BREAKING Cătălin Predoiu: După desființarea SIIJ, dosarele vor fi instrumentate de 12 procurori la centru și 30 în țară/ Procurorii, numiți de plenul CSM, la propunerea Parchetului General și a parchetelor Curților de Apel

sursa foto: Inquam Photos\ Octav Ganea
sursa foto: Inquam Photos\ Octav Ganea

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Acesta a declarat că după desființarea SIIJ dosarele vor fi instrumentate de 12 procurori la centru și 30 în țară. Procurorii vor fi numiți de plenul CSM, la propunerea Parchetului General și a parchetelor Curților de Apel. Cătălin Predoiu a mai anunțat că, în prezent, sunt 7000 de dosare care vor fi redistribuite după desființarea SIIJ.

Principalele declarații:

  • Scopul acestei conferințe este de a prezenta principalele elemente și calendarul procedural propus pentru desființarea SIIJ.
  • Principala prevedere și scopul proiectul este deființarea SIIJ începând cu data adoptării proiectului de lege.
  • Pentru proiect am folosit un model din EPPO. Un număr de 12 procurori la centru și 30 de procurori în țară, câte 2 la fiecare parchet de Curte de Apel. În total 42 de procurori care vor ancheta dosarele SIIJ.
  • Procurorii sunt desemnați de Plenul CSM. Cei 12 procurori sunt selectați de plen din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General.
  • Cei 30 de procurori vor fi selectați de plen din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel.
  • Procurorii din Parchetul General vor fi propuși de către procurorul general, iar procurorii din teritoriu vor fi propuși plenului de către prim-procurorii PCA.
  • Competența este partajată între cele două nivele, respectiv procurorii de la Secția de urmărire penală și criminalistică vor desfășura urmărirea penală în cadrul infracțiunilor săvârșite de membrii CSM, de judecătorii ÎCCJ și de procurorii de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, de judecătorii de la curțile de apel, respectiv de către procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, de judecătorii de la curțile militare de apel și procurorii de la curțile militare de apel.
  • În competența procurorilor de la curțile de apel vor fi infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale și tribunalele militare, respectiv procurorii care funcționează pe lângă aceste instanțe.
  • Procurorii care vor fi desemnați de plenul CSM vor avea o vechime de 15 ani cei de la Secția de urmărire penală și criminalistică, respectiv 12 ani cei de la parchetele curților de apel.
  • Procurorii vor trebui să aibă calificativul ”foarte bine” la ultimele două evaluări profesionale și să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii trei ani, o conduită morală ireproșabilă și o experiență profesională semnificativă în principal în investigarea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora, a infracțiunilor de crimă organizată și terorism dar fără a se limita la acestea, deci o experiență profesională notabilă..
  • În cazul în care acești procurori nu își mai pot derula activitatea din motive întemeiate, la cererea lor sau pentru cauze de ineficiență, procurorii care i-au propus, respectiv procurorul general și prim-procurorii parchetelor de la curțile de apel, vor propune plenului CSM retragerea acestora, iar plenul CSM va decide.
  • În ceea ce privește dosarele existente ele vor fi transmise de Parchetul General în termen de 30 de zile ala parchetele competente.

Vineri dimineață, înaintea conferinței de presă, ministrul Cătălin Predoiu a avut o întâlnire online cu comisarul european pe Justiție, Didier Reynders, anunțată chiar de acesta din urmă pe contul de Twitter:

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • ”O bună întâlnire cu @CatalinPredoiu, ministrul Justiției, despre importanța progresului în reformele justiției în conformitate cu legislația UE și standardele europene, precum și despre provocările existente privind prioritatea dreptului UE. Rămânem angajați să sprijinim RO în aceste obiective”, a scris comisarul.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: