Chiar dacă trebuie să păstrăm proporţiile la toţi indicatorii, alegerile prezidenţiale din S.U.A. şi Republica Moldova, desfăşurate în momentele de vârf ale pandemiei coronavirus, au marcat serios evoluţiile politice din ţările lor în aceleaşi tipare.
Şi nu doar pentru că Donald Trump şi Igor Dodon păreau favoriţi şi irezistibili la electorat şi la locuinţele prezidenţiale ci, pur şi simplu, pentru că rivalii lor aveau conturate imaginile unor oameni vulnerabili, lipsiţi de vlagă şi resurse, complet abandonaţi grupurilor politice diverse din spatele lor. Dacă Joe Biden încă nu a obţinut încă recunoaşterea oficială a victoriei din partea locatarului actual al Casei Albe, Maia Sandu a adunat în câteva ore recunoaştere internaţională de la cel mai înalt nivel. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primul şef de stat din lume care a felicitat-o pentru victoria din 15 noiembrie dar nu a pierdut timpul nici preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Maia Sandu: femeia singură care a zdrobit o politică plină cu bărbaţi
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a dat câştig de cauză Maiei Sandu, prima femeie care va ocupa birourile oficiale din Palatul Prezidenţial de la Chişinău. Totodată, viitorul preşedinte al Republicii Moldova este şi cel mai votat om politic din istoria statului. Mai important pentru viitorul statului este faptul că Maia Sandu a câştigat alegerile nu doar în diasporă, cu un procentaj fără precedent (de aproximativ 93%) dar a reuşit să obţină victoria şi în secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova. Iar acest lucru se întâmplă tot pentru prima dată în istorie.
Cum a reuşit?
Celibatară, fără copii, cu studii serioase în ţară şi în SUA, cu o carieră şi mai serioasă la Banca Mondială, cu un mandat foarte bun de ministru al Educaţiei şi cu unul scurt, dar elocvent, de prim ministru (în a doua jumătate a anului 2019), Maia Sandu nu se califică în niciunul dintre tiparele politicianului moldovean. Mai ales într-o societate politică arhaică, umplută cu bărbaţi, aşa cum este cea de la Chişinău. Unde reuşite feminine la vârf ar putea fi amintite cel mult cele ale comunistei Zinaida Greceanâi, preşedinta Parlamentului.
Maia Sandu a adunat în programul său politic, de redutabilă rezistență în mandatul președintelui Igor Dodon, un bagaj nu tocmai bogat în proiecte dar îndeajuns de complete pentru a oferi soluţii unei societăţi obosite, depopulate, abandonate în braţele oligarhiei financiare şi administrative. Viitorul propus de Maia Sandu este reprezentat de transparenţa decizională. Singură, această transparenţă ar anula efectele devastatoare ale corupţiei endemice, incompetenţei şi lipsei de resurse, ingredientele care au făcut din Republica Moldova unul dintre statele eşuate ale Europei. Dez-oligarhizarea Moldovei, după modelul preşedintelui Volodâmâr Zelenski în Ucraina, este un alt atu al campaniei şi, desigur, al victoriei Maiei Sandu.
Într-o măsură la fel de consistentă cu a proiectelor Maiei Sandu, un efect devastator asupra şanselor preşedintelui Igor Dodon a avut campania isterică de denigrare, încercările disperate ale acestuia de a se asocia cu Federaţia Rusă în planul imaginii dar şi nereuşitele evidente din ultimii ani în toate domeniile activităţii interne. Dacă Republica Moldova nu promitea mai nimic în 2016, când Igor Dodon a devenit preşedinte ales, în 2020 nu este mai mult de o văgăună urât mirositoare politic, aflată la marginea Europei şi lipsită de orice relaţie credibilă. De pildă, preşedintele Klaus Iohannis nu a admis nicio întâlnire oficială cu omologul de la Chişinău, Igor Dodon, la fel cum toate legăturile dintre Bucureşti şi Chişinău au îngheţat de o vreme. Acelaşi mesaj de intransigenţă a venit şi de la Kiev, după ce Volodâmâr Zelenski a câştigat alegerile prezidenţiale, în aprilie 2019.
Preşedintele Igor Dodon a reuşit să câştige alegerile prezidenţiale din 2016 drept bufon al oligarhului Vladimir Plahotniuc, direct interesat în controlul pârghiilor politice de la Chişinău. Maia Sandu a avut răbdare şi a învins: din 15 noiembrie, ea este în istorie.
Republica Moldova cu Maia Sandu: mai multă Ucraina, ochii spre Vest, sprijin rusesc. Totul în limba română, însă
Preşedinţia Maiei Sandu va genera ample reaşezări interne.
Sprijinul primarului de Bălţi, Renato Usatâi, un contestatar formidabil al Partidului Socialiştilor şi al lui Igor Dodon personal, va trebui recompensat politic. Alegeri parlamentare anticipate nu se pot desfăşura fără acceptul actualului şef al statului, Igor Dodon, şi al partidului acestuia. Aşteptările instituţionale din ţară sunt enorme, ca şi acelea ale societăţii. Dacă cifrele vehiculate în ceea ce priveşte diaspora sunt corecte, rezultă că aproape 40% dintre cetăţenii Republicii Moldova trăiesc în afara frontierelor, cei mai mulţi deţinând al doilea paşaport (cu precădere românesc).
Victoria Maiei Sandu, dincolo de cauzele inerente şi evidente interne, are la bază profunda ruptură din Estul Europei determinată de decizia Federaţiei Ruse de a anexa, în 2014, peninsula Crimeea şi regiuni răsăritene din Ucraina.
De atunci, întreaga regiune se află într-un proces vizibil de ruptură de Moscova şi de construcţie europeană sau chiar euro-atlantică. Ucraina a ales, din 2014, să îşi refondeze identitatea naţională pe baza unei colaborări cu Occidentul. Rezultatele, chiar dacă aşteptările au fost şi sunt enorme, sunt fără precedent: la alegerile locale recente, preşedintele Volodâmâr Zelenski vorbea despre „luxul” ţării sale de a organiza alegeri libere, adică ceva ce Federaţia Rusă sau Belarus, aliatele Ucrainei până în 2014, nu şi-ar permite niciodată. La fel, răscoala din Belarus împotriva preşedintelui Aliaksandar Lukaşenka are desigur şi caracter geopolitic. Opoziţia de la Minsk caută scăpare în Lituania şi Polonia iar Federaţia Rusă a oferit semne deloc viguroase în a restaura autoritatea şefului statului. Nici conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan nu pare a fi o victorie clară a Rusiei. Nemaivorbind, desigur, despre întărirea influenţei americane în Polonia, România şi statele baltice, oricum cu simpatii majoritar anti-ruse.
Maia Sandu va prinde Republica Moldova acolo unde este, geografic: între România şi Ucraina. Chiar dacă, la început, Moldova nu va reuşi să se adapteze concertului geopolitic dirijat de la Bucureşti şi Kiev, tonul muzicii va fi, înspre final, tot mai puţin înclinat spre Federaţia Rusă. Şi aceasta pentru că, în definitiv, cele două vecine ale Republicii Moldova îi controlează nu doar frontierele dar, în ultima vreme, au devenit decidente economic şi financiar. Desigur, Federaţia Rusă nu va părăsi definitiv scena de la Chişinău: o reuşită a mandatului Maiei Sandu ar fi de folos între tot mai slabele reuşite externe ale preşedintelui Vladimir Putin pe când un eşec ar fi transmis, rapid, pe umerii pro-europenilor.
Chiar şi în aceste condiţii, un fenomen general este tot mai vizibil iar victoria Maiei Sandu reflectă această realitate tăcută, despre care am scris şi cu prilejul alegerilor parlamentare din februarie 2019 din Moldova.
De mai mulţi ani, România a devenit partenerul principal comercial al Republicii Moldova. Este vorba despre schimburi care în 2019 au depăşit cifra de 2 miliarde euro, un record absolut al relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău. O explozie a acestor raporturi a fost semnalată după ce, în 2014, Federaţia Rusă a introdus sancţiuni la importurile moldoveneşti.
De aproape trei ani, România a devenit partenerul investiţional strategic al Republicii Moldova, devansând Rusia la toate capitolele.
În 2018, compania românească de stat Transgaz a semnat contractul de privatizare al companiei moldoveneşti Vestmoldtransgaz, plătind 180 milioane lei moldoveneşti (aproape 9 milioane euro). Condiţia vânzării este ca firma românească să contruiască gazoductul Ungheni- Chişinău, ceea ce ar implica un export masiv de gaz românesc pe piaţa dintre Prut şi Nistru.
România a intrat ca partener strategic şi pe piaţa de energie electrică, în condiţiile în care Republica Moldova importă tot necesarul. În decembrie 2017, un contract semnat între guvernul de la Chişinău, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Uniunea Europeană, în valoare de 270 milioane euro, prevede ca România să se interconecteze cu reţelele de distribuţie din Moldova. În felul acesta, în localităţile dintre Prut şi Nistru toată energia electrică va fi românească, renunţându-se la importurile din Transnistria (de la centrala de la Cuciurgan) şi din Ucraina.
În sectorul distribuţiei de carburanţi, firmele din România dispun de aproape 160 de staţii din cele 650 de pe tot teritoriul Republicii Moldova. Dar benzinăriile OMV Petrom şi Rompetrol sunt, la rândul lor, distribuitoare pentru aproape o treime din piaţă, care este constituită din staţii independente. Totodată, staţiile Lukoil, în număr de 102, sunt aprovizionate de la rafinăria Petrotel de lângă Ploieşti, Moldova nedispunând de vreo rafinărie iar importurile de benzină din Rusia situându-se la cote nesemnificative.
Nici sectorul bancar nu mai este unul rusesc de aproape trei ani. România a cumpărat masiv bănci şi credite bancare, dispunând acum de mai bine de o treime din sectorul bancar al Republicii Moldova. BRD a cumpărat Mobiasbanca, BCR s-a instalat confortabil pe piaţa din Chişinău iar BancaTransilvania a cumpărat a treia cea mai mare bancă din ţară, Victoriabank.
Iar investiţiile româneşti în construirea de fabrici de medicamente şi în firme IT au contribuit la devansarea categorică a Rusiei şi a celorlalte state din fostul spaţiu ex-sovietic în doar 2-3 ani. Lor li se adaugă investiţii mai mici dar extrem de serioase în imagine, de construire şi renovare de grădiniţe, şcoli şi clădiri de patrimoniu.
Chiar dacă mesajul politic al Maiei Sandu nu este unionist, capcana în care se află Republica Moldova nu lasă prea multe variante pentru salvarea statului eşuat: reabilitarea urgentă a instituţiilor, lupta împotriva corupţiei după modelele din România şi Ucraina, reorganizarea socială pentru oprirea depopulării, refacerea administraţiei centrale şi locale. Acestea, desigur, vor fi completate cu drumuri spre Vest, cu mai multă Ucraina şi cu sprijin rusesc. Totul, însă, în limba română. Căci, chiar dacă nu spune şi nu pare, Maia Sandu a mai introdus o premieră istorică: este primul preşedinte al Republicii Moldova cu cetăţenie română.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
