Judecătorul Ciprian Coadă a participat la consultările cu președintele Klaus Iohannis, alături de colegul său Dragoș Călin, în calitate de reprezentant al Forumului Judecătorilor din România.
Ciprian Coadă a absolvit Institutul Național de Magistratură în 1999 și a profesat în cadrul Judecătoriei sectorului 4 București, al Judecătoriei și Tribunalului Constanța, apoi al Curții de Apel Craiova pentru ca, în cele din urmă, să revină în Constanța, la Curtea de Apel (secția penală), unde este judecător din 1 mai 2013. Din anul 2002 a deținut mai multe funcții în instanțele constănțene, printre care vicepreședinte al Judecătoriei și Tribunalului, purtător de cuvânt al celor trei instanțe și membru în Colegiul de Conducere al Judecătoriei sau Tribunalului Constanța. Ciprian Coadă (43 de ani) este autorul mai multor condamnări răsunătoare. Printre cei trimiși la închisoare de judecătorul Coadă se numără: Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, în iunie 2016; Dănuț Căpățână, fostul manager al Spitalului Județean Constanța, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare, în aprilie 2018; Gilberto Șaban, în celebrul caz al Larei Șaban, o tânără ucisă de fratele ei care, pentru fapta sa, a fost condamnat la închisoare pe viață, în anul 2013. Tot Coadă, pe vremea când era judecător la Curtea de Apel Craiova, a judecat cazul Țundrea după ce anchetatorii au dispus redeschiderea dosarului în urma efectuării analizei ADN care a demonstrat că altcineva era autorul crimei comise în anul 1992.
ISE: De ce v-a invitat președintele la consultări? S-a discutat și despre referendum și, dacă da, în ce context și ce ați dezbătut cu privire la acest subiect?
Ciprian Coadă: Invitaţia şi discuţiile ce au avut loc au fost legate de starea actuală a justiţiei şi modificările legislative deja intervenite sau cele preconizate în legătură cu legile justiţiei şi cele două Coduri penale.
O parte dintre participanţi şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu atacurile concertate îndreptate împotriva justiţiei în general şi Ministerului Public, în special, în legătură cu acţiunile de discreditare publică a magistraţilor şi practicile de legiferare prin intermediul odonanţelor de urgenţă, care produc instabilitate şi lipsa de previzibilitate în domeniul dreptului penal şi procesual penal.
Nu vă ascund nici faptul că, în ceea ce mă priveşte, mi-am manifestat îngrijorarea în legătură cu răspândirea de informaţii false în spaţiul public şi o serie de acţiuni tot mai vizibile de manipulare a opinii publice, care prin atingerea adusă autorităţii statului şi prestigiului justiţiei, pun în pericol siguranţa naţională.
Toate aceste discuţii nu au pornit însă de la premisa că întâlnirea s-ar putea constitui într-un punct de plecare cu privire la posibile întrebări pe justiţie cu ocazia unui eventual referendum. Cu toate acestea, preşedintele României nu s-a ferit în a-şi arăta disponibilitatea cu privire la orice sugestii din partea noastră, exercitându-şi rolul de mediator, percepţia publică fiind aceea că lipsa de coeziune internă a sistemului judiciar şi starea de tensiune extrem de accentuată devin tot mai vizibile.
În acest context, o parte dintre participanţii la întâlnire, printre care şi asociaţia din care fac parte, au adus în atenţie o serie de teme, care ar trebuie să ne preocupe şi în legătură cu care cetăţenii ar putea fi consultaţi pe calea unui viitor referendum.
În considerarea acestui fapt, au fost aduse în discuţie şi aspecte referitoare la modul de exercitare a controlului de constituţionalitate, la obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, la asigurarea unor mai bune garanţii de independenţă în procesul de recrutare a judecătorilor Curţii Constituţionale, la ineficienţa unor mecanisme actuale, ce au ca scop protejarea magistraţilor împotriva unor forme inacceptabile de presiune, la riscul ca pe fondul relaxării tratamentului penal al unor fapte de corupţie România să se sustragă de la o serie de anagajamente internaţionale, fiind evidenţiate şi riscurile pe care noua Secţie specială de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi le poate genera asupra modului de înfăptuire a actului de justiţie.
În sfârşit, unii participanţii la întâlnire au adus în atenţie tema protocoalelor, iar cei mai mulţi au fost de părere că procesul de consultare publică într-un domeniu atât de sensibil lipseşte cu desăvârşire sau este unul formal, aspect ce conduce la o slabă calitate a legii, la vulnerabilizarea actului de justiţie şi a cetăţeanului ca principal beneficiar, dar şi la depăşirea unor competenţe legale din partea unor autorităţi publice, care sub motivul interpretării legii, ajung să se substituie practic legiuitorului, subminându-i autoritatea.
ISE: Considerați că organizarea referendumului pentru consultarea opiniei publice pe temele justiției este o idee bună?
C.C.: Această consultare face parte din prerogativele constituţionale ale Preşedintelui României şi altor autorităţi publice centrale, astfel încât solictarea cetăţenilor de a-şi exprima opinia asupra unei probleme de interes general rămâne o serioasă opţiune care trebuie valorificată ori de câte ori situaţia cu adevărat o impune. Chiar dacă anumite voci sunt de părere că această temă ar putea fi politizată, eu nu împărtăşesc această opinie, întrucât modelul altor ţări, printre care şi Elveţia, ne arată faptul că o democraţie evoluată nu poate supravieţui doar prin intermediul organelor legislative. Faptul că cetăţenii sunt chemaţi a se pronunţa asupra unor probleme de o importanţă capitală arată deschiderea către o societate care îşi doreşte să evolueze, iar acest fapt poate fi unul meritoriu atunci când dezbaterii publice îi sunt încredinţate o serie de teme, care până nu demult păreau să reprezinte un subiect închis.
Depolitizarea Curţii Constituţionale, restrângerea unor mecanisme legislative care pun în pericol stabilitatea statului de drept ori protejarea independenţei justiţiei reprezintă subiecte de o foarte mare actualitate, iar aceste teme îndeamnă pe cei implicaţi în luarea deciziilor să asculte şi vocea cetăţenilor, mai cu seamă că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită atât prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, cât şi prin referendum, aşa cum o arată Constituţia.
Ca şi în alte state, în anumite momente istorice, multe din problemele de interes naţional, care generează numeroase controverse ori frământări pe plan social, îşi pot găsi o soluţionare prin intermediul referendumului. Cu toate că o asemenea consultare publică reprezintă pentru oricine o provocare, atunci când statul de drept şi democraţia sunt în pericol referendumul poate constitui o soluţie pentru depăşirea unor probleme apărute ca urmare a unor decizii neinspirate, despre care putem presupune că nu au în spate un vot de încredere acordat de cetăţeni.
Această soluţie poate căpăta legitimitate atunci când o serie de teme nu s-au bucurat de o dezbatere reală, iar cei chemaţi să decidă s-au sustras unor dezbateri publice, apelând la un tip de răspundere electorală lipsită de orice consecinţe practice şi care reprezintă mai curând un soi de scuză de inactivitate.
Cum legile justiţiei prezintă o importanţă covârşitoare pentru viitorul României ca ţară, un referendum pe această temă ar putea fi un test exprem de important pentru toţii cetăţenii României, care ar putea să îşi exprime opinia şi în legătură cu o serie de alte posibile teme intens dezbătute, cum sunt cele referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sau condiţionarea dreptului Guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea anumitor cerinţe. Acest referendum însă, pentru a avea efectul scontat, trebuie să impună atât Parlamentului, cât şi Guvernului o anumită conduită şi un tip de soluţie, care să nu lase loc de interpretare, pentru că în caz contrar problemele asupra căror cetăţenii României sunt chemaţi să se pronunţe nu îşi vor căpăta rezolvarea dorită.
Despre referendum: ”Întrebarea trebuie să fie pe înțelesul tuturor, iar soluția să aducă o rezolvare concretă și imediată”
ISE: Care ar trebui să fie întrebarea referendumului, în opinia dumneavoastră?
C.C.: La acest moment este dificil să ne pronunţăm asupra unei anumite întrebări, mai cu seamă că temele justiţiei s-ar putea să necesite nu una, ci două sau mai multe întrebări.
Din punct de vedere juridic, indiferent de tema aleasă, orice întrebare trebuie să fie formulată de o manieră clară şi inteligibilă, să nu lase loc unei îndoieli, deci să oblige pe cel interpelat să răspundă la modul cel mai tranşant cu putinţă; formularea trebuie să fie una simplă, pe înţelesul tuturor cetăţenilor, fără sintagme sofisticate, greu descifrabile sau interpretabile, iar soluţia propusă trebuie să aducă o rezolvare concretă şi imediată la o problemă de mare actualitate, iar nu o rezolvare de principiu, fără efecte practice asupra ordinii de drept.
În mod evident, o asemenea întrebare ţine de competenţa exclusivă a iniţiatorului referendumului, dar în contextul legislativ actual, se pot imagina întrebări referitoare la necesitatea menţinerii unor standarde cât mai înalte de integritate în ocuparea unor funcţii publice, respectării regulilor statului de drept, în acord cu exigenţele impuse de dreptul Uniunii Europene, eliminării modificărilor legislative aflate în disonanţă cu Mecanismul de Cooperare și Verificare sau orice alte tratate şi convenţii la care România este parte, la modalitatea defectuoasă de legiferare prin intermediul ordonanţelor de urgenţă sau la identificarea criteriilor de selecţie a judecătorilor instanţei constituţionale, plecând de la premisa incontestabilă că justiţia constituţională influenţează actul de justiţie, iar acele condiţii de vechime şi înaltă competenţă profesională consacrate prin Constituţie ar trebui cumva explicitate, în concordanţă cu scopul urmărit. De altfel, în cuprinsul unui material detaliat, asociaţia profesională din care fac parte a supus atenţiei celor prezenţi o serie de teme, care în mod orientativ s-ar putea constitui în puncte de plecare asupra unor viitoare întrebări cu un profund impact asupra teme legate de modul de înfăptuire a justiţiei în ţara moastră.
ISE: Magistrații au tras primele semnale de alarmă cu luni de zile înainte și, de mai bine de patru săptămâni, protestează prin toate formele legale posibile. Nu e tardivă invitația președintelui la consultări cu privire la pericolele care amenință independența Justiției? Pare mai degrabă un exercițiu de imagine al președintelui în pragul alegerilor. Cu ce ne mai ajută acum aceste consultări președinte-magistrați, președinte-societate civilă etc? Ce mai este de făcut? Mai pot fi vindecate mutilările Justiției din ultimii doi ani?
C.C.: Ca şi alţi colegi, cred că acest dialog trebuia iniţiat mai devreme, dar personal cred că într-un fel e bine că el s-a concretizat şi acum.
Deşi modificările aduse legilor justiţiei reprezintă un fapt consumat, nu cred că rolul activ în iniţierea acestui dialog ar fi trebuit să aparţină unui anumit actor de pe scena publică, în condiţiile în care problemele cu care în prezent ne confruntăm nu sunt decât rodul rămânerii în pasivitate a tuturor celor chemaţi să contribuie la cât mai buna înfăptuire a actului de justiţie. Cu siguranţă că lucrurile nu ar fi ajuns atât de departe, dacă într-o serie de probleme extrem de spinoase, leguitorul nu ar fi fost atât de indulgent, iar organele judiciare nu ar fi rămas şi ele în expectativă, sperând că lucrurile se vor rezolva de la sine şi ezitând, cu precădere în materie penală, să sesizeze instanţele europene cu o serie de probleme generate de un posibil conflict între dreptul naţional şi deciziile Curţii Constituţionale, pe de o parte, şi dreptul european, pe de altă parte.
De aceea, personal consider că este bine că această întâlnire a avut loc fie şi în ceasul al 12-lea şi îmi exprim speranţa că acest gen de întâlniri se vor mai repeta nu doar la acest nivel, ci şi într-un cadru organizatoric iniţiat de alţi decidenţi, pentru că îndemnul spre dialog nu poate fi decât benefic pentru buna funcţionare a sistemului judiciar şi evoluţia societăţii româneşti, tema justiţiei fiind o problemă de interes naţional.
În acest context, nu cred că această întâlnire reprezintă un exerciţiu de imagine, pentru că, dacă ar fi aşa, toţi cei prezenţi la întâlnire ar putea fi suspectaţi că au urmărit acelaşi scop, or, dimpotrivă, diversitatea problemelor dezbătute, sinceritatea opiniilor exprimate şi deschiderea spre dialog a celor mai mulţi dintre participanţii la întâlnire reprezintă o dovadă a faptului că o asemenea reuniune a avut la bază o motivaţie comună, aceea de a îmbunătăţi o serie de lucruri care, din păcate, în România, nu funcţionează aşa cum ne-am dori. Aşa fiind, această întâlnire poate reprezenta un prim pas către o serie de alte întâlniri şi dezbateri, prin care pot fi găsite soluţii reparatorii cu privire la gravele derapaje generate de modificările aduse legilor justiţiei, mai cu seamă că acest gen de experimente, prin care întreg eşafodajul statului de drept pare a fi zdruncinat, pot avea consecinţe catastrofale pentru viitorul României ca ţară.
Fireşte că mutilările aduse legilor justiţiei pot fi într-un fel remediate, atât pe calea unui proces legislativ, cât şi prin intermediul unor instrumente pe care Dreptul Uniunii Europene ni le pune la dispoziţie, însă, din perspectivă judiciară, mecanismele pe care dreptul naţional le pune la îndemâna judecătorului sunt destul de limitate în contracararea acelor efecte negative pe care mulţi deja le-am constatat. În absenţa unei viziuni revoluţionare din partea instanţelor naţionale şi în condiţiile în care posibilitatea atacării în contencios administrativ a ordonanţelor de urgenţă reprezină o opţiune destul de incertă, iar o cale de atac împotriva deciziilor Curţii Constituţionale a României, care să sancţioneze chiar şi erorile vizibile de procedură – decurgând din nelegala alcătuite a completului, situaţiile de incompatibilitate sau depăşirea unor competenţe legale – nu este consacrată în plan intern, singurul refugiu pare a fi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ca instanţă competentă să se pronunţe asupra compatibilităţii dintre dreptul intern şi cel european.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
