În 1994, UNESCO a proclamat ziua de 5 octombrie ca „Ziua Internațională a Profesorilor”, adică a tuturor acelora care, în cadrul instituțional oferit de școală, indiferent de nivelul ei, au ca responsabilitate educarea elevilor. Data a fost aleasă pentru a celebra adoptarea, în 1966, de către o conferință specială interguvernamentală convocată de UNESCO, a „Recomandării privind statutul profesorilor”.
Recomandarea stabilește drepturile și responsabilitățile profesorilor, standardele pentru pregătirea lor profesională, condițiile minimale pentru angajarea și desfășurarea activității lor educative. De asemenea, documentul conține o serie de recomandări privind consultarea profesorilor în privința deciziilor luate de autoritățile educaționale. De la adoptarea „Recomandării”, ea a fost considerată un document important pentru orientarea reglementărilor privind statutul profesorilor din lumea întreagă.
În plus, data de 5 octombrie marchează și adoptarea de către Conferința Generală a UNESCO, în 1997, a „Recomandării privind statutul personalului educativ din învățământul superior”. Scopul acestei zile, în viziunea UNESCO, este acela de a aprecia, evalua și îmbunătății activitatea profesorilor din întreaga lume, în contextul în care, în multe țări, această activitate nu se bucură de respectul pe care îl merită. Ea este o completare a eforturilor permanente pe care UNESCO le depune pentru promovarea profesorilor, a activității acestora, una extrem de importantă pentru funcționarea sănătoasă a societății.
În acest an, oricine a dorit să celebreze această zi și a organizat un eveniment, oriunde pe glob, a putut să îl prezinte lumii întregi prin intermediul unui portal dedicat special acestui eveniment. Organizatorii lor au fost nu numai școli, licee, universități, ci și autorități publice, asociații non-guvernamentale, sau chiar companii private.
S-au desfășurat numeroase se-minarii, conferințe și simpozioane pe teme de educație. Bunăoară, Universitatea Pedagogică de Stat „Herzen”, din Sankt Petersburg, Rusia, a organizat o amplă dezbatere cu privire la un nou set de manuale pentru învățământul elementar. Pe un alt continent, Universitatea din Ambo (Etiopia) și Asociația Profesorilor din Etiopia au organizat o conferință cu participarea unor reprezentanți UNESCO ce se ocupă de problemele educației în Africa. În Qatar, la Doha, grădinița și școala primară „Noua generație” au organizat un seminar pentru a prezenta cele mai recente rezultate ale cercetărilor privind calitatea educației din această țară. Un alt simpozion a fost organizat la Johannesburg, în Africa de Sud, unde studenții de la Universitatea Witwatersrand și-au prezentat rezultatele cercetărilor lor în domeniul educației. În Insulele Marshall, Ministerul Educației a organizat o întâlnire a profesorilor pentru a discuta problemele lor și pentru a premia profesorul anului.
Multe alte evenimente au implicat imaginația celor participanți pentru realizarea de fotografii sau postere. Un profesor din Serbia a avut ideea de a face un apel către colegii săi de breaslă din întreaga lume, îndemnându-i să se fotografieze lângă un obiectiv cultural-istoric din țara lor, împreună cu un mesaj de solidaritate, pentru a atrage atenția asupra gravelor probleme cu care se confruntă educația în Serbia. În Pakistan, la Karachi, Colegiul Guvernamental pentru Educație a organizat o competiție de postere realizate de elevi, iar profesorii au fost premiați pentru activitatea lor. Un eveniment asemănător a avut loc și la Colegiul Tilak pentru Educație din Pune, India. De altfel, un concurs de postere realizate de elevi cu ocazia „Zilei Internaționale a Profesorilor” s-a desfășurat în zeci de țări din întreaga lume.La fel de interesantă a fost și inițiativa Biroului UNESCO din Brazilia, care a încurajat elevii să se fotografieze îmbrățișându-și profesorii, iar cel mai reușit instantaneu a fost premiat cu o tabletă.
Au existat și idei mai năstrușnice de celebrare a zilei de 5 octombrie. S-a încercat chiar și stabilirea unui record mondial, în Nigeria, unde o asociație de ajutorare a copiilor a încercat să organizeze cea mai mare lecție de citire. O altă asociație, din Belgia, Studio Globo, a organizat un moment intitulat „salvați de clopoțel”, îndemnând toate școlile din țară să sune clopoțelul în același timp. Un complex hotelier din Australia i-a îndemnat pe elevi să scrie câte o compunere despre profesorul lor preferat, cea mai bună primind un premiu ce a constat într-un week-end pentru două persoane la unul dintre hotelurile lanțului, cu acces la toate facilitățile oferite de acesta.
Din păcate, din România a fost înregistrat un singur eveniment, ceea ce nu înseamnă că a fost singurul organizat. La școala „Ștefan Bârsănescu” din Iași s-a desfășurat o masă rotundă pentru a dezbate comparativ sistemele de educație din România și Italia, inclusiv cu parti-ciparea unui oaspete din Peninsulă, AlessiaVallorani.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: