Procurorii au deschis dosar penal in rem în cazul senatorului Vergil Chițac, pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Parchetul General a anunțat, luni, că a deschis dosar penal în speța care îl privește pe senatorul Vergil Chițac. Procurorii anunță că urmărirea se desfășoară in rem, adică sunt cercetate eventuale fapte penale și nu persoana senatorului Chițac. Presupusa faptă care este cercetată este “săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”.

Comunicatul integral:

“În cursul zilei de astăzi, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19.

Menționăm că măsurile dispuse în prezenta cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.”

Senatorul constănțean Vergil Chițac (57 ani) și soția acestuia au fost depistați pozitiv cu coronavirus, vineri, la o zi după ce liberalul nega vehement că este suspect de coronavirus. Mai mult, senatorul a participat, duminică, la o petrecere de 8 martie, cu 400 de femei, iar luni a fost în Parlament.

Sâmbătă, alți trei liberali au fost infectați cu coronavirus în urma contactului cu senatorul Vergil Chițac. Este vorba de Lucian Heiuș, deputat PNL, Florin Oancea, primarul Devei, și administratorul public Adrian David Nicolae.

Senatorul Vergil Chițac și soția lui au fost aduși fără izoletă la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, deși sunt confirmați cu coronavirus, fapt care a stârnit controverse în spațiul public. Aceștia erau însoțiți de o a treia persoană, un apropiat al lui Vergil Chițac, care a coborât din aceeași ambulanță SMURD și care purta doar o mască de protecție.

Parlamentarul liberal și soția nu purtau nici măcar mască de protecție.

Șeful ISU Constanța, colonelul Daniel Popa, a explicat pentru Info Sud-Est de ce senatorul Vergil Chițac, soția lui și un prieten al acestora au fost transportați fără izoletă și fără măști de protecție, de acasă la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Popa susține că există o prevedere în protocolul Departamentului pentru Situații de Urgență de la nivel național, care permite inspectoratelor teritoriale să transporte fără izoletă mai multe persoane, cu condiția ca acestea să fie confirmate toate cu coronavirus.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: