De Anul Nou, Marea Mediterană s-a rupt geopolitic în două: alianţa politică şi energetică dintre Israel, Cipru şi Grecia contra Rusiei şi Turciei

(foto: www.israelhayom.com)
(foto: www.israelhayom.com)

Când toată lumea încă mai petrecea intrarea în 2020, la Atena, la 2 ianuarie, s-au pus bazele celei mai importante alianţe politice şi energetice regionale din ultimii ani. EastMed, adică Mediterana răsăriteană, cuprinde trei state: Israel, Cipru şi Grecia. La uşă aşteaptă Egipt şi, dacă va merge totul bine, şi Liban. De partea cealaltă a pragului, Rusia şi Turcia au urmărit cu atenţie evoluţiile şi au încercat o contraofensivă diplomatică şi militară.

Gazul natural deţinut de această nouă alianţă însumează aproape 5% din rezervele mondiale cunoscute, din 2025 poate transporta 11 miliarde metri cubi şi va costa în jur de 6 miliarde euro.

Ce este EastMed?

Va fi o conductă în lungime de aproape 2000 de kilometri care va transporta, din 2025, gaze naturale din perimetrele maritime mediteraneene ale Israelului şi Ciprului, prin insula Creta şi Peloponez, apoi Italia, spre Europa Centrală şi de Vest. Din 2025, EastMed ar asigura 10%-15% din consumul de gaze naturale al Europei. Astăzi, distribuitorul dominant este gigantul rusesc Gazprom, care asigură 35% din consumul european, în special pentru Germania.

Publicitate electorală
publicitate electorală

La 2 ianuarie 2020, EastMed a devenit o alianţă energetică şi politică, între 3 state riverane Mării Mediterane, compoziţie geopolitică susţinută şi încurajată puternic de SUA şi de Uniunea Europeană. Prim-miniştrii Greciei, Kyriakos Mitsotakis şi Israelului, Benjamin Netanyahu, împreună cu preşedintele Ciprului, Nikos Anastasiades, au oficializat un lung şir de întâlniri şi documente semnate începând cu 2015 şi un acord de principiu încheiat în noiembrie 2018. În tot acest timp, Casa Albă a anunţat repetat că susţine demersul politic şi intenţia de a „elibera” Europa de sub dominaţia gazului rusesc.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis (C), alături de Benjamin Netanyahu, premierul Israelului (D) și Președintele Ciprului, Nikos Anastasiadis, Atena, 2 ianuarie 2020 (Foto: ARIS MESSINIS / AFP)

În ianuarie 2019, la Cairo, s-au desfăşurat lucrările primului Forum al gazului din Mediterana răsăriteană, cu participarea miniştrilor Energiei din Grecia, Cipru, Egipt, Italia, Iordania, Israel şi Autoritatea Palestiniană. Mai târziu, în iulie 2019, ministrul Energiei din Cipru, Yorgos Lakkotrypis, dezvăluia cotidianului popular israelian „Israel Hayom” că ţara sa a primit „asigurări ferme” din Israel şi Grecia „dar mai ales din SUA” de „susţinere totală” a drepturilor ţării sale asupra resurselor naturale din Mediterana.

La rândul ei, există supoziţii în mediile politice şi diplomatice potrivit cărora Turcia, membru NATO dar complet izolată acum de alianţa politică şi energetică EastMed, se străduieşte să îşi refacă prestigiul, potenţa şi capacităţile de acţiune în regiune. De pildă, acţionând pentru un forum paralel în zona Meditaranei, din care să facă parte Libia, Liban şi Siria, cu Federaţia Rusă ca observator. Problema este că Libia şi Siria cu greu pot fi definite drept state în momentul de faţă, ele fiind teatrul unor războaie civile îndelungate. În Libia, de asemenea, nici măcar nu există o conducere unitară a statului.

După ce, în 27 noiembrie 2019, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan şi prim-ministrul libian de la Tripoli, Fayez al-Sarraj, au stabilit împărţirea platoului din Marea Mediterană, Ankara a anunţat că este pregătită să trimită trupe în Libia, în sprijinul guvernului recunoscut internaţional. În felul acesta, însă, ar intra în conflict direct cu armata mareşaşului Khalifa Haftar, cealaltă componentă a războiului civil din Libia, susţinută de Federaţia Rusă.

Relaţiile Turciei sunt aproape îngheţate sau inexistente cu toate cele patru membre ale EastMed. Cu Cipru, Ankara nu are relaţii diplomatice deoarece după războiul din 1974 Turcia a proclamat pe insulă o aşa-numită Republică Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută internaţional.

Nici dezgheţul timid al relaţiilor cu Israelul, din 2016, după incidentele sângeroase din 2010, din largul Fâşiei Gaza, când o navă turcească a fost oprită de armata israeliană să acosteze, nu a mers dincolo de declaraţii diplomatice. Gazele descoperite în apele teritoriale ale Ciprului au dezintegrat alianţa veche din 1949 dintre Turcia şi Israel iar astăzi este greu de făcut o estimare privind încălzirea relaţiilor bilaterale.

În fine, dar nu cel mai puţin important, raporturile dintre Grecia şi Turcia sunt istoric duşmănoase. În ultima vreme, însă, sunt evidente străduinţele guvernelor de la Atena, conduse de Alexis Tsipras şi Kyriakos Mitsotakis, privind mutarea bazelor militare NATO din Turcia, inclusiv a armelor nucleare, în baze din insula Creta şi de pe teritoriul continental al Greciei. Iar, în contextul implicării directe a Turciei în războiul din Libia, preşedintele Egiptului a avertizat public Ankara că nu va privi de pe margine la „veleităţile” acesteia.

Cum a apărut EastMed?

Mai întâi, în 1999, în largul coastelor Israelului, experţii geologi au descoperit pentru prima dată rezerve de gaze naturale, în jur de 71 miliarde metri cubi. Un deceniu mai târziu, Israelul anunţa public că în perimetrele maritime Leviathan şi Tamar s-au găsit cantităţi impresionante, 453 miliarde metri cubi, respectiv 283 miliarde metri cubi. Cum economia israeliană şi consumul casnic din această ţară nu au ce să facă cu rezerve atât de mari (Israelul are o populaţie de aproximativ 8 milioane locuitori), guvernul de la Ierusalim preconizează exportul a 40% din producţie, în special spre Europa. Din acest motiv, după 2009, Israel a început negocieri regionale pentru construirea unei conducte marine şi terestre.

(foto: www.balkaneu.com)

Şansa a apărut în 2011 când, în largul coastelor Ciprului, a fost descoperit un important zăcământ de gaze naturale. Astăzi, la aproape un deceniu de la acest fapt, guvernul de la Nicosia a acordat drepturi de exploatare în perimetrul Afrodita, estimat la 200 miliarde metri cubi, unor firme precum Shell (Marea Britanie şi Olanda), Noble Energy (SUA) şi Delek (Israel).

Problema este că şi autoritatea statală paralelă din insulă, Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută internaţional doar de Turcia, pretinde dreptul de exploatare a resurselor naturale. În septembrie 2019, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan dădea publicităţii o ameninţare directă, potrivit căreia „cei care cred că bogăţiile naturale ale insulei Cipru nu trebuie împărţite vor avea de-a face cu determinarea Turciei şi a Republicii Turce a Ciprului de Nord”.

În fine, în 2018, şansa cea mai mare a surâs Egiptului, unde în perimetrul Zohr a fost descoperit un zăcământ de aproximativ 850 miliarde metri cubi.

Libanul, care acum nu agreează noua alianţă EastMed, acuză Israelul vecin că exploatează gazul natural dintr-un perimetru de aproape 900 kilometri pătraţi de mare care ar fi sub suveranitatea autorităţilor de la Beirut. În felul acesta, gazul natural nu ajunge în Liban iar ţara este nevoită să contracteze importuri într-o economie devastată de politici ineficiente, de stagnare şi corupţie endemică.

Practic, printr-o joacă a naturii, singurul loc din Mediterana răsăriteană unde nu s-au descoperit gaze naturale este Turcia, vecinul Federaţiei Ruse, ţara care asigură, prin conducta TurkStream, distribuţia gazului rusesc în Balcani şi Europa Centrală.

Nu uitaţi R.P. Chineză! Prin preluarea portului grecesc Pireu şi lucrările de antreprenoriat la noul port israelian Haifa, proiectul preşedintelui Xi Jinping „Un Drum, O Centură” este şi el vizibil prezent în Mediterana răsăriteană. Prezenţa chineză militară şi în portul Djibouti, de la Marea Roşie, asigură o mai bună legătură cu regiunea răsăriteană a Mediteranei, atât în vreme de pace dar, mai ales, în cazul unor turbulenţe.

Ce va fi EastMed?

Alianţa dintre Israel, Grecia şi Cipru, la care este posibilă şi aderarea Egiptului în curând, va deschide o nouă pagină în rivalitatea geopolitică dintre SUA şi Rusia. Ministrul grec al Energiei şi Mediului, Kostis Hatzidakis, declara cotidianului atenian „Kathimerini”, la 21 decembrie 2019, că cele trei state aliate „vor proceda întocmai cu dreptul internaţional” şi că nu vor ţine cont de „obiecţiile Turciei”.

Totuşi, reliefa şeful ciprioţilor turci, Mustafa Akinci, EastMed nu va putea să rezolve problema insulei. „Din punct de vedere geografic-declara Mustafa Akinci pentru cotidianul turc „Hürriyet” şi preluat de agenţia naţională turcă de presă Anadolu, la 2 ianuarie- este imposibil să excluzi Turcia şi Ciprul de Nord din ecuaţia energetică din Mediterana răsăriteană”. Alianţa dintre cele trei state, a continuat liderul ciprioţilor turci, „contrazice realităţile geografice, este nerezonabilă din punct de vedere economic şi a fost decisă doar din considerente pur politice”.

Principalul adversar al alianţei, acum, este Turcia. Şi acest lucru a fost reliefat, pe rând, de toate cele trei diplomaţii aliate precum şi de decidenţii de la Ierusalim, Nicosia şi Atena.

Preşedintele Donald Trump a semnat, la 20 decembrie 2019, „EastMed Act”, un document prin care Casa Albă se angajează să promoveze „parteneriatul energetic din Mediterana răsăriteană” şi prin care se angajează „strategic” faţă de Israel, Cipru şi Grecia în domeniile energiei, securităţii maritime, protejării infrastructurii şi apărării cibernetice.

Gazul care va ajunge prin conducta EastMed, spun artizanii alianţei, va fi ieftin şi va fi în concordanţă cu politicile de mediu ale Uniunii Europene, care îşi propun eliminarea poluării datorate combustibililor fosili. Desigur, dacă din 2025 va fi deveni o alternativă atât de interesantă, EastMed va concura direct cu gazul rusesc şi, mai ales, va deveni variantă la politicile energetice interne ale mai multor state membre ale Uniunii Europene. Aceasta şi în contextul în care producţia de gaz din Marea Nordului este în fiecare an tot mai scăzută iar pieţele aprovizionate de aceasta vor căuta, în curând, surse de aprovizionare.

Marea Mediterană s-a rupt geopolitic în două de Anul Nou 2020. Chiar dacă sunt trei ţări mici, insignifiante ca putere economică şi militară în comparaţie cu Rusia sau SUA, atât Israel, cât şi Grecia şi Cipru vor deveni elemente definitorii ale noilor politici energetice şi militare regionale. Şi nu mai este deloc atât de sigur că Turcia, aşa cum a făcut din 1952, de la aderarea la NATO, va mai rămâne o cheie a stabilităţii în Mediterana răsăriteană şi un pilon al alianţei de securitate cu SUA. Cel puţin pentru viitorul imediat, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan nu are soluţii viabile. Şi, într-o companie cu Libia şi Siria, spre care râvnesc Iranul islamist şi Federaţia Rusă, nici nu le va avea.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: