Abdelaziz Bouteflika este al cincilea preşedinte al Algeriei. Conduce ţara din 1999, la alegerile prezidenţiale din 2004 obţinând aproape 91% din voturi iar la scrutinul din 2009 puţin peste 81%.
Preşedintele Algeriei are 82 de ani iar în 2014, înainte de victoria în alegeri, a suferit un atac vascular cerebral. De atunci, merge într-un cărucior, nimeni nu l-a mai văzut în public iar foarte rarele lui luări de poziţie în public sunt reduse la câteva minute. De fapt, din 2014 nimeni în Algeria nu i-a mai auzit vocea.
Candidatura pentru al cincilea mandat prezidenţial nu pune doar probleme de constituţionalitate: Algeria nu a fost niciodată o democraţie. Ci este vorba de-a dreptul dacă preşedintele Abdelaziz Bouteflika, o mumie, poate lua decizii.
Algeria: şase decenii de socialism şi dictaturi militare
O ţară cu aproape 2,4 milioane kilometri pătraţi şi peste 45 milioane locuitori, Algeria a fost parte a Franţei între 1830 şi 1962, când şi-a proclamat independenţa. A fost unul dintre cele mai bogate teritorii franceze, litoralul său mediteranean fiind un experiment reuşit de urbanism, civilizaţie culturală, dezvoltare economică, coabitare între creştini, evrei şi musulmani. Alger, Oran, Constantine şi toate oraşele algeriene de coastă sunt exemple vii ale unei istorii victorioase. Europenii şi evreii nativi (aproximativ 10% din totalul populaţiei după al Doilea Război Mondial) aveau cetăţenie franceză. Majoritatea populaţiei – arabi şi berberi -, nu.
La începutul anului 2017, într-un interviu acordat portalului algerian de ştiri Echorouk News, preşedintele Emmanuel Macron, aflat atunci în campanie electorală, a definit viitoarea lui politică faţă de memoria trecutului franco-algerian în termeni fie extremi – „Coloniasmul este o crimă împotriva umanităţii, o adevărată barbarie” – fie cu nuanţele acceptate de majoritatea predecesorilor săi şi de o parte însemnată a opiniei publice franceze: „În Algeria a fost suferinţă. Dar în timpul colonialismului francez au apărut elementele statului algerian, s-a dezvoltat clasa de mijloc. Au fost elemente de civilizaţie şi elemente de barbarie”.
Totul s-a sfârşit în 1962 când, odată obţinută independenţa, în urma unui sângeros război cu Franţa şi cu înfrângerea generalului Charles de Gaulle. Peste 1,2 milioane de locuitori au părăsit Algeria în doar câteva săptămâni, noul stat intrând în blocaj. La Alger a fost proclamată o republică socialistă, un fel de comunism laic arab care a durat până în 1989, când regimul politic s-a liberalizat pentru doi ani. Victoria în alegeri a islamiştilor, în 1991, a condus la intervenţia armatei în viaţa politcă, la instituirea unei dictaturi militare, sub forma conducerii principalului partid, Frontul Naţional de Eliberare. Din 1999, preşedinte a fost ales Abdelaziz Bouteflika.
Algeria nu este un stat bogat, deşi ar fi putut să fie. Lipsa instrumentelor democratice, a liberalismului în economie, experienţele financiare şi economice dezastruoase vreme de aproape şase decenii au transformat ţara într-un sistem vulnerabil. Aceasta deşi, în momentul de faţă, Algeria este al doilea mare exportator de petrol şi gaze din lume, acestea aducând mai bine de 60% din venituri la buget, peste 30% din Produsul Intern Brut şi reprezentând peste 95% din exporturi. Gazele naturale singure contribuie cu 40% la veniturile în valută, reprezentând peste 10% din consumul european. Principalele pieţe de desfacere sunt Italia şi Spania dar ar fi loc şi de altele dacă infrastructura ar fi modernizată şi s-ar face investiţii.
Abdelaziz Bouteflika este unul dintre părinţii independenţei Algeriei, el participând activ la războiul împotriva Franţei, din anii 1950. Ministru de Externe în perioada 1963-1979 şi preşedinte al Adunării Generale a ONU în 1974, Bouteflika a trecut prin toate cele patru experienţe prezidenţiale algeriene anterioare deţinând demnităţi şi influenţă.
Algeria: omul bolnav al Africii
Media de la Alger, postul naţional de televiziune, cel de radio, Radio Algérienne, şi agenţia naţională de presă Algérie Presse Service anunţau la 18 ianuarie 2019 că preşedintele Abdelaziz Bouteflika, pe care nu l-a mai văzut şi auzit nimeni de mai multe luni, a semnat decretul de convocare a alegerilor prezidenţiale la 18 aprilie 2019. De asemenea, Frontul de Eliberare Naţională, principala formaţiune politică a ţării, anunţa că preşedintele Bouteflika va fi din nou candidatul său. Tot atunci, şi Mişcarea Naţională Democrată, condusă de prim-ministrul Ahmed Ouyahia, a anunţat că Abdelaziz Bouteflika va candida şi din partea ei.
În condiţiile dictaturii militare şi a unei pouvoircare instrumentează toate deciziile statului este greu de crezut că Abdelaziz Bouteflika poate pierde alegerile.
Opoziţia politică, firavă şi nereprezentativă, este deja resemnată în legătură cu viitorul iar candidaţii anunţaţi, indiferent de numele lor, vor face figuraţie. La alegerile parlamentare din mai 2017, pentru Adunarea Naţională Populară (Parlament), Frontul de Eliberare Naţională, aflat la putere neîntrerupt din 1962, a obţinut 164 de mandate iar aliatul său, Mişcarea Naţională Democrată, 97 de locuri. Opoziţia autentică, lipsită de libertate de exprimare şi de resurse, a reuşit să trimită în Legislativ 48 de deputaţi (islamiştii), respectiv 21 (partidele democratice de orientare europeană).
Cum ultima apariţie publică a preşedintelui data din aprilie 2018, când a inaugurat modernul metrou din Alger, au existat până în primele zile ale anului 2019 suspiciuni că preşedintele nu va mai candida.
În decembrie, influentul cotidian de limbă arabă „El Watah” tipărea un editorial al generalului Ali Ghediri care îi cerea public generalului Ahmed Said Salah, şeful forţelor armate algeriene, să pună capăt „aventurii”, adică mandatelor preşedintelui Bouteflika, cel care nu mai poate nici merge, nici vorbi. Generalul, fost funcţionar în Ministerul Apărării, acorda la mijlocul lunii ianuarie un interviu influentului cotidian elveţian „Tribune de Genève” în care anunţa că îl va contracandida pe preşedintele Bouteflika pentru că, acum, la Alger s-a instaurat un „clanism”, un regim politic care se bazează doar pe clanuri şi care s-a transformat în oligarhie. „Această situaţie ameninţă existenţa coeziunii naţionale”, mai spune generalul Ghediri.
Poate Abdelaziz Bouteflika să mai ia decizii în următorul mandat de cinci ani?
Un exilat politic, fostul ministru al Trezoreriei, Ali Benouari, stabilit în Elveţia, vorbea în octombrie 2018 într-un interviu acordat presei europene de limbă franceză că algerienii „sunt un popor care se comportă precum oile trimise la abator”. Fostul demnitar invoca lipsa opoziţiei politice, a liderilor, a programelor alternative şi a interesului marii părţi a societăţii algeriene pentru libertate şi democraţie. Totuşi, algerienii au respins influenţele radicale islamiste iar societatea din această ţară este dintre cele mai laice şi mai apropiate de cutumele europene din întreaga lume arabă.
Tot în octombrie 2018, generalul Rachid Benyelles scria un editorial incendiar în cel mai important cotidian regional algerian „Quotidien d’Oran” în care cerea celor care deţin puterea să anuleze proiectul de repunere în demnitatea de preşedinte, pentru al cincilea mandat, pe un octogenar foarte bolnav şi foarte bătrân. „Algeria a devenit omul bolnav al Africii”, scria generalul Benyelles. Reţineţi că acest tip de disperare apare într-o ţară care nu a cunoscut niciodată democraţia şi care nu a promovat, de aproape şase decenii, libertatea opţiunilor la alegerile de orice nivel.
De ce va rămâne preşedintele Abdelaziz Bouteflika la putere, prin alegeri, deşi este incapabil să meargă și să vorbească în urma accidentului vascular cerebral care i-a afectat gândirea?
Pur şi simplu pentru că pouvoir, clasa politică decidentă de la Alger, nu a reuşit să stabilească succesorul. Disputele şi interesele au afectat un consens iar opţiunile prezentate nu au capacitat sprijinul tuturor taberelor militare şi politice.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
