Pe 16 și 17 octombrie, la Milano, a avut lot Summitul ASEM unde s-au întâlnit 53 de șefi de stat și guvern din Asia și Europa. Discuțiile trebuiau să cuprindă o gamă mai largă de subiecte, printre care promovarea cooperării dintre Asia și Uniunea Europeană, însă, în centrul dezbaterilor, și-a făcut loc criza ucraineană. Concluziile discuțiilor au accentuat importanța respectării Protocolului de la Minsk, deja încălcat de părțile implicate.
În cursul zilelor de 16 și 17 octombrie, la Milano a avut loc Summitul Asia-Europa (ASEM) care a întrunit 53 lideri de stat europeni și asiatici (Kazahstan și Croația fiind ultimele state care s-au alăturat parteneriatului). Acesta nu a avut drept scop promovarea designerului vestimentar personal, ținând cont că orașul Milano este considerat capitala modei, ci, mai degrabă, extinderea colaborării dintre Asia și Uniunea Europeană.
Întrunirile ASEM au loc o dată la doi ani, dezbaterile din 2016 urmând să aibă loc în Mongolia. Cel de-al 10-lea Summit ASEM a fost prezidat de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a reprezentat Uniunea Europeană împreună cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și găzduit de către premierul Matteo Renzi și guvernul Italiei.
Sub motto-ul „Parteneriat Res-ponsabil pentru Creştere Sustenabilă şi Securitate”, Summitul s-a desfășurat fără incidente neplăcute. Printre subiectele prioritare de discuție și-au făcut loc promovarea cooperării economice și financiare dintre cele două continente, problema schimbărilor climatice, securitatea energetică și drepturile omului.
Deși scopul primordial al Su-mmitului a fost lansarea unor procese de cooperare și colaborare între statele din stânga și din dreapta Uralului, vedeta celor două zile a fost Ucraina, reprezentată de președintele acesteia, Petro Poroșenko.
Victimizată în ochii lumii de către presa pro-occidentală, Ucraina, sau, ce a mai rămas din ea, și pro-blemele sale energetice și de securitate s-au poziționat în centrul discuțiilor de la Milano. Poroșenko a avut programate întâlniri cu premierii Suediei, Japoniei și Italiei , care și-au manifestat solidaritatea cu fermitatea poziției dreptei ucrainene. Totuși, în afara solidarității diplomatice nu s-au întrezărit soluții notabile pentru dezamorsarea conflictului defectuos din estul Ucrainei.
Repetarea, mama conformării?
Totodată, Putin și Poroșenko au avut o întâlnire care s-a desfășurat, într-o oarecare măsură, amiabil, în cadrul căreia au continuat să negocieze aspecte privind problema energetică și încheierea conflictelor. Din fericire pentru diplomația celor două state și din nefericire pentru tabloidele însetate de scandal, președinții au avut o discuție cât se poate de civilizată.
Secate de puteri, cele două guverne își doresc încetarea focului, prin impunerea propriilor condiții. În acest moment, niciuna dintre părți nu este gata să cedeze. Pentru poziția Federației Ruse nu e nevoie de prea multe argumente, iar Ucraina simte susținerea Occidentului, despre care, însă, nu putem să prezicem cât de departe va fi dispus să meargă pentru pre-zervarea integrității teritoriale a unui fost stat comunist din Europa de Est.
În urma dezbaterilor s-a decis de comun acord asupra punerii în practică a Planului de Pace de la Minsk, ce a avut ca scop încheierea conflictului din interiorul Ucrainei, și anume organizarea unor noi alegeri locale în Republicile Populare Donețk și Lugansk după legislația ucraineană și delimitarea frontierelor cu monitorizare externă. Continuarea dialogului poate reprezenta un pas înainte pentru rezolvarea conflictului dar stagnarea negocierilor pot reprezenta un pas înapoi în încercarea stingerii acestor probleme.
Poroșenko a afirmat că alegerile programate pe 2 noiembrie de către separatiști sunt ilegale și nu vor fi recunoscute de guvernul ucrainean și de statele susținătoare ale actualei conduceri și ar însemna încălcarea prevederilor Protocolului de la Minsk. Poate, însă, repetarea condițiilor prevăzute de Protocolul de la Minsk, pentru instaurarea păcii, îi va convinge pe liderii părților conflictuale să ajungă la un compromis, deși, optimismul de care dăm dovadă e neîntemeiat. Dacă răsfoim printre filele istoriei, fostul pesimism ar putea trece cu ușurință în realism. Mai mult, Vladimir Putin a afirmat că „Rusia nu este un participant, noi am putea doar să ajutăm părțile aflate în conflict să soluționeze problemele apărute mai devreme”.
Vladimir Putin: indiferent, optimist sau frustrat?
Deși demnitarii, în fața camerelor de luat vederi, au ieșit entuziasmați din sălile de conferință, ar trebui să ne ridicăm întrebarea de ce nu s-au înregistrat progrese în negocieri și nu s-au adoptat măsuri suplimentare pentru asigurarea respectării Protocolului de la Minsk, care se pare că este singurul punct de intersecție și de compromis. Poate este primul pas către pace, poate sunt etape diplomatice necesare pentru asigurarea opiniei publice că eforturile de remediere nu sunt date uitării. Și, totuși, frustrarea e la putere în Rusia, din cauza izolării externe.
În ultima zi a Summitului, în cadrul unei conferințe de presă, Putin a fost întrebat dacă Rusia ar fi capabilă să întrețină regiunile proruse din Ucraina din punct de vedere economic și să le asigure aprovizionarea cu gaz pentru perioada iernii. Președintele rus a evitat întrebarea și a deviat răspunsul la acuzația privind datoria de 4,5 miliarde de dolari americani către GazProm a ucrainenilor.
Din alte considerente, Vladimir Putin a apărut, în lumina reflectoarelor, încrezător și optimist, afirmând că sancțiunile adoptate împotriva statului rus nu au avut efecte grave asupra economiei naționale, iar prăbușirea rublei e doar un efect al crizei economice mondiale. Mai mult, a arătat indiferență față de Summit, întârziind în câteva rânduri la întâlnirile programate, inclusiv la cea cu cancelarul german, Angela Merkel.
„Delegația ucraineană și-a îndeplinit sarcina pentru Milano”. Oare?
La întoarcerea din capitala modei, atât Putin, cât și Poroșenko, s-au arătat mulțumiți de rezultatul discuțiilor din Milano. „Delegația ucraineană și-a îndeplinit sarcina pentru Milano”, a declarat președintele ucrainean. „Ucraina a ajuns cu o misiune foarte importantă, trebuia să păstrăm pacea. Sub nici o formă nu puteam permite reconsiderarea acordurilor de la Minsk”, a adăugat Poroșenko.
Atât Herman Van Rompuy, cât și Jose Manuel Barroso au susținut această inițiativă. Totuși, de ce entuziasmul împărțit între liderii celor două continente nu creează un sentiment de siguranță? E adevărat că din cauza sancțiunilor, Rusia și-a slăbit puterea, dar la fel de actuală rămâne și imprevizibilitatea sa. Iar o Rusie frustrată și imprevizibilă e un motiv întemeiat să dormim cu un ochi deschis noaptea, în mod special când autoritățile române susțin, în mod deschis, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Pe scurt, nu a fost o conferință impecabilă din punct de vedere organizatoric, lăsând în umbră dialogul propriu-zis dintre reprezentanții statelor din Asia și Europa. Europa a impus ritmul dezbaterilor, axându-se pe o temă ce privește doar o parte din statele participante. Astfel, nu au profitat de oportunitatea ce a întrunit atâția șefi de stat și de guvern sub același acoperiș și s-au axat prea mult pe tema conflictului din Ucraina pentru scopurile propuse, și prea puțin pentru a găsi soluții adecvate, iar, ca dovadă, servește revenirea asupra planului de Pace de la Minsk.
Acum rămâne să vedem dacă alegerile de pe 2 noiembrie din republicile independente Donețk și Lugansk vor avea loc. Organizarea lor, respectiv anularea acestora, vor reprezenta un punct de cotitură către compromis sau, prin sfidarea legii ucrainene vom asista la o nouă poziție a separatiștilor.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
