Învierea Mântuitorului privește întreaga omenire pentru că, prin Răscumpărarea realizată de Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, începând cu Întruparea și culminând cu Învierea și Înălțarea, omul este eliberat din robia păcatului și a morții. Dostoievski spune că „pe lume nu există decât un chip cu adevărat sublim: Hristos…”. Învierea Domnului este minunea minunilor pentru cosmos, peste timp și peste calendar, este o dogmă. „Învierea Domnului –zice Părintele Stăniloae – este evenimentul fără pereche în istoria lumii. Importanța ei întrece în mod absolut tot ce se întâmplă și se poate întâmpla în univers”.
Sărbătorită de fiecare dată, în anotimpul care ne descoperă și ne redescoperă întreaga frumusețe a creației lui Dumnezeu, în plenitudinea ei, Învierea lui Hristos revarsă în sufletele noastre o mulțime de sentimente alese, între care cel mai de seamă este acela al bucuriei: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9) – a fost îndemnul Mântuitorului către femeile mironosițe și, prin ele, către noi toți. Bucuria este un sentiment de împlinire, de mulțumire, de satisfacție sufletească, un sentiment motivant nu de suferința sau insuccesul oamenilor, nu de plăcerile trecătoare, nu de agonisirea de bunuri materiale peste cele de trebuință – acestea doar alimentează falsa bucurie, – ci de credință, de dragoste, de împlinirea faptelor milosteniei creștine, de reușita la examene, de restabilirea păcii în inima și în familia noastră, în întreaga lume.
Numai Învierea Domnului asigură omul că va depăși cu viața sa limitele acestei lumi. Desigur, toate religiile au credința în nemurirea sufletului, dar la o viață personală și deci rațională și conștientă dincolo de mormânt nu poate spera omul decât în Hristos. „Viața omului viitor…începe cu Învierea lui Hristos”, spune în acest sens Karl-Christian Felmy, un teolog contemporan.
Moartea și Învierea lui Hristos nu au sens pentru persoana Cuvântului lui Dumnezeu, ci pentru firea omenească. Învierea lui Hristos este învierea omului. Iar învierea omului este intrarea în viața veșnică. Învierea lui Hristos, deși fapt istoric, nu aparține unui trecut, nu este o amintire pioasă, ci un eveniment ce „astăzi” are loc și „mâine” este prezent și viitor. Este un eveniment care se trăiește neîncetat „acum” pentru fiecare suflet care vine pe lume.
Iisus Însuşi a profeţit despre Sine, anunţându-Şi patimile, moartea şi Învierea. Evangheliştii ne istorisesc că, după ce Petru a recunoscut în Iisus pe Mesia, în faţa celorlalţi, Iisus „a început a spune ucenicilor Lui că El trebuie să meargă în Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, iar a treia zi să învieze” (Matei 16, 21). Altă dată, pe când se aflau în Galileea, Iisus le-a spus: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor, şi-L vor omorî şi a treia zi va învia” (Matei 17, 22-23). De asemenea, mergând spre Ierusalim, aşadar chiar în preajma tragicelor evenimente care urmau să aibă loc, i-a luat deoparte pe ucenici şi le-a spus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi-L vor da în mâinile păgânilor ca să-L batjocorească şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia” (Matei 20, 18-19).
Tot ceea ce Iisus le-a spus dinainte Apostolilor şi celor din jurul Său s-a întâmplat întocmai; vânzarea şi prinderea, procesul religios şi trimiterea în faţa romanilor ca instanţă civilă, dar şi condamnarea, batjocura şi bătaia, şi scuipările şi răstignirea şi moartea, dar mai ales şi Învierea au devenit realitate.
Cu toţii spunem că Hristos a înviat din morţi după trei zile. Desigur, atunci când vorbim despre Înviere, nu înţelegem că a înviat Dumnezeirea, ci că sufletul, care se despărţise de trup fără a fi separat de Dumnezeire, a revenit în trup şi astfel, Hristos a ieşit din mormânt. Mulţi se întreabă de când începe numărătoarea celor trei zile şi cum sunt acestea socotite, având în vedere faptul că Hristos a murit la ora trei după-amiază în Vinerea Mare şi a înviat în primele ore ale Duminicii.
Sfântul Ioan Damaschin a formulat o explicaţie în acest sens, dovedind că Hristos a stat în mormânt timp de trei zile şi trei nopţi. Astfel, analizând faptele referitoare la răstignire, sfântul spune că, în Vechiul Testament, Dumnezeu a numit întunericul noapte şi lumina zi. Prin urmare, întunericul care s-a aşternut peste toate în timpul răstignirii, de la ora douăsprezece şi până la ora trei după-amiază, este considerat noapte, deoarece soarele nu s-a întunecat din cauza vreunui nor care ar fi acoperit raza solară. Întunericul a căzut pe tot pământul pentru că a lipsit energia generatoare de lumină care izvorăşte din corpul solar. De la ora trei şi până la apusul firesc al soarelui, a fost o zi. În continuare, a fost noaptea de vineri spre sâmbătă, care se socoteşte ca fiind cea de-a doua noapte, iar sâmbătă este cea de-a doua zi. În sfârşit, noaptea de sâmbătă este a treia noapte, iar începutul zilei de duminică, în care a înviat Hristos, este socotit a treia zi .
Hristos a înviat în primele ore ale duminicii. Nu cunoaştem timpul exact când a avut loc Învierea Sa, pentru că nimeni nu L-a văzut în acel ceas. Femeile mironosiţe au constatat, dis-de-dimineaţă, pe când era încă întuneric, că trupul lui Iisus nu se mai afla acolo unde fusese pus. Prin urmare, duminica, adică prima zi a săptămânii, este ziua Învierii lui Hristos. Dacă sâmbătă Hristos a biruit stăpânirea morţii, duminică a făcut cunoscută tuturor Învierea Sa şi faptul că El este biruitorul morţii şi al diavolului. Sfântul Vasile cel Mare spune că duminica este „începutul zilelor” şi „de o vârstă cu lumina” . În zi de duminică, adică în prima zi a creaţiei, s-a făcut lumina. Tot în zi de duminică, adică în prima zi a rezidirii, ni s-a arătat Lumina Învierii. De asemenea, tot în zi de duminică, firea omenească a lui Hristos a lepădat ce era muritor şi supus pătimirii.
Fără Hristos, totul e în întuneric. El ne-a dat siguranța că nu vom muri definitiv, ci vom învia la viața veșnică. Cu gândul la învierea lui Hristos omul însuși sporește valoarea propriei vieți prin sporirea calității ei și trăirea ei în demnitate.
Hristos este Omul care nu se va învechi niciodată, cum s-au învechit Adam și urmașii lui după trup, căci e Omul unit cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu îmbătrânește, nu slăbește, nu se împuținează niciodată. Omul Hristos e mereu nou ca mod uman de comunicare nemonotonă a infinității dumnezeiești. În fapt, Învierea lui Hristos descoperă valoarea vieții umane prin faptul că prin înviere El arată că nu vrea să moară definitiv nici un om. Dar nu ar vrea aceasta dacă nu i-ar iubi pe toți oamenii și dacă nu ar vedea în fiecare om o valoare unică și eternă. Învierea lui Hristos a făcut din viața umană, care este cel mai mare dar al lui Dumnezeu față de om, un loc al întâlnirii dintre Dumnezeu și om, un bun ocrotit pe veci de Dumnezeu.
Învierea Domnului este atât de adânc pătrunsă în istoria lumii, în devenirea ei și în destinul omului, încât dacă am scoate-o din memoria și structura lumii, nicio religie nu va supraviețui la nivelul lumii moderne, căci în afara Evangheliei orice mesaj se oprește la jumătatea drumului. Or, capătul transcedental al religiei este Dumnezeu, devenit om înviat.
Din cele afirmate, deducem că Învierea lui Hristos este temeiul învierii noastre este marele praznic al creștinătăți, praznicul bucuriei și al optimismului creștin care domină întreg anul liturgic. Învierea Fiului lui Dumnezeu este cea mai mare sărbătoare a creștinătății și, prin semnificația ei dogmatică, constituie chezășia învierii noastre.
Pr. lect. dr. Corneliu-Dragoș Bălan
Facultatea de Teologie
Universitatea „Ovidius” din Constanța
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
