) Nemulțumirile oamenilor vizează și faptul că localitatea, deși a fost grav afectată de două inundații în vara anului 2013, autoritățile județene au rămas indiferente la suferințele și nevoile comunității locale, neacordând nici un leu pentru înlăturarea dezastrelor produse de viituri. Pentru că în ultimii ani, comunei Peștera nu i-au fost acordate nici măcar sumele cuvenite din cotele defalcate, primarul indepen-dent Valentin Vrabie cataloghează comportamentul președintelui CJC drept abuziv și iresponsabil”, precizează primarul Vrabie în comunicatul de presă. Acesta a mai adăugat în comunicat faptul că „Nicușor Constantinescu terfelește în fiecare zi procesul administrativ, confundând o instituție a statului cu propria sa ogradă. Acțiunile sale se înscriu în strategia de politică a capului plecat la care a supus întregul aparat administrativ al județului Constanța, în decursul mandatelor deținute în fruntea CJC. Să nu uite acest pseudo-politician că funcția pe care o deține nu reprezintă un premiu, ci o responsabilitate față de toți locuitorii acestui județ, inclusiv față de cei din comuna Peștera. Și, dacă din diferite cauze, are goluri de memorie, îi aduc aminte că și comuna Peștera face parte tot din județul Constanța, nu doar Siliștea, unde reabilitarea a două drumuri comunale a costat 4,5 milioane de euro. Aceste situații cu care ne confruntăm reflectă clar lipsa de interes față de cetățenii acestui județ, motiv pentru care voi depune tot efortul necesar pentru a scoate primarii de sub cămașa de forță a politicului. Pentru că păcăleala a ajuns politică de stat în guvernarea USL, consider că ziua de 1 aprilie este potrivită pentru a sărbători această alianță care a încurajat dezvoltarea statului de tip mafiot și clientelar!”, a conchis Valentin Vrabie comunicatul de presă.
„Când a ieșit de la DNA și jurnaliștii i-au sugerat că, pentru sănătatea lui, ar fi recomandat să renunțe la funcție, Nicușor a replicat: Ce legătură are boala cu funcția?”
Contactat telefonic, primarul Valentin Vrabie a fost întrebat dacă este de părere că protestul îi va atrage antipatia anumitor persoane, având în vedere că Nicușor Constantinescu a declarat că este bolnav de cancer și, un protest împotriva acestuia, i-ar putea afecta sănătatea. Primarul ne-a declarat: „În primul rând, protestul a fost anunțat încă de acum trei luni, înainte cu mult de ultimele noutăți. În al doilea rând, Nicușor Constantinescu nu e nici pe departe căzut. Când a intrat la DNA a spus că are cancer, dar când a ieșit de la DNA a fost întrebat de jurnaliști dacă nu cumva ar fi mai bine, pentru sănătatea lui, să renunțe la funcția atât de solicitantă și să se îngrijească de familie și tratament. Iar el a replicat în stilu-i caracteristic: Dar ce treabă are funcția cu boala? Deci pare că nu vrea să renunțe la funcție, deși susține că este atât de bolnav. Eu nu contest că este bolnav și nu doresc răul nimănui, dar pare că funcția este mai importantă decât boala, din moment ce nu renunță la funcție deși este una solicitantă și îl afectează atât de rău, nu?”.
„Nici un operator din Constanța nu ne-a pus la dispoziție mijloace de transport, evident, contracost. Tuturor le-a fost frică!”
Primarul Valentin Vrabie ne-a mai povestit că în momentul în care a început să caute operatori care să le pună localnicilor la dispoziție mij-loace de transport în comun, a fost surprins neplăcut de faptul că nici o firmă nu a acceptat să le pună la dispoziție microbuze: „Tuturor le-a fost frică, niciunul nu a vrut, deși, evident, serviciul s-ar fi făcut contracost, nu? Absolut nici un operator nu a fost dispus să facă asta! și asta din cauza faptului că Nicușor Constantinescu și gașca lui au instituit teroarea în municipiul și în întreg județul Constanța. Nici primarii nu mai au curaj să-și manifeste nemulțumirile, deși, credeți-mă sunt mulți care au de tras de pe urma relației defectuoase cu CJC”, a mai declarat primarul din Peștera.
„Primarii și-au pierdut demnitatea din cauza dependenței de CJC. I-a lăsat în sărăcie, fără investiții și i-a supus, le-a închis gurile”
Cât despre relația celorlați primari constănțeni cu Consiliul Județean Constanța, Valentin Vrabie a declarat: „Domnul Constantinescu e un om frustrat pentru că în comuna Peștera, rezultatele politice sunt unice în țară, iar din punct de vedere administrativ concurăm cu cele mai dezvoltate comune din țară. El nu poate să obțină rezultatele astea politice decât prin teroare și mani-pulare. Noi reușim prin proiecte, muncă și bunăcredință. Și putem face asta fără nici un ajutor de la dumnealui. Asta nu-i convine. Nu suportă să fii independent și demn. Lui îi plac doar primarii supuși, dependenți de el, care din cauza dependenței de el își pierd demnitatea. Eu voi lupta pentru ca prima-rilor să le fie redată această demnitate. Gașca de la Constanța s-a opus constant demarării investițiilor în județ, pentru că așa e doctrina social-democrată la noi, în România. Doctrina asta umilește oamenii cu pui congelați. Suntem sărăciți cu cele mai mari impozite din țară, cu cele mai proaste servicii și ne mai aruncă pui congelați ca să pară salvatorul primarilor și localnicilor”, a declarat Valentin Vrabie.
„Înmulțiți cu 100 prejudiciul lui Turbatu și veți ajunge la prejudiciul adus întregului județ Constanța”
Cât despre prejudiciul de 30 de milioane de euro invocat de procurori în dosarul președintelui CJC, Valentin Vrabie ne-a declarat: ”Sunt sigur că a refuzat să elibereze autorizațiile respective. S-a întâmplat la fel și la Peștera. Nici nouă nu voia să ne elibereze autorizații de construcție pentru investitorii în domeniul eolian. Ne-a ținut așa până am înființat departamentul de urbanism în cadrul Primăriei Peștera și am eliberat noi autorizații de construcții. Însă instalarea guvernului Ponta ne-a făcut un mare deserviciu din punct de vedere financiar. Acești social-democrați ne-au alungat investitorii prin tăierea certificatelor verzi. Azi, în comuna Peștera trebuiau să funcționeze 230 de turbine eoliene care ne aduceau în comună 3 milioane de euro anual și 1200 de locuri de muncă! Iar României, prin TVA și impozitul de profit, aduceau sute de milioane de euro. Dar așa e când ai un guvern anti-investiții și pro-sclavie cu pui congelați. Înmulțiți prejudiciul lui Turbatu cu 100 și veți afla prejudiciul adus întregului județ Constanța! Un prieten din Cluj ne-a trimis o poză în care oamenii stau la coadă să cumere bilete la teatru. Iar la noi, în Constanța, oamenii stau la coadă pentru pui. Asta e diferența dintre noi și cei din Cluj. Asta e diferența dintre un județ bogat și un județ sărac. Iar umilirea acestui județ este întărită în fiecare zi de clanul mafiot care conduce tiranic”, a mai declarat primarul Vrabie.
„Eliberarea județului e aproape. Va fi ca în 89, când au apărut, peste noapte, marii revoluționari care își vor revendica prăbușirea clanului de la Constanța”
Despre viitorul județului după Nicușor Constantinesc, primarul din Peștera consideră că va semăna cu Revoluția din 1989: „Nicușor Constantinescu s-a prăbușit din punct de vedere politic. Eliberarea județului este aproape. Veți vedea câți „revoluționari” vor apărea și vor susține că au luptat pentru decăderea regimului de la Constanța. Oameni care stau la căldurică și n-au ieșit niciodată să semnaleze neregulile și ilegalitățile din acest județ. Se va întâmpla exact ca în 1989, când au luptat foarte puțini dar au apărut zeci de mii de certificate de revoluționar. Va fi momentul în care va trebui, cu toții, să punem umărul la dezvoltarea județului și să ne gândim mai puțin la burțile noastre și mai mult la ce construim pentru copiii noștri. Este un proverb după care eu mă ghidez în fiecare zi, dar după care vor trebui toți să se ghideze dacă vrem să salvăm ce-a mai rămas din județul Constanța și să-l redăm copiilor noștri, gândindu-ne la viitorul lor: <<Trebuie să plantăm un pom la umbra căruia nu vom sta niciodată>>”, a conchis primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: