Primul oficial din Europa care a sosit la Bucureşti în timpul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene a fost ministrul de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz.
Relaţiile dintre România şi Polonia împlinesc în luna februarie un secol de la debut. În perioada dintre cele Două Războaie Mondiale (1919-1939), România şi Polonia au închegat unul dintre cele mai solide parteneriate strategice de pe continentul european, obiectivele lui fiind îndreptate spre o politică defensivă faţă de URSS. Împărţirea Poloniei între Germania şi URSS, în septembrie 1939, a dus la dispariţia statului şi la refugierea în România a peste 100.000 de poloni, civili şi miltari. Între ei, Preşedintele Republicii, prim-ministrul şi membrii guvernului, liderii armatei, conducătorii principalelor instituţii ale statului. Chiar şi tezaurul în aur al Băncii Poloniei a rămas, o parte, la mănăstirea Tismana iar o altă parte a „locuit” la Constanţa până când a fost trimis în Marea Britanie.
Acum, la deschiderea primei preşedinţii române a Consiliului Uniunii Europene, şeful diplomaţiei polone a spus răspicat: „Polonia este convinsă că România este bine pregătită pentru acest mandat şi va avea succes”.
Ministrul Jacek Czaputowicz este convins că România este bine pregătită
La 9 ianuarie 2018, miniştrii de Externe ai României şi Poloniei au discutat despre viitorul imediat al Uniunii Europene, guvernul de la Varşovia transmiţând lui Teodor Meleşcanu că este direct interesat de structura bugetului şi de relaţia dintre UE şi NATO, în special de prezenţa trupelor americane pe continent.
Bugetul UE – spune ministrul de Externe Jacek Czaputowicz – ar trebui adoptat după alegerile europarlamentare şi desemnarea viitoarei Comisii Europene, adică nu în mandatul României, care se încheie la 30 iunie. „Polonia – a spus Czaputowicz într-un interviu incendiar la Radio România, la 9 ianuarie – consideră că este mai importantă substanţa bugetului, conţinutul lui şi nu viteza de adoptare”. Atenţie, însă: dacă argumentele Varşoviei nu vor fi ascultate şi acceptate, atunci, pur şi simplu, Polonia va vota împotriva bugetului. Prin urmare: România a fost deja atenţionată că ar fi riscant să se implice în procesul politic al scrierii şi adoptării bugetului UE în condiţiile în care liniile generale, discutate până acum, nu sunt agreate la Varşovia şi, mai mult ca sigur, şi în alte capitale.
Jacek Czaputowicz a cerut ministrului de Externe Meleşcanu să accepte că Polonia respectă statul de drept, că reformele în justiţie adoptate de guvernul de la Varşovia nu aduc atingere independenţei magistraţilor şi că, prin urmare, România ar trebui să iniţieze stingerea discuţiilor din interiorul Uniunii Europene privind oportunitatea aplicării prevederilor referitoare la restrângerea sau retragerea votului pentru Polonia. „Opţiunea nucleară”, celebrul articol 7 din Tratatul Uniunii, nu aduce credibilitate Poloniei atâta vreme cât există intenţii privind aplicarea în anumite condiţii.
Polonia şi România privesc la fel Europa: cu prezenţă militară americană pe continent
Miniştrii Meleşcanu şi Czaputowicz au stabilit că securitatea europeană şi a frontierelor statelor lor este strâns legată de prezenţa trupelor NATO, dar mai ales ale celor americane, pe teritoriile lor şi ale altor state. Cei doi miniştri nu s-au ferit să nominalizeze direct pericolul: Federaţia Rusă. Acest lucru va pune în dificultate multe diplomaţii din interiorul Uniunii Europene deoarece poziţiile radicale anti-ruse ale Poloniei şi României nu mai sunt împărtășite decât de cele trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) şi, până la ieşire, de Marea Britanie. Teodor Meleşcanu a fost cel care a deschis tirada împotriva Moscovei, susţinând „prezenţa NATO în Marea Neagră” şi un parteneriat reîntărit între UE şi NATO.
Declaraţia anti-rusă explicită a ministrului Jacek Czaputowicz de la Bucureşti, acceptată şi de România, este puţin obişnuită pentru urechile europenilor din Vest. „Pentru Polonia şi pentru România – a declarat şeful diplomaţiei de la Varşovia la 9 ianuarie – SUA sunt esenţiale pentru garantarea securităţii, aşa că suntem în favoarea întăririi NATO şi pentru descurajarea acţiunilor agresive ale Rusiei. Noi vrem creşterea prezenţei americane”. În acest context, mediatizata întâlnire de la Varşovia dintre ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, şi preşedintele Partidului Lege şi Justiţie din Polonia, de guvernământ, Jarosław Kaczyński, nu este deloc o „Axă Italia-Polonia” în Uniunea Europeană, aşa cum au scris toate ziarele continentului. Şi acest lucru pentru că, banal, la postul naţional de radio de la Bucureşti, ministrul polon de Externe a explicat că „este prematur să vorbim de viitoare coaliţii”. Motivul este fundamental pentru Polonia şi, în Europa, aproape doar România îl poate împărtăşi: „Pentru noi este crucială oprirea agresiunii ruse în timp ce Matteo Salvini este mai deschis în aşteptări faţă de Moscova”.
Înainte de deschiderea oficială a preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, din seara de 10 ianuarie, de la Ateneu, diplomaţia de la Bucureşti a simţit nevoia să se asigure că există un prieten fără cusur în Europa, o ţară care o va sprijini cel mai probabil necondiţionat pe parcursul celor şase luni. Polonia are un cuvânt greu în Uniunea Europeană. România, cu relaţii deschise în nucleul dur (Franţa, Germania, Olanda) îi poate de solidaritate în a da un ajutor în redesenarea raporturilor cu Bruxelles-ul.
Cum cele două state sunt intim legate prin optica similară faţă de Federaţia Rusă şi SUA nu este greu de dedus că va exista o similitudine de opinii, voturi şi opţiuni între Bucureşti şi Varşovia.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
