Stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“ se încheie. Ce spectacole mai puteți vedea săptămâna această

Doar în această săptămână constănțenii se mai pot relaxa participând, în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie, la „Seri de teatru la Pontul Euxin“, stagiunea estivală inițiată de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțată de Primăria Municipiului Constanța.

Primul spectacol al săptămânii, programat joi, 22 august, de la ora 21.00, este music-hall-ul „Cocoșatul de la Notre Dame“, în regia Danielei Vitcu, o producție a Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius“ din Constanța, multipremiată la festivalurile naționale de profil.

Muzica spectacolului este semnată de Alexandru Neș, după un text de Carmen Aldea Vlad, care a avut ca sursă de inspirație faimosul roman „Notre-Dame de Paris“ al lui Victor Hugo. Coregrafia poartă amprenta creativă a Stelei Cocârlea, decorurile sunt realizate de Viorel Ungureanu, iar costumele, de Liliana Cornilă.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Conform organizatorilor,„music-hall-ul Cocoșatul de la Notre-Dame vă invită să pășiți în lumea întunecată a Parisului medieval și în viețile umbrite de un destin nefericit a lui Quasimodo, clopotarul grotesc al Catedralei Notre-Dame, a arhidiaconului Frollo, chinuit de o viață fără speranță, a Esmeraldei, frumoasa țigancă dansatoare, a chipeșului căpitan Phoebus, care o păcălește pe Esmeralda făcând-o să creadă că o iubește. Această poveste tristă, marcată de vină, dragoste, speranță și izbăvire vă va ține cu sufletul la gură“.

Spectacolul a deschis, pe 1 august, stagiunea „Seri de teatru la Pontul Euxin“ și a mai avut încă două reprezentații, îndelung aplaudate, pe 2 și 8 august.

Vineri, 23 august, tot de la ora 21.00, cei care iubesc comediile sunt invitați să vadă „Gâlcevile din Chioggia“, de Carlo Goldoni, o comedie plină de culoare în care se râde pe nerăsuflate.

Regia este semnată de Daniel Nițoi, iar asistent de regie este Vasile Filipescu.

Coregrafia este creată de Mădălina Mechenici, scenografia e realizată de Puiu Iordăchescu, iar muzica, de Eugen Cristea.

Vor da viața faimoaselor personaje ale lui Goldoni actorii: Andu Axente (jupân Toni, proprietar de tartană pescărească), Mirabela Moroșanu (mătușa Pasqua, soția Jupânului Toni), Cătălina Oțeleanu (Lucietta, sora jupânului Toni), Andrei Cantaragiu (Titta-Nane, tânăr pescar), Grațian Prisacariu (Beppe, fratele jupânului Toni), Eugen Cristea (jupân Fortunato, pescar), Loredana Adăscăliței (mătușa Libera, soția jupânului Fortunato), Denisa Todireanu (Checca, sora mătușii Libera), Iuliana Melnic (Orsetta, sora mătușii Libera), Vasile Filipescu (jupân Vicenzo, pescar, curierul cancelariei), Teodor Marcu (Toffolo) și Jean Lemne (Isidoro, locțiitor al cancelarului).

Spectacolul a mai avut două reprezentații, pe 15 și 16 august, foarte bine primite de către publicul „Serilor de teatru la Pontul Euxin“.

Sâmbătă, 24 august, începând cu ora 21.00, pe scena Amfiteatrului din Parcul Tăbăcărie se va juca un spectacol neaoș și actual: „Plata birului“, de Victor Ion Popa, în regia Mirabelei Moroșanu.

Aceasta o va interpreta și pe hotărâta tanti Vasilica ce consideră că ea și familia ei nu datorează nimic statului. Alături de aceasta vor mai urca pe scenă: Dana Cojan – Sultana, Edoard Petre – Priciptorul, Loredana Adăscăliței – Anica, Catinca Hanțiu – Ioana, Denisa Todireanu – Marița și Cătălina Oțeleanu – Primărița.

Aceasta este a treia reprezentație a spectacolului „Plata birului“, după cele din 17 și 18 august.

Duminică, 25 august, de la ora 21.00, carismaticul actor Eugen Cristea își va prezenta „Cartea de vizită“ în fața publicului de la „Seri de teatru  la Pontul Euxin“.Spectacolele de joi, sâmbătă și duminică vor fi urmate de ateliere de teatru forum, în cadrul cărora actorii vor pune în scenă ideile spectatorilor.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: