DERAPAJ Dan Puric, despre victimele de la Colectiv: Haimanalele alea abia se pregăteau să dea jos Biserica, să dea jos Patriarhul

Dan Puric, cunoscut pentru înclinațiile sale filoruse și naționalismul exarcebat manifestat frecvent în spațiul public, a înregistrat un derapaj grav în noaptea de Înviere, în cadrul unei emisiuni difuzate în direct pe Realitatea Plus. 

Actorul controversat a vorbit despre victimele de la Colectiv folosind apelativul ”haimanale” și spunând că au vrut să distrugă Biserica: ”Haimanalele alea abia se pregăteau cu jos biserica, jos patriarhul”. Actorul nu a fost întrerupt de moderator, care nu a intervenit în niciun fel în a-i atrage atenția acestuia la limbajul folosit.

În timpul emisiunii, Puric a vorbit despre organizarea slujbelor fără credincioși în noaptea de Înviere ca despre o conspirație a unei oculte internațioale, amintind în același timp și de protestele din perioada Colectiv, cărora le-a găsit aceeași explicație.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Puric este una dintre cele mai constante apariții în Sputnik.md, oficiosul Kremlinului în România și Republica Moldova. Actorul este deseori lăudat în articolele publicației rusești și citat cu declarații anti-SUA, anti-NATO sau potrivnice comunității europene: ”Ne-am dus ca niște slugi în NATO și UE, tot ce e românesc trebuie să dispară!”, este una dintre declarațiile lui Dan Puric din materialele de deschidere ale Sputnik.md.

În decembrie 2014, site-ul ucrainean Texty a publicat un document despre care susține că a fost obținut de grupul de hackeri Shaltai Boltai (Humpty Dumpty) în urma spargerii contului de email al lui George Gavrișa, asistentul personal al lui Alexandru Dughin, ideologul lui Vladimir Putin.

Potrivit sursei citate, în contul de email a fost găsită o listă cu persoane (grupate pe țări) pe care Dughin le avea în vedere pentru crearea unui cerc de influență pro-rus. Pe listă apar mai multe personaje de prim rang din mai multe state europene, printre care și Marie Le Pen, Matteo Salvini, Viktor Orban ș.a. Din lista lui Dughin nu lipsea actorul Dan Puric, care s-a întâlnit cu ideologul rus și cu care a discutat despre formarea unei ”antante creștine”, după cum însuși actorul a povestit într-o emisiune de la România TV. Sursa aici. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: