UPDATE Mai mulți constănțeni au protestat vineri seară în fața sediului Consulatului Federației Ruse la Constanța, împotriva regimului de la Kremlin care a invadat Ucraina.
Printre ei s-au aflat profesori de la Facultatea de Istorie și Științe Politice de la Universitatea “Ovidius”, arheologi sau oameni de cultură.
“Aveți sânge nevinovat pe mâini”, “Eliberați Ucraina”, “Putin, nu uita, istoria nu prescrie crima” sau “Respectați democrația” sunt mesajele scrise pe plancartele afișate în fața consulatului.
„Este un mesaj de solidaritate, în primul rând (…) și cu poporul rus, pentru că este captiv unui dictator”, este de părere un alt protestatar, citat de Ziua de Constanța.
„Îi sprijinim, sprijinim dreptul statelor suverane de a-și decide singure soarta”, potrivit altui protestatar.
Unul dintre protestatari a venit cu semințe de floarea soarelui, în semn de solidaritate cu femeia ucraineană care a înfruntat soldații ruși. Aceasta le-a spus militarilor să își pună semințele de floarea soarelui în buzunare ca să înflorească după ce vor fi murit în război. (VIDEO aici)
știrea inițială
Un protest este anunțat vineri, pe Facebook, la ora 17:00, în fața Consulatului Rusiei din Constanța, împotriva regimului condus de Vladimir Putin la Kremlin.
Mai mulți constănțeni au anunțat că vor merge în fața instituției ”pentru a le transmite oficialilor ruși că sunt criminali”.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 17:00, pe Strada Mihai Viteazu, nr. 5, în fața sediului Consulatului rus.
- ”La ora 17:00 eu zic că ne-am putea vedea in fața Consulatului Rusiei, să le spunem că sunt criminali. Sper să nu am dreptate, dar cred că președintele Ucrainei ar putea fi ucis . Ce poate fi mai dramatic! Ce filme vor mai face europenii, cu un președinte din familie de evrei, ales de ucraineni ortodocși și catolici, ucis de Putin în timp ce Europa asista cu mâinile in sân! Va fi o dramă cu repetiție, de care vom fi cu toții vinovati”, este mesajul publicat de istoricul Daniel Citirigă, vineri, pe Facebook.
Rușii au intrat în Kiev vineri la prânz, după o invazie masivă începută joi dimineață. Curtea Penală Internațională anunță că ar putea investiga crime împotriva umanității comise în Ucraina. Volodimir Zelenski a declarat, vineri, că ucrainenii au fost lăsați singuri și că tuturor le este frică să apere țara invadată de Vladimir Putin.
- Citește toate evenimentele importante de vineri aici:
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: