Eșecul pârtiei de schi de la Molivișu, Argeș. Proiectul a pierdut finanțarea, a înregistrat defrișări ilegale și a intrat în atenția procurorilor

Lansat în urmă cu șase ani și finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, controversatul proiect pentru construirea unei pârtii de schi în comuna argeșeană Molivișu a ratat complet termenul de finalizare din decembrie 2015 și a pierdut integral finanțarea europeană. Proiectul a intrat și în atenția procurorilor, pe fondul unor defrișări considerate ilegale și a unor împroprietăriri dubioase.

Informația pe scurt

√ Actuala conducere a Consiliului Județean Argeș a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Curții de Argeș și Garda Forestieră Ploiești, în baza unor suspiciuni privind derularea cu încălcarea legii a proiectului stațiunii de schi.

√ Garda Forestieră Ploiești a confirmat că tăierile de arbori în zonă s-au făcut ilegal.

√ Instalația de schi adusă din Austria, pentru care s-au cheltuit peste 21 de milioane de lei, ruginește sub cerul liber.

√ Consiliul Județean Argeș promite continuarea proiectului pe cont propriu, odată ce se vor clarifica aspectele legale.

În aprilie 2012, conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia semna un contract de finanțare în cadrul Axei prioritare 5 „Dezvoltare durabilă și promovarea turismului”, Domeniul major de intervenție 5.2. „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice”. Beneficiarul, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară A.D.I. Molivișu din județul Argeș, primea fonduri Regio pentru o pârtie de schi.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Numele oficial al proiectului este „Crearea infrastructurii generale și specifice activităților de turism din arealul climatic Ghițu-Molivișu, comuna Arefu, județul Argeș”, cu o valoare totală a contractului de finanțare de 73.434.349,96 lei, din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR – 25.252.657,06 lei, cofinanțarea eligibilă a beneficiarului – 27.396.985,30 lei, valoarea TVA aferent cheltuielilor eligibile – 13.147.923,36 lei.

Citește tot articolul pe Jurnal de Argeș

Articol realizat pentru www.PressHub.ro/BaniEuropeni de Jurnalul de Argeș în cadrul proiectului
“Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: