Ieri, 16 aprilie a.c., Doina Catrinoiu, candidatul oficial al Facultății de Medicină pentru funcția de rector al Universității ”Ovidius” din Constanța, ne-a declarat, printre altele, că Ecaterina Andronescu a greșit atunci când a afirmat că viitorul rector nu trebuie să provină de la Facultatea de Medicină și că, de fapt, fostul ministru a făcut referire la Facultatea de Medicină Dentară. Contactată telefonic, Aureliana Caraiane, decanul Facultății de Medicină Dentară, ne-a comunicat punctul de vedere oficial al instituției pe care o conduce, referitor la afirmațiile candidatului Doina Catrinoiu: „Conducerea Facultății de Medicină Dentară, împreună cu tot corpul profesoral, a luat act de afirmațiile publice ale doamnei profesor Doina Catrinoiu, candidat la funcția de rector al UOC. Nu știm de unde are doamna profesor aceste informații, atât timp cât dumneaei nu a participat la întâlnirea cu doamna ministru Ecaterina Andronescu și membrii comisiei de învățământ din cadrul Senatului României, desfășurată la Constanța în data de 19 martie 2014. La această ședință, din partea Facultății de Medicină Dentară am participat și eu, și doamna prodecan prof.univ.dr. Victoria Badea. La întâlnirea respectivă, problemele discutate au fost legate de cauzele derapajului conducerii UOC din luna iulie 2013 și măsurile care trebuie luate pentru ca universitatea să evite astfel de situații și să-și păstreze prestigiul avut anterior. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea existenței, respectării și aplicării regulamentelor și procedurilor de către tot corpul academic al UOC. Mai precizez faptul că Facultatea de Medicină Dentară nu a avut nici o problemă legată de organizarea și desfășurarea examenului de admitere din sesiunea iulie 2013. În condițiile unei campanii electorale, care se dorește a fi echilibrată, corectă și mai presus de toate cu un profund spirit academic, membrii Facultății de Medicină Dentară consideră afirmațiile doamnei profesor Doina Catrinoiu lipsite de fundament, aducând prejudicii de imagine unei facultăți din cadrul universității pe care dorește s-o conducă”, ne-a declarat Aureliana Caraiane, decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Exagereaza ca intotdeauna doamna Decan dar ce sa zici ca e campanie electorala
Decana Caraiani!? e cu tiganeala adica ce stie ea sa faca mai bine animata binenteles de interese meschine care urmeaza sa le aflati.