Expoziție dedicată Familiei Regale la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Național Cotroceni, prezintă, în perioada august-septembrie 2018, Expoziția “Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 -1918)”.

Organizată sub semnul Centenarului, expoziția îşi propune să readucă în atenţia publicului aspecte esenţiale ale implicării Regelui Ferdinand, Reginei Maria şi a copiilor lor în actele decizionale şi în acţiunile efective derulate de-a lungul participării României la Primul Război Mondial. Din punct de vedere tematic, sunt prezentate diferite aspecte și acțiuni ale Armatei Române pe front, momente oficiale în care apare familia regală alături de personalităţi, membri ai Guvernului României din acea perioadă, generali, conducători de armate – generalul Averescu, generalul Prezan – , şefii misiunilor militare aliate franceză, engleză, americană. Ultimele secvențe expoziționale ilustrează momentul intrării familiei regale în București și împlinirea idealului statal – înfăptuirea României Mari.

Un accent deosebit este pus pe contribuţia Reginei Maria, ilustrată printr-o serie de fotografii în care suverana apare în calitate de infirmieră în spitalele de pe linia frontului sau vizitând frontul de la Mărăşeşti alături de generalul Eremia Grigorescu.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Alături de Muzeul Național Cotroceni, inițiatorul și coordonatorul expoziției, și-au adus contribuția o serie de instituții prestigioase: Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Arhivele Diplomatice – Ministerul Afacerilor Externe, Arhivelor Militare Naţionale Române, Arhiva Naţională de Filme, precum și colecţionarii particulari Daniel Obreja și Sorin Mărgărit.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 14 august 2018, ora 11.30, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu nr. 12, și va beneficia de prezenta domnului Liviu JICMAN, directorul general Muzeul Național Cotroceni.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: