Prof. univ. dr. Sorin Rugină a fost ales în funcția de rector, pe 12 mai a.c., cu aproape 54% din voturile electoratului. Acesta a câștigat în fața contracandidatelor sale, prof.univ.dr. Doina Catrinoiu și prof.univ.dr. Ana Rodica Stăiculescu, atât datorită valențelor de care a dat dovadă în comunicarea cu studenții și profesorii și a prezentării unui plan managerial concret, dar, mai ales, datorită echipei extrem de puternice care l-a susținut, formată din majoritatea membrilor celor două tabere rivale la alegerile universitare din februarie 2012. Întârzierea sosirii validării de la Ministerul Educației a stârnit un val de speculații, dintre cele mai diverse și conspiraționiste, atât în media, cât și în rândul profesorilor de la ”Ovidius”. Dar, iată că nici o speculație nu a devenit realitate, Sorin Rugină a fost validat de Ministerul Educației, ba mai mult, s-a întors de la București cu un ”cadou” pentru toți cei care așteptau cu nerăbdare rezultatele anchetei efectuate de corpul de control al MEN, în urmă cu opt luni, după arestarea fostului rector, cercetat pentru luare de mită. Odată cu ordinul de ministru prin care a fost validat, reprezentanții MEN i-au înmânat noului rector și raportul corpului de control. Ce recomandări face ministerul? Care sunt facultățile cu probleme? Ce schimbări majore vor fi efectuate în conducerea universității? Cum va face față noul rector provocării reprezentate de organizarea sesiunii de admitere? Și ce mesaj le transmite colegilor săi la început de mandat? Despre toate acestea am discutat cu noul rector al Universității ”Ovidius” și am consemnat declarațiile acestuia în cadrul unui interviu pe care vă invităm să-l citiți în rândurile ce urmează.
ISE: Ați primit validarea de la Ministerul Educației cu câteva zile după ce termenul de 30 de zile expirase. Speculațiile nu au întârziat să apară. De ce a întârziat validarea? Ați avut emoții?
Sorin Rugină: Nu am avut nici un fel de emoții. Speculațiile rămân de domeniul trecutului, ca de altfel și opiniile personale.
ISE: Este prima sesiune de admitere prin care treceți în calitate de rector. Cum vă pregătiți? Ce măsuri veți lua pentru a preîntâmpina incidentele neplăcute și pentru ca admiterea să se desfășoare în condiții de legalitate și moralitate?
S.R.: Așa este. Admiterea din acest an reprezintă „piatra de încercare” a întregii conduceri a universității, dar mai ales a conducerilor facultăților organizatoare. Pregătirile sunt în faza de finalizare și urmează ca în cursul săptămânii ce începe, Consiliul de Administrație să înainteze spre aprobare Senatului, componența comisiilor și procedura de alcătuire a grilelor de concurs. În ceea ce privește moralitatea, sper ca cei implicați în disfuncționalitățile survenite la admiterea din anul precedent să nu apară nominalizați în amintitele comisii.
ISE: Ați primit raportul corpului de control al Ministerului Educației? Dacă da, ce detalii ne puteți da cu privire la recomandările corpului de control? Care sunt facultățile cu probleme? Dacă nu, de ce credeți că aceștia întârzie tri-miterea raportului?
S.R.: L-am primit, este consistent, necesită o analiză atentă și responsabilă, pe care trebuie s-o facă conducerea universității. Recomandările MEN vizează viitorul imediat, dar și pe termen lung al universității. În prima conferință de presă pe care o vom organiza, veți primi detaliile cuvenite.
ISE: Care sunt primele măsuri pe care le veți lua și primele proiecte pe care le veți implementa în calitate de rector? Ce probleme urgente aveți de rezolvat?
S.R.: Primele măsuri vor fi, așa cum am anunțat încă din campania electorală, efectuarea unui audit financiar care să permită predarea/preluarea mandatului, evaluarea stadiului actual al funcționării universității la opt luni de la controlul MEN, dar mai ales implementarea urgentă a recomandărilor prevăzute în raportul corpului de control.
ISE: Cu ce echipă de proprectori veți merge la drum? Veți face schimbări majore în structura conducerii instituției? (decani, prorectori, directori de departamente etc)
S.R.: Veți afla la momentul oportun, adică după ce vom fi finalizat primele măsuri.
ISE: Ce mesaj le transmiteți absolvenților de liceu care nu s-au hotărât încă în alegerea universității în cadrul căreia vor parcurge studiile superioare? De ce ar veni la ”Ovidius”?
S.R.: În ciuda problemelor de imagine, create anul trecut, ”Ovi-dius” rămâne cea mai mare universitate din sud-estul țării, cu cea mai variată ofertă de specializări, cu un corp profesoral competent și cu condiții bune de desfășurare a procesului de învățământ. Așadar, dragi absolvenți, veniți la „Ovidius”!!!
ISE: Ce mesaj le transmiteți cadrelor didactice din Universitatea ”Ovidius” înaintea admiterii, dar și cu ocazia debutului oficial al mandatului de rector?
S.R.: De vineri am devenit, așa cum am promis, ”Rectorul tuturor”, așa încât, dragi colegi, vă aștept să-mi fiți alături în misiunea pe care mi-am asumat-o, în a repoziționa universitatea noastră în rândul marilor instituții de învățământ academic din țară!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: