Pandemia coronavirus a anulat cea mai mare parte a câştigurilor Beijingului, obţinute în ultimele patru decenii de când R.P. Chineză a devenit un fel de fabrică a lumii, pentru produse industriale şi nu numai. De la reforma economică instituită de Deng Xiaoping la sfârşitul anilor 1970, niciodată regimul de la Bieijing nu s-a aflat într-o situaţie internaţională mai delicată şi mai tensionată ca acum.
R.P. Chineză este preocupată de viitor ca niciodată în istoria ei de 70 de ani. Stricarea relaţiilor cu SUA, pe fondul unui război comercial vechi de doi ani, dar şi răcirea considerabilă a raporturilor cu Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Canada, laolaltă cu alte dureri de cap regionale (de ar fi de amintit numai disputa cu Vietnamul comunist vecin dar şi spectrul ameninţător al independenţei Taiwanului) au fost tot atâtea considerente majore ale deciziei de anulare a posiblităţii obţinerii independenţei Hong Kong-ului.
Dacă acum nu s-ar fi făcut acest lucru, R.P. Chineză risca să nu mai poată decide pe termen lung viitorul fostei colonii britanice.
Xi Jinping a mai cucerit un teritoriu. Cât costă?
Deng Xiaoping, autorul ieşirii din izolare internaţională a R.P. Chineze şi a reformelor economice care au urcat ţara pe locul al doilea în lume, a construit un sistem care a protejat regimul de la Beijing de multe dintre crizele internaţionale. Preocupată mai puţin de intervenţia în regiuni din vecinătate sau din alte zone ale lumii, puterea comunistă de la Beijing s-a concentrat, de la sfârşitul anilor 1970, aproape exclusiv spre dezvoltare economică, transfer de tehnologie, eradicarea sărăciei endemice, parteneriate cu cele mai mari companii ale lumii care, toate, şi-au deschis puncte de lucru în China continentală.
Preşedintele Xi Jinping a rupt acest echilibru, cel care a asigurat R.P. Chineze o dezvoltare continuă, impetuoasă şi o creştere economică istorică. În 2013 Xi a lansat proiectul geopolitic „Un Drum, O Centură”, al cărui obiectiv este transformarea pe termen scurt şi mediu a Chinei comuniste într-o putere mondială, în competiţie cu SUA. Mai bine de 100 de state ale lumii au beneficiat, în decursul a aproape 7 ani, de investiţii, expediente financiare şi împrumuturi de sute de miliarde de dolari pentru construirea de proiecte de infrastructură sau de-a dreptul pentru câştigarea bunăvoinţei. Inclusiv state ale Uniunii Europene, precum Grecia, Italia şi Portugalia au vândut pe sume frumoase porturile lor pentru a fi transformate în hub-uri comerciale chinezeşti.
La sfârşitul anului 2019, probabil, a fost atins nivelul cel mai ridicat din istoria influenţei politice, geopolitice şi economice a R.P. Chineze pe plan mondial.
Pandemia coronavirus, plecată din aşa-numitele „pieţe umede” din Wuhan, a afectat fără precedent aceste câştiguri. De acum, este posibil ca niciodată regimul comunist de la Beijing să nu mai ajungă la ceea ce a reprezentat cu doar jumătate de an în urmă.
Iar o dovadă palpabilă a crizei de încredere fără precedent în care se află, dar şi a temerilor puternice potrivit cărora teritorii şi state din afara R.P. Chineze (Hong Kong, Macao, Taiwan) ar putea să nu mai devină părţi obişnuite ale administraţiei de la Beijing, este decizia recentă de a anula legal orice vis de independenţă pentru Hong Kong.
La 21 mai, cotidianul de limbă engleză „South China Morning Post” arunca o bombă incendiară în toate cancelariile lumii: informaţii clare şi credibile susţineau că un proiect de lege va fi discutat şi votat în sesiunea Adunării Populare Naţionale a R.P. Chineze (Parlamentul unicameral). Potrivit acestui document, scriau jurnaliştii din Hong Kong, deputaţii urmau să stabilească legal imposibilitatea „secesiunii” fostei colonii britanice, interdicţia „intereselor străine” pe acest teritoriu, precum şi a actelor de „terorism”.
Înaintea izbucnirii pandemiei coronavirus, la mijlocul anului 2019, Hong Kong a fost vreme de câteva luni scena celor mai mari demonstraţii şi conflicte de stradă din istoria teritoriului. Un proiect de lege al guvernului local ar fi permis extrădarea judiciară din fosta colonie britanică în China comunistă. Urmările acestui demers juridic nu sunt greu de ghicit: textul de lege a fost retras iar virusul Covid-19 a aşternut liniştea peste proiect. Dar regimul de la Beijing nu a uitat de datoria de a integra definitiv teritoriul între regulile sale.
Este adevărat că legea fundamentală din Hong Kong, intrată în vigoare în 1997, când colonia britanică a devenit regiune autonomă specială a R.P. Chineze, prevede că teritoriul ar trebui să adopte un articol de lege sau un text care să interzică, între altele, independenţa. Dar acest articol 23 al Constituţiei din Hong Kong nu a fost niciodată discutat şi nici amintit. În schimb, în 2003, regimul de la Beijing a încercat să impună o astfel de decizie: demonstraţii uriaşe, cu peste jumătate de milion de oameni în stradă, au anulat proiectul.
R.P. Chineză poate, legal, să impună măsura legislativă a interzicerii independenţei Hong Kong-ului dacă aceasta este votată de Adunarea Naţională Populară (Parlamentul) de la Beijing. Ceea ce s-a şi întâmplat. Acest mecanism legal ar ocoli Parlamentul din Hong Kong, care cuprinde şi voci critice la adresa puterii chineze, permiţând textului adoptat la Beijing să fie pur şi simplu promulgat de guvernul local, controlat întru totul de Partidul Comunist Chinez.
Şi după aceea?
Hong Kong: proba exemplară a puterii mondiale a R.P. Chineze. Ce fel de conflict va fi între China comunistă şi SUA?
După devoalarea în mass-media a proiectului de lege privind interzicerea independenţei Hong Kong-ului, reacţiile nu s-au lăsat aşteptate şi ele conturează clar un viitor conflict cu R.P. Chineză. Dar cum va fi acesta?
Dacă purtătorul de cuvânt al Adunării Naţionale Populare, Zhang Yesui, a fost destul de reţinut în comentarea textului legislativ, susţinând doar că este vorba despre „posibilitatea” stabilirii unui „regim juridic solid” şi a unui „mecanism de aplicare care să garanteze securitatea Hong Kong-ului”, cotidianul de limbă engleză al Partidului Comunist Chinez”, „Global Times”, a fost mai explicit. Într-un editorial incisiv, tipărit la 22 mai, ideologii de la Beijing avertizează că „posibilitatea ca China să se retragă sub presiunile SUA este zero”. Aceasta pentru că, a continuat declaraţia publicată, „Hong Kong aparţine Chinei, nu SUA. Acestea din urmă au doar două opţiuni atunci când vine vorba despre statutul oraşului: să fie cooperante şi prietenoase sau să stea departe. China nu va oferi niciodată a treia opţiune pentru SUA”.
După ce, în 2019, republicanii şi democraţii au adoptat prin consens în Congresul SUA o Lege pentru drepturile omului şi democraţie în Hong Kong, rapid promulgată de preşedintele Donald Trump, acum declaraţiile dinspre Casa Albă sunt extrem de ferme. Ele survin pe fondul războiului comercial bilateral, vechi de doi ani, şi a acuzaţiilor publice privind răspândirea cu bună ştiinţă a virusului covid-19 de către chinezi, precum şi a utilizării în scopuri proprii de către Beijing a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Anularea oricărei posibilităţi legale de a obţine independenţa pentru Hong Kong pare a fi cel mai înalt nivel al conflictului dintre Washington şi Beijing în istoria relaţiilor bilaterale, vechi de 40 de ani.
„Voi aborda problema foarte puternic!” a transmis preşedintele Donald Trump înaintea dezbaterilor din Adunarea Naţională Populară. Secretarul de stat Mike Pompeo a adăugat că SUA „condamnă propunerea de impunere în mod unilateral şi arbitrar a legislaţiei de securitate naţională în Hong Kong. SUA îndeamnă puternic China să reexamineze această propunere dezastruoasă”.
Dacă la reuniunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 18-19 mai, în care Taiwanului i s-a respins statutul de observator, Uniunea Europeană a susţinut R.P. Chineză, de data aceasta lucrurile sunt altfel la Bruxelles. Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe, a declarat cotidianului francez „Le Figaro” că „UE acordă o importanţă majoră menţinerii unui nivel înalt de autonomie în Hong Kong, în conformitate cu legea fundamentală şi cu angajamentele internaţionale. UE are tot interesul ca stabilitatea şi prosperitatea Hong Kong-ului să continue după principiul „o ţară, două sisteme”.
Măsurile luate de R.P. Chineză pentru anularea posibilităţilor legale de secesiune a Hong Kong-ului au intervenit după o pregătire minuţioasă a terenului public. Între altele, la mijlocul lunii aprilie, unul dintre cei mai importanţi critici ai puterii chineze din Hong Kong, Martin Lee, în vârstă de 81 de ani, a fost arestat împreună cu alţi oponenţi. Iar consulul general al Australiei, Elisabeth Ward, aşteaptă din februarie acceptul regimului de la Beijing pentru a ajunge la post, urmând să reprezinte interesele a peste 100.000 de australieni care trăiesc în fosta colonie britanică şi aproximativ 500 de companii australiene.
Relaţia dintre R.P. Chineză şi Hong Kong nu a fost niciodată o poveste despre dragoste, încredere şi ajutor. Din 1997, de când Marea Britanie a părăsit teritoriul cu peste 7 milioane de locuitori ai fostei colonii, care nu au trăit niciodată sub regimul R.P. Chineze, raporturile s-au situat sistematic sub nivelul propagandistic prezentat de Beijing întregii lumi. Anexarea legală a viitorului Hong Kong-ului de către China comunistă şi transformarea visului independenţei într-o infracţiune mai degrabă va strica decât va ajuta relaţia dintre cei doi parteneri. Aşteptaţi-vă, de acum, la ceva mai mult decât proteste pe stradă şi critici venite dinspre cancelariile americane şi ale aliaţilor Washingtonului. R.P. Chineză vrea o dovadă că este o mare putere. O va obţine?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
