După ce la 7 septembrie 2021 ministrul adjunct al Apărării din Cehia, Jan Havránek, a avertizat că Rusia duce o campanie „foarte activă” de discreditare a Uniunii Europene în Mali, încercând să îi convingă pe localnici că europenii vor să le „ocupe” ţara, o săptămână mai târziu, la 14 septembrie, a venit rândul fostei puteri coloniale, Franţa, să reacţioneze. Ministrul de Externe Jean-Yves Le Drieu a afirmat în şedinţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale de la Paris că o cooperare între regimul militar aflat la putere în Mali şi compania privată rusă Wagner ar fi „incompatibilă” cu prezenţa forţelor franceze în această ţară. „Wagner este o miliţie privată compusă din militari care s-au ilustrat prin crime, jafuri şi violenţe” a adăugat ministrul de Externe în faţa deputaţilor.
Republica Mali, independentă faţă de Franţa din 1960, este o ţară cu o populaţie de peste 20 milioane locuitori, dintre care mai bine de 90% musulmani, cu imense resurse minerale, între care aur, diamante şi bauxită. În cei 60 de ani de libertate, Mali nu a cunoscut decât foarte puţine momente de libertate şi democraţie. Din 2013, o succesiune de lovituri de stat a agravat şi mai mult fragilele instituţii pe care le deţine. În 18 august 2020, preşedintele Ibrahim Boubacar Keita (ajuns la putere în urma loviturii de stat din 2013) a fost răsturnat de un grup militar condus de doi ofiţeri şcoliţi în Rusia şi care abia reveniseră de la Moscova. Apoi, la 24 mai 2021, o altă lovitură militară a răsturnat pe preşedintele Bah N’Daw şi pe şeful guvernului Moctar Ouane pe motivul că ar fi fost „în slujba Franţei”. Noul lider de la Bamako, colonelul Assimi Goita, în vârstă de 38 de ani, a promis că în februarie 2022 ţara va avea alegeri generale parlamentare şi prezidenţiale şi va reveni la un regim civil.
Între timp, Ministerul Apărării de la Bamako a confirmat negocierile cu compania Wagner pentru a angaja 1.000 de mercenari care să apere Mali. De aproape 20 de ani, ţara se confruntă cu rebeliuni islamiste de amploare în mai multe regiuni. Tocmai de aceea, pentru menţinerea stabilităţii şi unităţii statului african, Uniunea Europeană a instituit din 2013 o forţă militară în regiune, EUTM Mali. La rândul ei, compania Wagner, acuzată de crime de război, ar aparţine lui Evgheni Prigojin, un fost puşcăriaş rus cunoscut şi ca „Bucătarul lui Putin”. Prigojin se află pe o listă oficială a SUA a persoanelor sancţionate de Washington iar Franţa a susţinut în repetate rânduri că formaţiunile paramilitare ale companiei Wagner ar fi responsabile pentru situaţia de conflict din Republica Africa Centrală.
Rusia şi Mali, o poveste veche de 60 de ani. Un trecut important, un prezent promiţător şi un viitor cu Moscova prezentă în economie şi politică
După ce Republica Mali a devenit independentă, în 1960, fosta URSS s-a străduit să atragă cât mai multă simpatie la Bamako şi să întreţină, cu bani şi ajutoare, o politică favorabilă faţă de Moscova. Cea mai mare parte a elitei intelectuale din Mali, deşi vorbitoare de franceză, este şcolită în universităţile sovietice, apoi ruseşti: este vorba de mai bine de 2.500 de malieni care au titluri universitare şi funcţii de decizie în stat.
După lovitura de stat din 18 august 2020, un sondaj telefonic de opinie între malienii chestionaţi arăta că 88% ar fi favorabili unei colaborări cu Rusia, 86% unei colaborări cu R.P. Chineză şi doar 26% unei relaţii de cooperare cu Franţa. „Când, în ianuarie 2020, malienii au ieşit în stradă pentru a cere plecarea trupelor străine, obiectivul lor era, de fapt, revenirea Rusiei în Mali”, spune Fatoumata Coulibaly, un cercetător al Univesităţii de ştiinţe sociale şi economice din Bamako. Şi după lovitura de stat din 24 mai 2021 au fost consemnate manifestaţii pro-ruse, în special în faţa Ambasadei din Bamako, cu participarea a mii de malieni. Un membru al echipei care a preluat puterea, Adama Diarra, declara la începutul lunii iunie 2021 că „spre deosebire de Franţa, Rusia nu joacă dublu în Mali”.
Ambasadorul Rusiei la Bamako, Igor Gromîko, a fost primul diplomat străin acreditat în Mali care a fost primit, în august 2020, de autorii loviturii de stat. Aceasta şi pentru că liderii insurecţiei, coloneii Malick Diaw şi Sadio Camara, abia reveniseră de la Moscova dintr-un program de instruire organizat la Colegiul Militar Superior. Şi prim-ministrul impus de pucişti, Choguel Maiga, vorbea perfect limba rusă pentru că îşi făcuse studiile universitare în fosta URSS.
După o perioadă anemică în relaţiile bilaterale, următoare prăbuşirii URSS (1991), Rusia a intrat în forţă în politica externă a Republicii Mali după semnarea, în 2019, a unui tratat de colaborare militară, întărit şi prin înţelegerile Forumului Rusia- Africa de la Soci, din octombrie 2019, cu participarea a 43 de state africane.
Ambiţia Rusiei nu este doar despre a reduce sau ocupa spaţiile pe care occidentalii (Franţa, cu precădere) le deţin în Africa francofonă de mai bine de jumătate de secol. Este, în acelaşi timp, o concurenţă acerbă pentru resursele minerale imense ale acestor state, inclusiv ale Mali, şi care sunt vizate atât de companiile franceze cât şi de cele ruseşti. Toate resursele de uraniu din Sahel, de pildă, sunt licitate de grupurile Avenda (Franţa) şi Rosatom (Rusia). Deoarece mineralele Rusiei sunt dificil de extras, Moscova a planificat o extindere a influenţei şi prezenţei în aproape toate statele africane, folosind masiv memoria istorică a URSS şi a relaţiei fostei Uniuni Sovietice cu mişcările de independenţă şi cu primele instituţii şi elite ale acestor ţări. Rusia se bazează pe Zimbabwe pentru platină, pe Namibia pentru uraniu şi pe Angola pentru diamante. Cel mai mare producător de aluminiu din Rusia, Rusal, are interes major în resursele de bauxită din Guineea. Atât de mare este acest interes încât ambasadorul rus la Conakry, Aleksandr Bragadze, a susţinut un al treilea mandat ale preşedintelui Alpha Condé, deşi era neconstituţional. Condé a câştigat acest al treilea mandat în 2020 dar a fost răsturnat de la putere de o lovitură de stat militară în septembrie 2021.
Din Mali, Rusia este interesată de diamante, aur şi bauxită. Moscova ar dori obţinerea controlului politic la Bamako pentru a transforma Mali într-un pion strategic şi militar care ar controla o bună parte a Africii. Şi, desigur, utilizând emoţiile anticolonialiste, Rusia îşi doreşte plecarea definitivă a Franţei din regiune.
Franţa-Rusia: un meci pentru toată Africa. Cât e scorul acum?
Institutul Internaţional de Cercetare a Problemelor Păcii din Stockholm evalua recent că Rusia şi-a exportat 18% din producţia de armament în Africa în perioada 2016- 2020. Algeria, fostă colonie franceză, este principalul destinatar al acestui export. Între 2015 şi 2020, Rusia a reprezentat aproape 38% din piaţa africană a armelor, cu mult peste rivalul Franţa (14%) dar şi peste SUA (16%) sau R.P. Chineză (9%).
În ultimul deceniu, Rusia a reuşit să îşi tripleze comerţul cu statele africane: de la 6,6 miliarde dolari în 2010 la aproape 19 miliarde dolari în 2018, armele ocupând primul loc în categoria produselor vândute. Cuantumul relaţiilor comerciale este, însă, modest în comparaţie cu investiţiile şi comerţul asigurate de R.P. Chineză în Africa. Beijingul a împrumutat şi investit, între 2012- 2020, numai micului stat Djibouti (unde are o bază militară) peste 14 miliarde dolari. La Moscova, însă, rivalul continental al Rusiei este considerat a fi Franţa.
Cu fostele colonii franceze, între 2017 şi 2019 Rusia a reînnoit parteneriatele militare (10 state, între care Mali, Ciad şi Burkina Fasso) iar cu alte 10 ţări africane francofone a semnat astfel de acorduri pentru prima dată (între ele Niger, Africa Centrală şi Burundi). De pildă, între cele 5 membre ale organizaţiei regionale G5 Sahel, singură Mauritania nu a semnat un astfel de acord cu Moscova. Rusia este prezentă în conflictul politic şi militar intern din Republica Africa Centrală, acolo unde compania Wagner este prezentă cu soldaţi, armament şi tehnică de luptă. După ce, la 26 ianuarie 2018, pe aeroportul capitalei acestei ţări, Bangui, aterizau primele avioane ruseşti, la 25 octombrie 2018 o companie rusă primea acordul de exploatare a celor mai importante rezerve de aur şi diamante din statul african. Pentru această republică, Africa Centrală, Rusia şi Franţa poartă un război acerb şi pe Facebook, postările aducând fiecăreia dintre părţi atât critici cât şi laude.
Continentul african asigură câte 3 membri nepermanenţi în Consiliul de Securitate al ONU, un element vital în sistemul de relaţii internaţionale pentru legitimarea acţiunilor ruseşti. Aceste state africane sunt partizane ale politicii Moscovei, ele votând, de exemplu, toate rezoluţiile cerute de Rusia în obţinerea recunoaşterii internaţionale a apartenenţei peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, după 2014.
Nu Franţa, ci R.P. Chineză este principalul rival economic şi geopolitic al Rusiei în Africa francofonă. Rezultatele obţinute de Beijing pot fi cuantificate şi la nivel diplomatic, cum ar fi, de pildă, decizia statului Burkina Faso de a renunţa la relaţiile cu Taiwan şi de a recunoaşte China comunistă. Investiţiile chineze în infrastructura şi industria minieră din aceste state nu sunt condiţionate nici de natura puterii politice, nici de constrângerile de mediu, ceea ce le fac extrem de atractive în condiţiile lipsei de transparenţă şi de libertate decizională în multe state africane. Din acest punct de vedere, eliminarea adversarului cel mai slab de pe teren, Franţa, va asigura cel mai probabil un avantaj temporar pentru Rusia în mare parte a statelor francofone. Pe termen mediu, însă, cum Rusia nu dispune de fondurile chineze, partida pare a fi jucată deja. Franţa down, Rusia out şi R.P. Chineză in.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
