EXCLUSIV O companie portugheză cere plăți restante de 3 milioane de euro de la compania deținută de magnatul Gabriel Comănescu. Heliportugal și-a suspendat activitatea într-un contract de 1 miliard de lei cu OMV Petrom

Gabriel Comănescu, șeful GSP
Gabriel Comănescu, șeful GSP

Compania portugheză Heliportugal și-a suspendat activitatea de transport aerian în cadrul contractului de 1 miliard de lei cu OMV Petrom, care a fost câștigat în 2019 de GSP Offshore. Partenerii portughezi ai companiei deținute de miliardarul constănțean Gabriel Comănescu acuză GSP Offshore că nu le-a mai plătit facturi restante din luna martie.

Heliportugal a declarat pentru G4Media și Info Sud-Est că și-au retras elicopterelede pe platformele marine, cerând plata unor datorii de 3 milioane de euro (1,5 milioane – valoarea facturilor și 1,5 milioane – valoarea penalităților) și susțin că reprezentanții companiei portugheze au fost amenințați ”de la cel mai înalt nivel din GSP” să nu suspende zborurile. Portughezii vor cere rezolvarea litigiului la Curtea Internațională de Arbitraj din Franța.

În tot acest timp, angajații de pe platforme nu au beneficiat de transportul aerian al Heliportugal și, deci, nici de serviciile medicale de urgență ale companiei portugheze, incluse în contractul de servicii integrate acordat de OMV Petrom companiei GSP Offshore.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Probleme după primul an de contract din cei opt

În 29 iulie 2019, OMV Petrom a atribuit un contract de 1 miliard de lei companiei GSP Offshore în calitate de contractor principal și alți contractori secundari printre care și Vega Offshore, deținută tot de Comănescu.

Contractul a fost încheiat pentru următorii 8 ani și, în schimbul banilor, compania deținută de magnatul constănțean trebuia să furnizeze servicii integrate pentru OMV Petrom, de la mentenanță, catering, foraj până la servicii medicale de urgență (Medevac).

Pentru a putea asigura transportul aerian pentru angajații de pe platforme, GSP Offshore a intrat în parteneriat cu Heliportugal, una dintre cele mai mari companii de servicii transport aerian din Portugalia, care asigură transportul aerian pentru OMV Petrom de 10 ani.

La un an de la încheierea contractului dintre GSP Offshore și OMV Petrom, portughezii decid să întrerupă colaborarea cu societatea lui Gabriel Comănescu, acuzând datorii de peste 1,5 milioane de euro, restante din luna martie a acestui an. La acestea s-ar adăuga penalități de 1,5 milioane de euro, cauzate de întârzierea plății facturilor.

Într-o corespondență cu G4Media și Info Sud-Est, reprezentanții Heliportugal au relatat cum a decurs contractul înainte și după momentul sistării plăților de către GSP Offshore:

  • ”Heliportugal are un cotract cu Vega Offshore. Facturile noastre pentru serviciile de elicopter și Medevac (evacuări medicale de urgență, n.red.) prestate nu au fost plătite de către Vega Offshore din martie 2020. Am notificat Vega Offshore de mai multe ori fără niciun rezultat. Am notificat Vega Offshore și GSP că suspendăm serviciile începând cu 21 iulie. Vega Offshore ne-a respins toate facturile fără nicio explicație. Noi credem că este din cauza problemelor financiare din grupul GSP, altă explicație nu există. Heliportugal nu are cunoștință de nicio alternativă sau de vreun serviciu (aerian, n.red.) adecvat oferit din 21 iulie, când am suspendat serviciile. Soluția (de reconciliere, n.red.) este plata imediată a facturilor noastre și dacă GSP nu este capabil să realizeze serviciile, propunem contractarea Heliportugal direct de către OMV Petrom, întrucât am oferit aceste servicii în siguranță de mai bine de 10 ani”, au declarat reprezentanții Heliportugal pentru G4Media și Info Sud-Est.

Angajata unei companii care susține că face PR pentru GSP Offshore a declarat că există o anchetă penală în curs referitoare la o presupusă evaziune fiscală pe care ar fi făcut-o Heliportugal în contractele pe care le-a derulat în ultimul deceniu cu Aeroportul Tuzla și că acesta ar fi motivul pentru care GSP Offshore ar fi suspendat plățile facturilor.

Compania portugheză de transport aerian respinge acuzațiile de evaziune fiscală, spune că nu a fost înștiințată de nicio autoritate cu privire la existența unei plângeri penale și susține că președintele consiliului de administrație al Heliportugal a fost personal amenințat de un oficial de rang înalt al grupului GSP, care l-a avertizat să nu suspende serviciile de elicopter.

Totodată, reprezentanții Heliportugal au declarat că datoriile restante ale GSP Offshore sunt de 1,5 milioane de euro, la care se adaugă dobânzi pentru întârzierea plăților de alte 1,5 milioane de euro (la 27 iulie).

  • ”Până la sfârșitul lunii iunie, inclusiv, Heliportugal trebuie să primească 1,5 milioane de euro pentru serviciile de elicopter. În plus, dobânzile pentru întârzierea plăților sunt acum în valoare de 1,5 milioane euro. Acestea nu includ daune sau pierderi pentru încălcarea contractului. Contractul cu Vega Offshore a fost semnat în septembrie 2019 pentru o perioadă de 6+2 ani. Heliportugal are 140 de angajați, din care 20 sunt folosiți în România (ei se rotesc în fiecare lună pentru a îndeplini cerințele contractului). Toți sunt afectați de această situație”, a declarat Heliportugal.

Compania portugheză a mai transmis că va merge la Curtea Internațională de Arbitraj din Franța pentru a-și recupera banii din contractul încheiat cu GSP/Vega Offshore.

  • ”Arbitraj și proces în acord cu termenii stabiliți în contractul cu Vega Offshore, pe legea franceză și în instanțele franceze, conform contextului Uniunii Europene. Este incorect. Plângerile Vega în legătură cu relațiile comerciale și contractele anterioare sunt o diversiune prin care încearcă să ascundă comportamentul greșit al cuiva care vrea să fie amintit și numit drept un om de afaceri adevărat al unui grup solid de companii (…). Nu există niciun litigiu între Heliportugal și RAS. Toate taxele au fost reținute în mod corespunzător și plătite în fiecare an de RAS, în acord cu standardele contractelor. Aceste standarde sunt obișnuite în activitățile offshore, atunci când sunt folosiți subcontractori din alte țări. RAS a fost auditată de mai multe ori de autoritățile fiscale ale statului român și nu au fost găsite nereguli (…). Nu știm de nicio plângere penală împotriva Heliportugal sau a contractorilor anteriori ai Heliportugal și suntem foarte conștienți că intențiile Vega sunt de a riposta la orice încercare a Heliportugal de a-și recupera banii, chiar dacă acest lucru este făcut folosind legea în mod greșit sau mergând chiar și dincolo de lege. Președintele consiliului de administrație al Heliportugal a fost personal amenințat de oficial de rang înalt al grupului GSP, cerându-i-se să nu suspende serviciile de elicopter. Heliportugal nu este afectat de niciun fel de comportament ilegal nici din partea reprezentanților privați, nici din partea oficialilor publici din România, din Portugalia sau din oricare altă țară în anii trecuți. De fapt, cei care au încercat și-au pus capăt carierei sau și-au pierdut respectul. Grupul GSP este o instituție respectată în România și ne pare rău să observăm că persoane de la cel mai înalt nivel acționează temperamental, cu rea credință și proastă judecată, folosind atacuri personale și companii care încearcă să distrugă reputații. Nu putem să nu ne întrebăm care este scopul GSP, care are contract cu OMV Petrom, să facă acuzații la adresa titularului anterior al contractului? Care este scopul atacării unei companii străine, Heliportugal, care lucrează de peste 10 ani în România, dacă GSP poate furniza singur serviciul? Care este scopul discuției despre evaziune fiscală și nu despre facturile neplătite?”, au conchis reprezentanții companiei portugheze.

După suspendarea serviciilor de transport aerian, angajații Heliportugal și-au luat elicopterele și le-au mutat în hangarul Regional Air Services Tuzla, foști colaboratori ai portughezilor în cadrul altor contracte cu OMV Petrom.

Adrian Vasilache, directorul RAS Tuzla, a confirmat pentru G4Media și Info Sud-Est că elicopterele Heliportugal se află în hangarul aeroportului după ce compania portugheză a cerut RAS să le relocheze din cauza neînțelegerilor financiare cu GSP Offshore:

  • ”Managementul Heliportugal ne-a solicitat luni, 20 iulie, permisiunea de a reloca elicopterele la Aeroportul Tuzla, invocând grave neînțelegeri financiare și operaționale cu Vega/GSP cu care este în contract pentru transportul personalului la și de la platformele marine aparținând OMV Petrom. Totodată, elicopterele Heliportugal asigură conform contractului și serviciul de evacuare medicală în caz de accident sau îmbolnăviri. Acesta este un serviciu stand-by și este în regim permanent ziua și noaptea – 24/7. A doua zi, 21.07, la ora 15.30, ambele elicoptere au aterizat la Tuzla și întreg personalul Heliportugal s-a cazat la un hotel în Eforie după care au fost la o clinică medicală în Constanța pentru a face testul COVID, care a ieșit negativ. De marți, elicopterele au staționat la Tuzla neefectuând misiuni de zbor. Conducerea Heliportugal ne-a comunicat că a suspendat complet activitatea, inclusiv cea de stand-by medical până la soluționarea litigiului cu Vega/GSP astfel încât, de marți, personalul ce deservește platformele marine nu are asigurată evacuarea medicală cu elicopterul în caz de îmbolnăvire sau accident. Heliportugal ne-a comunicat că a demarat procedurile legale pentru rezolvarea litigiului cu Vega/GSP și că e în contact cu conducerea Petrom pentru identificarea unor soluții care să permită reluarea activității”, a declarat Adrian Vasilache, directorul Aeroportului Tuzla.

OMV Petrom a declarat pentru G4Media și Info Sud-Est că nu comentează relațiile contractuale dintre terți și că transportul către platformele offshore este asigurat de nave:

“Nu comentăm relațiile contractuale dintre terțe părți. În ceea ce privește transportul către platformele offshore, ca și în trecut, acesta se efectuează cu nave, respectând regulile și standardele de siguranță. Dispunem de toate echipamentele, procedurile și evaluările de risc necesare și de personal instruit pentru a efectua transportul în siguranță cu nave, care, de altfel, este necesar pentru cazurile în care elicopterele nu pot zbura (de ex. condiții meteo defavorabile)”, au transmis reprezentanții OMV Petrom.

GSP Offshore nu a transmis un punct de vedere oficial până la publicarea acestui articol. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: