Republica Pakistan se oferă să aducă forţă de muncă în România, pentru diverse sectoare economice

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Islamice Pakistan în România, Zafar Iqbal, a avut la Constanţa, la 5 martie, o întâlnire cu Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, şi cu directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Ion Dănuţ Jugănaru.

Oficialul pakistanez a exprimat intenţia ţării sale ca între porturile Karachi şi Constanţa să se stabilească o colaborare, inclusiv prin intermediul unui acord oficial, care să permită legături comerciale mai bune. Despre importanţa portului Constanţa în planurile de export ale Pakistanului a mai fost vorba şi în cadrul Forumului bilateral de Afaceri, desfăşurat la 3 februarie 2021 sub egida Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Ambasadei Republicii Islamice. La acel moment a fost menţionată ideea transformării portului de la Marea Neagră într-un „hub comercial” pentru exporturile pakistaneze pe pieţele Uniunii Europene din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est.

Comerţul bilateral dintre România şi Pakistan se află la niveluri extrem de modeste. În 2019, între cele două ţări au circulat mărfuri în valoare de abia 45,46 milioane dolari, din care exporturile româneşti au însumat 17,51 milioane dolari iar exporturile pakistaneze au ajuns la suma de 27, 94 milioane dolari.

Publicitate electorală
publicitate electorală

În cadrul întâlnirii de la Constanţa, ambasadorul Pakistanului a arătat că „există posibilitatea de a aduce forţă de muncă” din ţara sa pentru „diverse sectoare de activitate” din economia românească. Înainte de 2020, în mai multe sectoare economice din România (construcţii, industrie grea, domeniul hotelier şi al restaurantelor) exista o lipsă severă de personal şi, în 2019, au existat demersuri oficiale pentru importul de forţă de muncă din state din Asia. Mai multe iniţiative oficiale au avut loc, în acest sens, între România şi Vietnam, oficiali de la Hanoi promiţând chiar reglementări legislative în acest sens. Pandemia din 2020 a temperat, însă, aceste proiecte.

România şi Pakistan au stabilit relaţii diplomatice în 1964, în ţara noastră funcţionând aproape 900 de societăţi cu capital pakistanez, însumând 2 milioane de euro. În anii 1970-1980, România a construit importante obiective industriale în Pakistan, între care rafinăria de la Karachi şi fabricile de ciment de la Kohat şi Lasbella. Ultima întâlnire la nivel înalt între cele două state datează din 1995, la nivelul şefilor guvernelor de la Bucureşti şi Islamabad.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: