Organizatorii Neversea și Untold au lansat biletele “ANYTIME”, valabile pentru oricare din următoarele trei ediții

Toți fanii UNTOLD și NEVERSEA, care sunt în prezent posesori de abonamente sau bilete pentru ediția 2020, au posibilitatea să își transforme, gratuit, abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediții, au anunțat organizatorii festivalurilor.

“Toți cei care au achizitionat deja un abonament, de orice fel, chiar și bilet de o zi, pot opta pentru schimbarea acestuia în ANYTIME, care asigură accesul la una din următoarele 3 ediții de festival, indiferent de data la care va avea loc (inclusiv în acest an). Toate caracteristicile abonamentului inițial rămân aceleași, în continuare, iar termenul de schimbare în ANYTIME este valabil 10 zile, începând de astăzi, 27 aprilie 2020. Există două modalități de modificare:

În plus, fiindcă știm că sunt oameni care au încredere în noi și continuă să cumpere abonamente la festivalurile noastre, tot începând de azi sunt disponibile la vânzare numai abonamente ANYTIME – General Access și VIP. Prețurile sunt următoarele:

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • UNTOLD ANYTIME PASS General Access – 174 euro + taxe
  • UNTOLD ANYTIME PASS VIP – 399 euro + taxe
  • NEVERSEA ANYTIME PASS General Access – 136 euro + taxe
  • NEVERSEA ANYTIME PASS VIP – 210 euro + taxe

Fanii festivalului pot găsi mai multe informații pe www.untold.com și www.neversea.com.

Echipa UNTOLD și Neversea continuă să creadă în magie și îndeamnă pe fiecare să continue această luptă, uniți. Puteți contribui și voi la a face bine, alături de echipa celor două festivaluri, prin platforma UNITED, lansată de UNTOLD și Neversea, în urmă cu câteva săptămâni”, au transmis organizatorii.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: