Organizatorii festivalului Neversea au anunțat vineri că acesta a fost amânat până în 2022, din cauza timpului extrem de scurt pentru organizarea festivalului în actualele reglementări impuse de pandemie.
„Am vrea să știți că am încercat cu adevărat tot ce ne stă în putere (și câteva lucruri mai mult) pentru a vă aduce pe insula viselor, o oază de libertate și muzică, o evadare ireală”, au transmis organizatorii.
Aceștia susțin că au analizat inclusiv posibilitatea ca festivalul să fie mutat în toamnă.
„După o analiză atentă a opțiunilor noastre, dintre care unele au inclus mutarea NEVERSEA în toamnă, am decis să nu facem pe nimeni să facă compromisuri în experiențele avute, nici publicul, nici membrii echipelor tehnice și nici artiștii. (…) Deoarece vara este singura noastră opțiune adevărată, alternativa cu care rămânem este să amânăm NEVERSEA pentru vara anului 2022”, au precizat organziatorii într-o postare pe Facebook.
Cei care au cumpărat bilete vor primi notificări despre opțiunile lor prin e-mail.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: