Steagul Chinei a ajuns pe Lună, la 50 de ani după cel al SUA, anunță BBC. În imaginile transmise de Administrația Națională a Spațiului din China se poate observa drapelul statului comunist pe suprafața fără vânt a Lunii.
SUA au avut primul steag pe Lună în timpul misiunii Apollo 11 din anul 1969 și a fost pus de astronautul Buzz Aldrin. Ziarul Global Times a transmis că steagul chinez este ”un memento al entuziasmului și inspirației” resimțite în timpul misiunilor americane Apollo.
Steagul din stofă roșie a fost desfășurat de sonda spațială Chang’e-5 chiar înainte ca acesta să decoleze.
Context
China a lansat o sondă spațială spre Lună, pentru a colecta praf şi roci selenare.
Prima misiune de acest gen de la cea efectuată de fosta URSS în 1976: China a lansat marţi o sondă spaţială spre Lună pentru a colecta şi a aduce pe Pământ mostre prelevate de pe Lună, relatează AFP, citată de Agerpres.
Această operaţiune ambiţioasă va permite de asemenea gigantului asiatic să testeze noi tehnologii, esenţiale pentru a trimite aşa cum intenţionează astronauţi pe astrul lunar până în 2030.
Sonda spaţială Chang’e-5 a fost propulsată de o rachetă Long March-5 la ora locală 04:30 (20:30 GMT luni) de la centrul spaţial Wenchang, în insula Hainan (sud), potrivit agenţiei de presă chineze Xinhua.
Această misiune, Chang’e 5, este următorul pas în ambiţiosul program spaţial al Chinei, care a înregistrat o importantă reuşită la începutul anului 2019, odată cu aselenizarea unui modul pe partea nevăzută a Lunii, o premieră mondială.
Sonda trimisă de această dată are ca scop colectarea unor mostre de praf şi roci selenare, inclusiv prin forare la o adâncime de doi metri, ce vor fi trimise apoi pe Pământ.
Aceste probe ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine istoria Lunii.
Aceasta este prima tentativă de a aduce roci selenare pe Terra după misiunea Luna 24 fără echipaj uman, realizată cu succes de fosta URSS în 1976.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: