Cum se pronunţă China în două limbi europene: Angela Merkel a făcut o vizită la Beijing, Huawei a pierdut controlul în Polonia

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, alături de Li Keqiang, premierul RP Chineze, 5 Septembrie 2019 (foto: abcnews.go.com)
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, alături de Li Keqiang, premierul RP Chineze, 5 Septembrie 2019 (foto: abcnews.go.com)

Polonia nu priveşte spre RP Chineză ca spre o alternativă în regiunea Europei Centrale şi de Sud Est, în ciuda unor potenţiale câştiguri financiare pe termen scurt, aceasta poate fi concluzia trasă în urma ultimelor decizii luate la Varşovia. În acelaşi timp, decizia Poloniei de a se alătura Administraţiei Donald Trump în războiul împotriva companiei Huawei întăreşte poziţia Ungariei în calitatea ei de cel mai important prieten din Uniunea Europeană în regiune. Şi, desigur, lasă Serbia pe primul loc în ceea ce priveşte volumul investiţiilor venite de la Beijing.

La sfârşitul lunii august, guvernul de la Varşovia a acceptat oferta companiei suedeze Ericsson, competitoare a Huawei, de a reloca cea mai mare parte a producţiei în Polonia şi în dezvoltarea uzinei deja existente de la Tczew, care produce tehnologie 5 G.

În acest timp, la 5 septembrie a început vizita de trei zile a cancelarului german Angela Merkel în R.P. Chineză, prima a unui lider occidental după declanşarea mişcărilor protestatare din Hong Kong, la 9 iunie. Cei 25 de patroni de mari companii germane care au însoţit-o pe Angela Merkel la Beijing au avut rolul de a impulsiona nivelul schimburilor comerciale bilaterale, care în 2018 s-au ridicat la 199 miliarde euro. Dacă în relaţiile cu partenerii europeni şi americani Germania are excedente comerciale semnificative în 2018 (50 miliarde euro cu SUA, 44 miliarde euro cu Marea Britanie, 41 miliarde euro cu Franţa), chinezii au reuşit să provoace economiei Berlinului, anul trecut, un deficit comercial de 13 miliarde euro. Totul în contextul în care aproape 1 milion de muncitori germani lucrează la producţia pentru imensa piaţă asiatică, îndeosebi la automobile şi produse industriale.

Publicitate electorală
publicitate electorală

În cazul Germaniei, spre deosebire  de a altor voci (precum Australia şi Japonia), care au respins categoric o asociere cu Huawei, cancelarul Angela Merkel nu a promis mai mult de „un moment de gândire” în construcţia infrastructurii 5G în ţara sa alături de compania chineză.

La 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA obţin victoria împotriva Huawei în Polonia

La 2 septembrie 2019, la Varşovia, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, şi prim-ministrul conservator polon, Mateusz Morawiecki, au semnat o declaraţie comună oficială privind acordul reciproc asupra securităţii tehnologiei 5G. Textul polono-american este similar celui semnat de SUA cu România şi dat publicităţii cu prilejul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, în august. La fel ca România, autorităţile de la Varşovia au convenit că este nevoie ca părţile semnatare să se asigure că furnizorii de tehnologie 5G nu sunt controlaţi de un guvern străin şi că deţin o structură transparentă. De asemenea, companiile care implementează 5G pe teritoriile statelor semnatare trebuie să respecte etica în afaceri şi să fie incluse în mecanismul juridic care asigură transparenţa decizională a conducerii.

Nici vicepreşedintele Mike Pence, nici prim-ministrul Mateusz Morawiecki nu au amintit numele companiei chineze Huawei dar toate discuţiile şi comentariile s-au referit la afacerile şi proiectele gigantului asiatic în telecomunicaţii.

Huawei este prima companie telecom din lume, cu o cifră de afaceri care se apropie de 100 miliarde dolari şi care dispune de controlul a 65% din tehnologia 5G din lume la acest moment.

Reacţiile la Beijing au fost îndreptate în primul rând împotriva SUA: un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al RP Chineze, citat de postul naţional de radio, a afirmat imediat după semnarea documentului de la Varşovia că „politizarea de către SUA a dezvoltării şi utilizării tehnologiei 5G, precum şi parteneriatele în domeniu, adoptând măsuri discriminatorii nu este în favoarea evoluţiei tehnologiei şi încalcă principiile de concurenţă echitabilă. De asemenea, nu corespunde intereselor comune ale comunităţii internaţionale”.

În limba germană: China şi Germania nu sunt nici rivali, nici adversari

Uniunea Europeană a stabilit în mod oficial că R.P. Chineză reprezintă un „rival sistemic” pentru blocul continental. Prin urmare, mare parte a politicilor de investiţii şi de cooperare economică ar trebui revizuită şi reglementată conform regulilor stabilite la Bruxelles şi pentru ceilalţi parteneri mondiali.

Între timp, din martie 2019, Italia a devenit prima ţară membră a G7 care a aderat oficial la proiectul strategic chinez „O Centură, Un Drum”, în vreme ce companiile de stat de la Beijing şi-au intensificat propunerile de investiţii în infrastructura unor state din Uniunea Europeană precum Ungaria, Grecia sau Portugalia.

La debutul vizitei cancelarului german în R.P. Chineză, media oficiale de la Beijing, precum oficiosul comunist în limba engleză „Global Times”, stabileau că demersul Angelei Merkel este „un bun exemplu pentru orice stat european, care dovedeşte că proiectele chineze, precum O Centură, Un Drum, nu atentează la poziţia Europei în lume”. Desigur, acum, acest lucru contează, mai ales în contextul puternicului război comercial dintre SUA şi R.P. Chineză şi în condiţiile în care preşedintele Donald Trump găseşte mereu aliaţi în Europa şi Asia.

Situaţia relaţiilor dintre Beijing şi Berlin a fost descrisă plastic de preşedintele Xi Jinping la precedenta întâlnire oficială, de la Paris, din 26 martie: China şi Germania nu sunt nici rivali, nici adversari. Le interesează doar comerţul şi bunăstarea. Iar vizita la Beijing a propus depăşirea, pentru 2020, a nivelului de 200 miliarde euro în schimburile bilaterale, o soluţie bună pentru a depăşi oboseala vizibilă a economiei germane din ultima vreme.

Polonia şi Huawei: un război rece mai vechi, declarat oficial fierbinte la 2 septembrie

Compania Huawei şi Polonia au o relaţie nu tocmai amicală de aproape un an. La începutul lunii ianuarie 2019, poliţia de la Varşovia a făcut o descindere în birourile concernului şi a arestat un cetăţen chinez, Wang Weijing, membru al echipei de conducere, sub acuzaţia de spionaj.  Autorităţile de la Varşovia au condamnat oficial practicile companiei Huawei şi au trimis la Beijing un protest ferm în acest sens.

La începutul verii, compania Huawei a plusat pentru obţinerea bunăvoinţei: compania a anunţat public că este gata să investească 3 miliarde de zloţi (793 milioane dolari) în Polonia în următorii 5 ani pentru dezvoltarea tehnologiei 5G. Plus construirea unui nou aeroport modern, la 40 km de Varşovia.

Pentru a fi mai convingători, la 9 iulie a sosit la Varşovia ministrul de Externe al RP Chineze, Wang Yi, care a abordat subiectul obţinerii licenţelor 5G în Polonia pentru Huawei cu prim-ministrul Mateusz Morawiecki. La această întâlnire nu s-a ajuns la nici un fel de înţelegere. Dimpotrivă. Demnitarul chinez a vorbit despre deschiderea ţării sale în a asigura Poloniei oportunităţi de dezvoltare aschimburilor comerciale bilaterale şi a investiţiilor în RP Chineză, şeful guvernului de la Varşovia a invocat politicile legate de „protecţionism şi unilateralism” care stau în calea relaţiei dintre cele două state.

Cum alegerile parlamentare din această toamnă din Polonia dau Partidului Lege şi Justiţie, la putere din octombrie 2015, un nou mandat cu majoritate în parlament, conform celor mai noi sondaje de opinie, nu sunt aşteptate schimbări majore nici în ceea ce priveşte îmbunătăţirea relaţiilor dintre autorităţile de la Varşovia şi compania Huawei şi nici concesii politice faţă de cererile guvernului central de la Beijing privind anularea sau limitarea termenilor înţelegerii bilaterale cu SUA din 2 septembrie.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: