„Drept la practică!” pentru viitorii avocați și notari de la „Ovidius”

best practiceInstitutul Notarial Român, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța, Loop Operations și Economic Confort, anunță lansarea proiectului „Drept la practică!” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Conferința de lansare a proiectului a avut loc pe data de 27 mai, începând cu ora 14:00, în cadrul Universității Ovidius din Constanța (Sala Senatului) și a fost dedicată prezentării obiectivelor și activităților în care membrii grupului țintă vor fi implicați pe toată durata implementării. Astfel, la eveniment au participat studenți și masteranzi la Facultățile de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța, dar și din alte universități de profil de la nivelul regiunii Sud-Est, precum și potențiali angajatori în domeniu: cabinete de avocatură, birouri notariale, birouri de mediere, birouri de executare silită, instanțe judecătorești, departamente juridice ale operatorilor economici etc.

Proiectul „Drept la practică!” se adresează studenților și maste-ranzilor de la Facultățile de Drept și Administrație Publică din regiunea Sud-Est care sunt în etapa de tranziție de la școală la viața activă și doresc să beneficieze de expertiza specialiștilor în domeniu. Totodată, în cadrul proiectului vor fi dezvoltate 30 de parteneriate cu organizații cu activitate relevantă în domeniu, în vederea asigurării locurilor de practică pentru studenți.
Printre activitățile care vor conduce la îndeplinirea obiectivelor se numără: organizarea unui program integrat și personalizat de consiliere și orientare profesională pentru 500 de studenți ce urmează studii juridice și administrative; dezvoltarea unei platforme online ce va permite comunicarea directă cu tutorii și consilierii în carieră, precum și accesul la cele mai relevante resurse din domeniul juridic; organizarea stagiilor de practică pentru 250 de studenți în cadrul unor organizații cu activitate relevantă în domeniul juridic, precum: cabinete de avocatură, birouri notariale, birouri de mediere, birouri de executare silită, instanțe judecătorești etc.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: