Făcut oraș ,,pe genunchi”, Babadagul s-a confruntat de-a lungul anilor cu destule probleme legate de sistemul de alimentare cu apă potabilă. Deși cu izvoare care țâșneau în locuri știute (la Geamie sau lângă mormântul lui Sarî Saltuk ori la intrarea dinspre Tulcea, dacă e să amintim de cele mai celebre), cu zeci de fântâni amplasate strategic sau pe domeniu privat, după ,,modernizare” oamenii s-au obișnuit cu comoditatea robinetului renunțând la cobilițe sau sacale. Nimic de zis, mergem înainte, însă fântânile, neglijate, s-au colmatat, surpat, astupat. Până și izvoarele de la geamie și cel de la intrare au secat iar celălalt abia mai picură. Locuitorii au devenit total dependenți doar de rețeaua locală de furnizare a lichidului vital. Gândită comunist, executată cu materialele vremii, această rețea a început să se confrunte cu creșterea consumului de apă, cu lipsa forajelor necesare asigurării debitului și cu avariile din ce în ce mai dese apărute cu trecerea timpului. Doar 2-3 ore pe zi, mai ales în timpul nopții și în special pe perioada verilor, ăsta era programul în care cei de la case puteau spune că au apă la robinet. ,,Curge canalul, bă!” era strigătul care se auzea prin mahalalele ,,orașului” cu precădere în nopțile de vară.
După revoluție oamenii au tras speranță că situația se va remedia, dacă nu brusc măcar mâine, că pe țevi va curge nu numai apă ci și amalgamul de lapte și miere. Deși cu o oarecare extindere a programului în care apa curgea, sincopele erau la fel de dese din cauza avariilor sau a lucrărilor de slabă calitate. Societatea care se ocupa de sistem, aflată sub tutela primăriei, înregistra pierderi financiare la sfârșitul fiecărui an, pe de o parte din cauza avariilor sau cheltuielilor specifice, pe de alta din cauza celor care uitau să-și plătească facturile. La finalul anului 2011 se înregistrau aproape 8 miliarde de lei vechi din facturi neachitate de locuitori către EdilPrest și cam 14 miliarde de plătit de societate către terți. Situația, dramatică, a fost favorizată și de indecizia primarului Dardac, aflat în scaun în 2008, și a consiliului local. În loc să se asocieze cu celelalte unități administrativ teritoriale la proiectul devenit ulterior Aquaserv S.A., edilul băbăian a preferat să nici măcar discute propunerea și să rămână ,,independent” marjând pe o implicare majoră a americanilor care ar fi trebuit, chipurile, să transforme Babadagul într-un ,,city”, plin de ofițeri ai armatei U.S.A. ce ar fi lucrat la poligonul de la 6 Martie. Că asta seamănă cu datul vrabiei din mână este cert, cum cert e și faptul că miliarde de lei s-au scurs din bugetul local pentru o cauză generală pierdută dar suficientă pentru interese personale. În timp ce Aquasev făcea proiecte prin care s-au accesat fonduri prin programul de dezvoltare regională iar Tulcea, Isaccea, Măcin și alte localități beneficiau de lucrări consistente, edilii băbăieni țineau steagul sus și se bazau pe un proiect făcut prin 1997, neglijat până prin 2008, început firav, cu lucrări de canalizare și înlocuire a conductelor de apă, lucrări făcute în ritm de melc, haotic. Abia în 2010, striviți de situația financiară a EdilPrest și de dispariția mirajului american, primarul Dardac și cei din Consiliul Local hotărăsc intrarea în asociația regională. Lucrurile se mișcă greu iar Aquaserv intră în ,,pâine” abia în 2012. Se observă o îmbunătățire a lucrurilor pentru o perioadă de timp, chiar dacă rețeaua veche mai dă rateuri pe ici pe colo. Lucrările de extindere sau înlocuire a rețelei se văd constant deși orașul a pierdut ,,trenul” primelor proiecte pe fonduri europene. Numai că…, mijlocul lunii mai 2014 a adus temperaturi ridicate. Se produce o avarie la una dintre conductele magistrale. Se repară, țeava se sparge din nou, se repară, se sparge.., câteva zile, mari zone din oraș nu au apă. Criza apei cuprinde din ce în ce mai multe zone, lumea începe să vocifereze și abia acum încep să apară informațiile reale. În primul rând, în luna octombrie 2013, D.S.P. descoperă, în urma analizelor, o concentrație de peste 5 ori limita admisă a nitraților în apa din forajul de lângă ghiolul Babadag. Normal, acesta este închis. Consumul este preluat de frontul de captare de la Satul Nou. Fiind iarnă și consumul mic, se face față însă, așa cum spuneam, temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor ridică brusc cota metrilor cubi de apă, folosiți inclusiv la irigarea grădinilor. Bazinele seacă efectiv, o pompă se arde, robinetele nu mai curg, oamenii se revoltă, bârfele ireale aruncă în aer venin și ură. Primarul Caraman convoacă în ședința Consiliului Local, conducerea Aquaserv și îi invită pe cetățeni să participe pentru a se edifica corect despre motivele crizei apei din localitate. Din păcate, pentru că între timp apa a revenit pe țevi, prea puțini din ,,vocalii” de ieri au participat la această ședință motivând, neaoș: ,,Pe mine nu mă interesează! Mă interesează doar să curgă apa!”. Bref, situația e nașpa, mai ales din declarațiile directorului Caraman de la Aquaserv (simplă potrivire de nume, nici un grad de rudenie cu edilul băbăian, deși gurile rele și proaste spuneau, doct, că…, știu ele!). Avem nitriți la ghiol, avem puțuri colmatate la Satul Nou, rețea proastă, nevoie de 14 milioane de euro ca investiții și, punct de vedere al reporterului, un contract între Primăria Babadag și Aquaserv extrem de stufos dar ilogic (despre asta, în alt număr al ziarului nostru). Toate calate pe spiritul românesc al lui Dorel care ar fi trebuit să se ocupe din timp de lucrările ce trebuiau făcute în perspectiva caniculei din vara dobrogeană și, bineînțeles, au fost amânate până când situația a devenit explozivă. Iar veștile proaste nu se opresc aici. Se pare că și la frontul de la Satul Nou încep să crească concetrațiile de pesticide iar perspectivele nu sunt de loc roz. Probabil că ar mai trebui să vină și cei cu fracturarea hidraulică ca să avem și metane și astfel ,,cocktail-ul” să fie mortal de-a binelea!
Indecizia unora. Interesele perso-nale. Treaba făcută de mântuială, fără o proiecție corectă. Lipsa de implicare. Lipsa de soluții alternative. Lipsa ba-nilor. Iată doar câteva ingrediente care tulbură rău apa la Babadag. Adunate de-a lungul anilor, ca într-un bazin de acumulare, acum dau peste margini și cad în capul unui primar tânăr care chiar dacă vrea, nu le poate rezolva pe toate. Mai mult, individualismul feroce a făcut ca în ședință, ca și în alte discuții ,,ad-hoc”, nimeni să nu vină cu alternative concrete care să fie benefice comunității. Deși nu mai sunt legale fântâni pe domeniul pu-blic nimeni nu s-a oferit să ofere loc de foraj pentru puțuri, nimeni nu a pomenit de decolmatarea celor existente. Să se obțină o derogare pentru exploatarea forajului de la ghiol, doar pentru o perioadă și cu avizarea locuitorilor că apa nu e bună de băut…, nu e o soluție, zic eu. Dacă și forajele de la Satul Nou sunt închise? Ce facem? Așteptăm, să plouă? Nici asta nu e o soluție pentru că dacă nu ai trăit în Dobrogea și nu ai trecut prin arșița verilor care transformă orice vacă într-o oaie costelivă înseamnă că habar n-ai de ce se vorbește! Iar de aici până la a umbla din nou cu cobilița sau a asista la reapariția sacagiilor…, nu mai e mult! Drumul e pavat!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
