Articol apărut inițial în ziarul Libertatea.
Un senator PSD a spus recent că scutirea de impozit pentru presă se adresează, de fapt, celor 5000 de ”jurnaliști mici, care vor să-și facă un nume”, adică mai ales celor din provincie. Senatorul Radu Oprea este fie ipocrit, fie rupt de realitate. Sau ambele.
În calitate de jurnalist mic, de provincie, știu bine că cele câteva sute de lei de care m-ar scuti statul în fiecare lună sunt nu numai o nimica toată, dar mai ales o insultă. Sub nicio formă banii ăia nu mă pot ajuta ”să-mi fac un nume”, pentru că nu banii mă ajută, ca jurnalist, să fac asta, ci informațiile, munca de teren și exercițiul scrisului. Așadar, impozitul de 10% pe care statul vrea să mi-l bage în buzunar este o luare în batjocură a muncii mele din fiecare zi și, uneori, și noapte.
De ce?
Pentru că scutirea de impozitul pe venit, de 10%, este o șpagă mascată pe care parlamentarii care au votat proiectul au pretenția să o vârâm în buzunar și, eventual, să spunem și sărumâna. Și poate n-ar fi rău și să reflectăm mai bine asupra sensului articolelor pe care le publicăm. Oare își au ele rostul cu adevărat? Nu cumva exagerăm puțin? Nu ne-am săturat de-atâtea răutăți și dezbinare? Nu mai bine scriem și noi ceva frumos?
”Sfântul 10%”, pe care baronii și afaceriștii sunt obișnuiți să și-l tranzacționeze la fiecare lucrare din bani publici, nu își are locul în buzunarul unui jurnalist care ”vrea să-și facă un nume”, așa cum argumenta senatorul PSD rostul inițiativei mârșave prin care, de fapt, încearcă să mânjească o breaslă și-așa prea mânjită chiar de o parte dintre membrii ei.
Jurnaliștii care își iubesc meseria nu își fac un nume cu un pumn de bani, ci cu un subraț îndesat cu documente cu care pleacă acasă într-un suflet ca să le mestece din scoarță-n scoarță. Jurnaliștii n-au nevoie de câteva sute de lei pe lună, ci, dacă s-ar putea, de câteva sute de ore în plus de viață pentru că o zi a lor de muncă se scurge pe repede-nainte față de, spre exemplu, una a parlamentarilor tranchilizați din plen. Jurnaliștii trăiesc de obicei efervescent și ating rar 60 de ani. Cei mai mulți se dau jos din Viață pe la 55, la braț cu un infarct, un AVC sau, mai puțin norocoșii, măcinați de o bestie canceroasă.
Așa că nu de bani au nevoie oamenii ca ei, ci de instrumente prin care să-și vadă materialele documentate la dungă, publicate rapid, răspândite către un public care le așteaptă. Un jurnalist care își iubește munca are nevoie de informații, de documente, de acces liber la baze de date publice, de informații digitalizate, de cu totul și cu totul altceva decât să fie scutiți de impozit și transformați, pe nedrept, într-o breaslă privilegiată de celelalte.
”Jurnaliștii mici, care vor să-și facă un nume” sunt luați peste picior de instituțiile publice atunci când primesc solicitări pe 544/2001, o lege care agasează de la primul baron până la ultimul funcționar. Pentru că este legea prin care orice om poate cere informații de interes public.
De ce 544 a ajuns o glumă proastă? Pentru că șefii instituțiilor publice nu sunt trași la răspundere de nimeni dacă nu răspund solicitărilor pe Legea 544/2001. Altfel spus, jurnaliștii fie merg la noroc, fie merg la instanță, unde așteaptă ani de zile ca să primească niște informații care, cel mai probabil, nici nu le vor mai fi de niciun folos.
Jurnaliștii sunt hărțuiți prin controale stupide ale instituțiilor și amenințați direct sau voalat de politicieni, baroni și baronași care îi împart pe categorii, le răspund la telefoane sau îi invită la conferințele de presă după chef și după toane.
Jurnaliștii trebuie să scoată din buzunar sute sau mii de lei pentru o investigație serioasă, prin care demonstrează, spre exemplu, cum a fost vândută o felie de plajă și apoi împărțită între oamenii care conduc orașul. Se întâmplă asta pentru că jurnaliștii încă plătesc taxe multor instituții pentru a obține informații publice pe care apoi le triază și le prelucrează astfel încât ele să ajungă simplificate și ușor de înțeles la publicul lor.
Faceți baze de date cu acces liber pentru jurnaliști și așa veți arăta că îi respectați și vă preocupați pentru munca lor.
Obligați instituțiile publice să respecte legea și să răspundă solicitărilor pe Legea 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public.
Publicați pe site-urile administrațiilor locale toate contractele prin care primăriile au vândut direct sau prin licitație terenurile sau clădirile orașului către terți și lăsați-ne pe noi să ne ocupăm de restul, să deslușim caracatițele imobiliare și să publicăm fotografiile complete ale orașelor mutilate și vândute la bucată camarilelor politice.
Sunt doar primele trei cele mai la îndemână soluții care nu vă costă nimic, dar prin care puteți să arătați jurnaliștilor că îi respectați și le valorizați munca și eforturile de zi cu zi, și că îi sprijiniți să afle și mai multe despre voi, despre afacerile și sinecurile voastre, ale familiilor și prietenilor voștri.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
