40 de ani de societate multilateral dezvoltată ne-a făcut, în primul rând, să ne uităm suspicios unii la alții, în primul rând datorită acelui serviciu de groază numit Securitate. Că am devenit individualiști și total dezinteresați este o realitate care s-a născut atunci și s-a dezvoltat, precum un monstru, după 1989. Să vedem câți oameni ajung în stradă, din proprie inițiativă, ca să protesteze, câți au curajul să o facă? Toată lumea laudă ,,grupa mare”, a pensiona-rilor, care stau primii la coadă fie pentru a-și plăti taxele, fie pentru un pachet cu pomeni, însă ei sunt, din păcate, exponenții vii ai vremurilor trecute, încolonați, tăcuți, doar pentru ei. Tot din păcate, la fel și-au crescut copiii și nepoții. Individua-lism, neimplicare, invidie…
Pe Alex îl cunoaște aproape tot Babadagul. E ospătarul de la Snack, care te servește zilnic la masă. În preajma Crăciunului a avut o altercație cu un rom turc ce intrase în unitate ca să… cerșească. Deși unitatea e una centrală, curată și cu drept de selecție a celor care intră acolo, respectivul rom nu numai că a fost extrem de gălăgios, deranjând auditiv și olfactiv consumatorii, dar a și proferat amenințări la adresa lui Alex atunci când a fost obligat să iasă afară. Și uite că după mai bine de două luni, într-o seară, nimerindu-se vreo 10 la colț de stradă și găsindu-l singur pe Alex (plus că e mai sighinaș de statură), struniți de romul cerșetor, au consi-derat că e momentul să-i aplice corecția promisă. Bun, de obicei gașca de romi turci începe prin vocalize care cresc în amplitudine cu timpul, e un fel de a-și face curaj înaintea asaltului. Cu siguranță că românii aflați în preajmă au știut din prima și ce se petrece și cine e omul încolțit. Numai că, din cauza educației primite, așa cum arătam mai sus, au ales neimplicarea. Norocul lui Alex s-a numit Lorenzo, Massimo și Omar, trei tineri italieni care lucrează temporar la ,,eolienele” din Babadag și care servesc masa la Snack și care n-au ezitat să intre în acțiune și să-și ajute seamănul care era în pericol de a fi făcut „tocăniță“. Surprinși de opoziția apărută brusc și lași până în măduva oaselor, scandalagii s-au risipit rapid.
Dacă atitudinea italienilor este demnă de laude, trebuie să recunosc că la fel de emoționantă este atitudinea noastră, a românilor neaoși. Cazul este banal, la fel ca celelalte sute de banalități asemănătoare petrecute peste tot. Trecem nepăsători pe lângă oameni căzuți, fugim ca dracul de tămâie de o situație conflictuală în care este implicat un seamăn. Nu ne interesează nici de alții, nici de țară, nici de iarba verde de acasă. Să vă spun ceva…, nici pe conducătorii țării, indiferent de rang, de perioadă, partid, nu-i interesează. Și ei au primit aceeași educație…, de unde alta? Cât îi privește pe Massimo, Lorenzo și Omar, le mulțumim frumos și.. „să meargă la ei, în Italia, cu tot cu italienismele alea de doi lei“!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
