În perioada 01-04 iunie a.c., jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în zona Pescărie, staţiunea Mamaia, au surprins patru persoane cu vârste cuprinse între 23-35 ani, care-şi confecţionau ţigarete artificiale (jointuri). Asupra acestora, jandarmii au mai găsit şase pliculeţe autosigilante transparente şi o folie de aluminiu cu fragmente vegetale de culoare verde- maronie şi un aparat de mărunţit sub formă cilindrică care prezenta la interior urme de fragmente vegetale cu miros înţepător.
Pliculeţele autosigilante, aparatul de mărunţit, folia de aluminiu şi jointurile găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Duminică, 03 iunie a.c., ora 09.00, jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în apropierea „Târgului Duminical” din municipiul Constanţa, au surprins două persoane în timp ce comercializau, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, 147 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte,susceptibile de a fi contrafăcute. Luate la întrebări, nu au putut prezenta documentele de provenienţă a mărfii. În plus, nu deţinea nici autorizaţie de comercializare a bunurilor. Prin urmare, jandarmii le-au întocmit actele de constatare pentru fapta de punere în circulaţie, fără dret, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Bunurile oprite de la comercializare (articole de îmbrăcăminte -tricouri, pantaloni scurţi sport, lenjerie intimă, pantofi sport, papuci şi borsete) au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: