Bulgaria pariază pe turismul istoric: peste 100 de piese arheologice din mormântul faraonului Tutankhamon pot fi vizitate la Burgas

Din 10 iulie şi până la 30 septembrie în saloanele Operei de Stat din Burgas poate fi vizitată expoziţia  “Tutankhamon, o dragoste fără sfârşit”.

Arheologii bulgari, în colaborare cu colegii din Egipt, au reconstituit camera mortuară a faraonului egiptean Tutankhamon, punând în valoare peste 100 de piese importante descoperite în Valea Regilor.

Proiectul istoric şi cultural, demarat de Primăria oraşului Burgas, este menit să sporească numărul turiştilor din staţiunile bulgăreşti din sudul litoralului Mării Negre, notează agenţia naţională de presă BTA, reluată de postul national de radio din Sofia. Expoziţia arheologică dedicată faraonului Tutankhamon este prima acţiune demarată după semnarea, la 3 iunie 2019, a Acordului de colaborare turistică dintre Bulgaria şi Egipt. Documentul a fost semnat la Burgas de titularele Ministerului Turismului din cele două ţări, Nikolina Anghelkova şi Rania Al Mashat, şi el prevede şi multe alte parteneriate, inclusiv o linie turistică directă între oraşele Alexandria (Egipt) şi Burgas.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Mormântul faraonului egiptean Tutankhamon, poate cel mai cunoscut din istorie, a fost descoperit în 1922, în Valea Regilor, de arheologul britanic Howard Carter. Expoziţia de acest gen de la Burgas este prima din Bulgaria şi unică, în felul ei, în această regiune a Europei.

Anul trecut, în 2018, peste 7 milioane de turişti s-au cazat în staţiunile bulgare de la Marea Neagră, 6 milioane dintre ei fiind din afara ţării. Din turism, în 2018, Bulgaria a adunat mai bine de 8,4 miliarde leva (peste 4 miliarde euro). În luna mai 2019, ultima cu date complete ale Institutului de Statistică, Bulgaria a fost vizitată de 947.000 de turişti străini.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: