Câini comunitari, canabis și orientări sexuale… sau noile prevederi ale Constituției

 

LEGEA FUNDAMENTALĂ ÎN VIZIUNEA ROMÂNILOR

     Românii sunt lipsiți de cultură politică, uneori chiar de cea elementară, căzând în ignoranță sau, mai rău, în ridicol. Nu este un reproș, nu este o critică, ci doar o constatare. Situația este vizibilă în modul în care românii se lasă amăgiți în campanii electorale și își oferă votul contra unor stimulente financiare jenante.
Mai grav, ei nu știu care sunt componentele suprastructurii instituționale politice, cum funcționează și interacționează ele, ce responsabilități și prerogative constituționale și legale are fiecare. Astfel, cei mai mulți dintre concetățenii noștri își orientează speranțele și chiar revendicările către o autoritate greșită, care nu are în competență soluționarea lor. Bunăoară, românii, atât bugetari, cât și cei din sectorul privat, așteaptă măriri de lefuri și de pensii de la președintele țării și îi cer deputatului din colegiu să le asfalteze strada. De aici și plasarea unor vinovății în mod eronat, atunci când așteptările nu le sunt împlinite.
Mai nou, stângăcia noastră într-ale politicii a ieșit la suprafață cu prilejul dezbaterilor pe marginea revizuirii Constituției. Portalul forumconstitutional2013.ro  găzduiește o secțiune cu propuneri privind modificările ce se doresc a fi aduse legii fundamentale. Or, postările de pe acest forum sunt cel puțin exotice, dacă nu de-a dreptul năstrușnice. Ele ne oferă măsura în care știm ceea ce este o Constituției, ce cuprinde și la ce folosește ea. Printre aceste propuneri se numără eutanasierea câinilor, schimbarea denumirii statului din România în Dacia, legalizarea canabisului și a drogurilor ușoare, nutriție și dietetică, orientarea sexuală, dar și desființarea Parlamentului. De pildă, unul dintre forumiști propune introducerea în Constituție a unei prevederi obligând „iubitorii câinilor (…) să pună mână de la mână pentru a construi adăposturi pentru câini (…) iar dacă nu fac asta va trebui să eutanasiem câinii”. Indignat la culme, același cetățean le sugerează europenilor „care vin și ne fac morală” că ar fi bine „să își vadă de ale lor”. Subiectul fiind deschis, argumentele și contraargumentele, pur constituționale, au început să curgă, mergând de la vânzarea câinilor în China, până la faptul că Dumnezeu interzice omorârea câinilor din moment ce și pedeapsa cu moartea la om a fost abolită. Abia pe la comentariul cu numărul 25, cineva îndeamnă, fără succes e drept: „Gata cu tema cu câinii, că nici nu ține de Constituție!”

Este adevărat că în Constituție este menționat și numele oficial al țării, care, însă, ar trebui schimbat – sugerează un alt cetățean animat de responsabilitatea civică – în „Dacia”. Argumentul lui, având la bază o documentare solidă de pe youtube, este acela că „noi nu suntem urmașii Romei”. Ca răspuns, un alt specialist în drept constituțional crede că ar fi bine ca „articolul să fie pus în Constituție doar dacă Dacia Renault plătește bugetul țării pe 20 de ani…”.
Imaginându-și că se discută despre reforma codului penal, care se pare că îl incomodează când rulează joint-uri, unul dintre reformatorii de ocazie solicită „decriminalizarea/legalizarea canabisului”. Mărturisesc că în ignoranța-mi juridică nu am proprietatea termenului „decriminalizare”, dar intu-iesc, pe baza următoarelor postări, că se solicită dezincriminarea consumului de canabis și „garantarea dreptului la creșterea oricărei plante pe proprietatea privată”.
În cadrul titlului din Constituție referitor la drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale, un subiect extrem de urgent pare a fi cel la nediscriminarea homosexualilor și a zoofililor pentru că, în alte țări, se discută despre dreptul celor din urmă de a se înrola în armată și de a se căsători cu animalul preferat. Noroc că discuția a fost repede curmată de un cetățean căruia i se părea degradantă.
Uneori este bine că dezbaterile publice sunt doar formale, lipsite de greutate în deciziile finale și în forma definitivă a unui proiect legislativ pentru că, altfel, am avea o Constituție nu numai pe placul românilor, dar și pe măsura ignoranței noastre.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: