Praga: Fabrica Koh-i-noor, un reper al istoriei industriei de papetărie şi instrumente de scris, va fi demolată şi transformată în blocuri de apartamente

Mai ţineţi minte creioanele Koh-i-noor cu care, probabil, fiecare am scris pe băncile şcolii? De cele mai multe ori erau aduse în România din fosta Cehoslovacie iar apoi, cum marca a stabilit fabrici şi în alte ţări, au fost importate şi din Turcia, Bulgaria sau chiar R.P. Chineză. La fel, cu siguranţă măcar un obiect de îmbrăcăminte din dulapul cu haine are un fermoar ştanţat Koh-i-noor.

Clădirea istorică a fabricii Koh-i-noor, situată în cartierul praghez Vršovice, a fost construită în 1902 şi va fi înlocuită în viitorul apropiat de o zonă rezidenţială, cu clădiri de apartamente, restaurante şi magazine. Noul proprietar, magnatul Václav Skala, vrea să ridice pe locul ei în jur de 600 de apartamente, începând cu 2022, după ce va obţine toate avizele, inclusiv cel de demolare. Proiectul de investiţii a fost estimat la aproximativ 2 miliarde coroane cehe (aproximativ 90 milioane euro).

Václav Skala este un miliardar ceh, care activează în domeniul imobiliar din 1991 şi care a reuşit, prin companiile sale, să reabiliteze o mare parte dintre clădirile de apartamente din Praga, ridicate în perioada comunistă, şi a construit importante numeroase blocuri pentru birouri şi servicii în capitala Cehiei.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Compania pragheză Koh-i-noor a fost înfiinţată în 1902 de fraţii Jindřich şi Sigmund Waldes şi a intrat în istorie pentru producţia ei de capse, fermoare şi nasturi metalici, renumiţi şi exportaţi în toată lumea. Cei doi proprietari au pierdut fabrica după ce a intrat în administraţia Germaniei naziste (1939), fiind „arianizată”. În 1945, după reconstituirea Cehoslovaciei, a fost naţionalizată şi trecută în proprietatea statului până în 1990. O altă parte a companiei, cu sediul la České Budějovice (în Republia Cehă), a fost înfiinţată la 1790 şi este cea mai veche din istoria producţiei de papetărie şi instrumente de scris.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: