„Info Sud-Est“ a demarat Campania „DE CE?“, cu privire la situația dezastruoasă în care se află Sinagoga din Constanța. Am făcut acest lucru din respect pentru moştenirea istorică, culturală şi religioasă a oraşului şi a Dobrogei şi, mai ales, după ce am constatat că, după 1990, presa locală şi naţională nu a prezentat niciodată vreun material amplu despre ceea ce se întâmplă cu Sinagoga și că nimeni nu a atras atenția, după 2005, că tavanul clădirii a căzut.
Nici măcar „Realitatea evreiască”, organ oficial al Federației Comunităților Evreiești din România, nu a considerat că este de bun augur să reflecteze asupra unei situaţii intolerabile.
Ne propunem, prin deschiderea acestui dialog, să readucem în discuţie situaţia unei embleme în ceea ce, repetat, înţelegem prin „mozaic etnic, cultural şi religios”. Pentru că pornim de la premisa că fiecare comunitate etnică, oricât de puţin numeroasă, are drept la res-pect şi egalitate. Mai ales, aici, în Dobrogea. Acesta este motivul pentru care „Info Sud-Est” a început, în legătură cu starea Sinagogii din Constanţa, Campania „DE CE?”.
În această ediție vă prezentăm situația unei alte clădiri ajunse în stadiul de ruină, care a aparținut Comunității Evreiești din Constanța. Imobilul de pe strada Sarmisegetuza nr. 40 este la un pas de prăbușire totală. Cine este vinovat de această situație? De ce a ajuns încă o clădire protejată prin lege la un pas de dispariţie? Ce interese sunt în spatele acestor acțiuni distructive?
Imobilul de pe strada Sarmisegetuza nr. 40 a aparținut Comunității Evreiești din Constanța, a fost naționalizată în timpul regimului comunist pentru ca, mai apoi, după 1990, să fie retrocedată Comunității Evreiești din Constanța. Interesant este că a trecut destul de bine etapele în care s-a aflat în posesia statului, a scăpat de experienţele demolatoare ale lui Nicolae Ceauşescu, chiar dacă a suferit modificări interioare şi exterioare şi că procesul de devastare a început de doar câţiva ani. Adică, într-o perioadă în care administraţia locală şi reprezentanţii comunităţii, liber aleşi, exprimând opinii democratice, ar fi trebuit să găsească resurse pentru punerea în valoare a unei clădiri simbolice pentru identitatea specifică a Constanţei. Cam aceeaşi poveste cu a Sinagogii de pe strada C.A. Rosetti.
În momentul de faţă, beneficiarul clădirii este Fundația Caritatea, instituție permanentă de conservare, administrare și valorificare a patrimoniului cultural și spiritual al evreilor din România, fondată de Federația Comunităților Evreiești și de Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor. Pe scurt, Fundația Caritatea, actualul proprietar al imobilului de pe strada Sarmisegetuza 40, se ocupă de întreg patrimoniul evreiesc din România.
În această clădire și-a desfășurat activitatea, pentru o bună bucată de vreme, Grădinița nr. 1 din Constanța. La scurt timp de la încetarea activității Grădiniței, clădirea a fost scoasă spre vânzare. La 31 decembrie 2009, Fundația Caritatea a lansat o invitație la negociere pentru cumpărarea/închirierea imobilului, compus din construcție tip S(parțial)+P+E(parțial) cu suprafața construită de 494,32 mp și teren cu o suprafață totală de 1068 mp. Data limită pentru primirea ofertelor este 30 noiembrie 2014. Nimic deosebit până acum.
Însă clădirea de pe strada Sarmisegetuza 40 are un statut special. Aceasta se află într-o zonă protejată prin legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, aflându-se într-un sit urban, conform Listei Monumentelor Istorice publicată în Monitorul Oficial al României (strada Sarmisegetuza apare la poziția 490, codul CT-II-s-B-02842).
La scurt timp după ce clădirea a fost scoasă la vânzare, un șir de întâmplări ne-au atras atenția asupra acestui subiect.
Cronologia acțiunilor din jurul acestei clădiri, veți vedea, nu este întâmplătoare:
-Între anii 2005-2007 a avut loc procesul de retrocedare al clădirii către Fundația Caritatea.
-La scurt timp de la momentul în care Fundația Caritatea a devenit proprietara imobilului, Grădinița nr. 1 din Constanța, care își desfășura activitatea de mulți ani în această clădire, și-a oprit activitatea.
-Pe 31 decembrie 2009, imobilul a fost scos la vânzare de Fundația Caritatea, termenul limită de primire a ofertelor fiind 30 noiembrie 2014.
-În iarna 2012-2013 a început distrugerea imobilului: au fost furate gardul, ușile, ferestrele, parchetul și tot ceea ce se afla în clădire. Tavanul și o bună bucată din zidărie s-au prăbuşit şi în momentul de faţă au rămas în picioare doar zidurile exterioare.
-În acest moment, reprezentanții Direcției Județene de Cultură din Constanța se autosesizează și încep procesul de clasare a clădirii, trecând imobilul în regim de un an de protecție, perioadă în care clădirea nu mai poate fi desființată sau dărâmată.
-În data de 12.02.2014 este eliberată autorizația de construire imobil D+P+2-3 etaje+terasă circulabilă (locuințe colective) pentru terenul lipit de imobilul de pe Sarmisegetuza 40. Beneficiarul investiției este nimeni altul decât Caraivan Octavian, asociat în firma Blue Bike Development SRL. Numele lui Octavian Caraivan este legat de Dosarul „Retrocedărilor“ din Mamaia, în care este acuzat primarul Constanței, conform www.ziuaconstanta.ro. Deoarece și acest imobil se afla în zona de protecție a sitului urban, reprezentanții DJC ne-au declarat că au fost eliberate avizele pentru demolarea construcției existente și pentru construirea noului imobil de către Caraivan Octavian.
-După ce clădirea de pe Sarmisegetuza nr. 40 a fost distrusă în proporție de 80%, pe data de 5 noiembrie 2014, Direcția Județeană de Cultură din Constanța primește soli-citarea de exercitare a dreptului de preempțiune în ceea ce privește imobilul, semn că Fundația Caritatea a găsit cumpărător și urmează perfectarea actelor de vânzare-cumpărare.
Având în vedere toate aceste date, suntem îndreptățiți să ne gândim, așa cum am făcut-o și în cazul Sinagogii din Constanța, că și clădirea de pe strada Sarmisegetuza 40 a fost lăsată intenționat intemperiilor, în idea că se va distruge rapid. Mai mult, construcția ridicată de Octavian Caraivan lângă imobilul deținut de Fundația Caritatea ne dovedește că această zonă este una foarte tentantă pentru investitorii în imobiliare şi că terenul de la nr. 40 ar putea fi va-lorificat la un preţ generos. În momentul de faţă nu există niciun gard de protecţie între imobilul în construcţie şi clădirea devastată, ceea ce afectează şi mai mult situaţia în care se află.
Suspiciunile noastre sunt confirmate de reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură Constanța, care ne-au declarat:
„Distrugerile au început în iarna 2012-2013, fiind o distrugere patronată. Cineva a autorizat tacit această distrugere, care s-a produs la lumina zilei. Vecinii au povestit că au vrut să anunțe poliția dar cineva i-a oprit. Persoana care a dorit să o cumpere a patronat distrugerea, fiindcă dorea să o demoleze“.
Mai mult decât atât, Magdalena Tiță, directorul Direcției Județene pentru Cultură Constanța, a accentuat faptul că distrugerea clădirii de pe Sarmisegetuza 40 nu a fost întâmplătoare:
„Există o problemă cu clădirea de pe strada Sarmisegetuza 40, fosta Grădiniță nr. 1. Imobilul a trecut la Fundația Caritatea și nu și-au bătut capul cu ea. Promitentul cumpărător punea oameni să fure din ea. A rămas doar partea din față, care este superbă. Noi am început procedura de clasare la finalul anului trecut, dar durează“.
Laura Tudosie, consultant arhitectură în cadrul DJC Constanța, a adăugat:
„Povestea este mai lungă. Clădirea este protejată prin faptul că este sit urban. În lista din 1992 era nominalizată cu adresă. Clădirea a stat la baza procesului de stabilire a sitului urban. Nu am găsit autorizația de construcție, dar știm că prin 1928 a fost cumpărată de Comunitatea Evreilor. Ulterior a fost naționalizată. A fost ținută în bună stare. Prin 2007 a fost recuperată de comunitate, mai precis de Fundația Caritatea. Din câte știm s-a impus o chirie mare și Grădinița nr. 1 a plecat din clădire. După ce a plecat, o vreme a stat închisă și în bună stare. A fost pusă în vânzare ulterior. În 2013 le-am dat aviz celor de la Fundație să desființeze anexele din spate, cu condiția ca partea din față să nu fie dărâmată. Între timp am încetat să facem forme de clasare ca monument istoric. Avem acte, dar nu aveam parte de istoric și releveu. Procedura de clasare este dificilă, fiindcă normele de clasare sunt foarte dificile. În momentul de față am mai avansat fiindcă am trecut-o ca și caz de urgență în comisia zonală. În vară s-a mai făcut un pas înainte fiindcă a fost o școală de vară a studenților din București care au făcut fără bani releveul. Mai avem o promisiune de la o doamnă arhitect specialist de la București, care, fără bani, ne poate verifica documentația. Avem în vedere să trimitem la București dosarul de clasare. După ce a vorbit cu noi, proprietarul (Fundația Caritatea) a făcut un gard de zidărie și au închis cu zidărie geamurile de la parter. Ar fi bine să se salveze ce se mai poate salva. Acum are regimul de un an de zile de protecție, nu se mai permite desființarea. Probabil că Fundația Caritatea nu are putere să păzească tot patrimoniul“.
Declarațiile reprezentanților DJC Constanța contrazic punctul de vedere al reprezentanților Fundației Caritatea, actualul proprietar al imobilului. Aceștia din urmă ne-au oferit un punct de vedere din care rezultă că degradarea clădirii a început de pe vremea când imobilul era în proprietatea statului:
„Proprietatea situată în Constanța, str. Sarmisegetuza nr. 40 se află în proprietatea Fundației Caritatea. Proprietatea nu a fost vândută. Imobilul a fost după naționalizare, aproape 60 de ani, în utilizarea Municipiului Constanța. În toată această perioadă nu s-au efectuat în imobil nici un fel de lucrări de consolidare. Este cel puțin neobișnuit că în perioada în care imobilul a fost în proprietatea și utilizarea statului nu a existat nici un interes de clasificare a clădirii şi că acest lucru a început doar ulterior retrocedării. Așa cum am menționat, în clădire nu au fost efectuate lucrările necesare pe tot parcursul perioadei de la naționalizare și până la retrocedare. Ulterior, persoane necunoscute (poate poliția ar trebui să le cunoască) au contribuit semnificativ la deteriorarea clădirii“.
Și mai interesantă este lipsa de interes a proprietarilor clădirii de pe strada Sarmisegetuza 40, care nu au reacționat în nici un fel în momentul în care proprietatea lor a fost vandalizată, aspect care ne-a fost confirmat şi de reprezentanții DJC:
„Părerea noastră este că Fundația Caritatea trebuia să se îndrepte împotriva celui care a distrus clădirea. Nu au fost foarte deschiși să ne spună despre ce este vorba. Nici măcar Comunitatea Evreiască nu ne-a ajutat în momentul în care am încercat să aflăm cine este proprietarul clădirii, acum câțiva ani. A trebuit să facem investigații polițienești“.
Încercând să aflăm mai multe detalii, l-am contactat şi pe proaspăt alesul preşedinte al Comunităţii Evreieşti din Constanţa, Sorin Lucian Ionescu, pentru un punct de vedere.Declaraţia lui a fost scurtă:
„Nu am informații. Clădirea nu ne aparține“.
Se pare că este o practică des folosită în Constanța să lași un monument istoric să se prăbușească, pentru a putea valorifica terenul de sub clădire. „Info Sud-Est“ a tras un semnal de alarmă și în ceea ce privește situația Palatului Regal din Mamaia, monument istoric care a fost lăsat intenționat să se degradeze, ba mai mult, a fost ajutat de proprietari prin indiferență și neimplicare.
Cum situația clădirii de pe strada Sarmisegetuza nr. 40 nu pare a fi diferită de cea a Palatului din Mamaia sau a Sinagogii din strada C.A Rosetti, suntem îndreptățiți să lansăm câteva întrebări:
1.De ce actualul proprietar al clădirii (Fundația Caritatea) nu a făcut nimic pentru a opri vandalizarea imobilului și nu a sesizat organele statului după ce unitatea şcolară şi-a oprit activitatea?
2.De ce Fundația Caritatea nu a colaborat cu Direcția Județeană de Cultură Constanța pentru a facilita clasarea clădirii, astfel împiedicând orice risc de demolare a imobilului?
3.De ce și cine a avut interesul ca fostul sediu al comunităţii evreieşti, de pe strada Sarmisegetuza 40, să ajungă în stadiul de ruină?
Povestea vechiului sediu al evreilor din Constanța: Sarmisegetuza 40
Unul dintre capetele străzii Sarmisegetuza începe chiar din faţa clădirii care mai este denumită şi Sala Sporturilor. Intrări multiple în diverse firme şi cafenele ascund poarta principală a unei săli care reflectă nimic mai mult decât interesul pentru sport al Constanţei.
Strada Sarmisegetuza începe, dinspre Sala Sporturilor, cu o rămăşiţă a memoriei colective a oraşului în ceea ce priveşte diversitatea şi toleranţa: la doar câteva case distanţă se află sediile Forumului Democrat German (în clădirea vechii şcoli evanghelice, ridicate la începutul secolului al XX- lea) şi al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti. Ambele comunităţi, răsfirate, îmbătrânite şi hăituite de regimurile politice succesive din România, abia dacă mai strâng câteva zeci de persoane în întreaga Dobroge. Au pierdut demult pariul cu istoria în provincia dintre Dunăre şi Mare şi este greu de crezut că patrimoniul lor identitar mai poate fi recuperat şi pus la locul cuvenit. Clădirea germană, cochetă şi renovată, poate fi exemplu pentru casa ponosită de timp şi de puţina atenţie. Le despart câţiva paşi.
Mai sus, dacă insişti cu plimbarea, găseşti, la numărul 40 al aceleiaşi străzi, fantoma unei superbe şi opulente clădiri boiereşti. Ridicată în stilul „belle epoque”, după model francez, la finele secolului al XIX-lea- începutul secolului al XX-lea, ruina este bântuită de mistere şi de istorie. Casa aceasta, care a scăpat de moarte doar printr-o minune, a cunoscut şi vremuri mai bune.
În anul în care a devenit sediul comunităţii evreieşti din Constanţa, în 1928, oraşul număra peste 2000 de cetăţeni de religie mozaică, având două temple de rugăciune, ambele ieşite din mintea şi mâinile arhitectului Adolf Linz.
Aşkenazii (din care se distingea figura lui Pincus Şapira) şi sefarzii aflaseră, în acel an, 1928, că guvernul liberal al României, condus de Vintilă Brătianu, a promovat şi adoptat o nouă Lege a Cultelor, prin care evreii erau recunoscuţi drept comunitate confesională istorică. Adică, cetăţeni care au pus umărul la zidirea statului modern, cu instituţiile lui, şi care nu au pregetat să lupte pentru binele lui. Era şi atunci un an electoral, cu alegeri parlamentare, iar PNL spera să poată fi perceput mai prietenos cu mozaicul etnic şi confesional al ţării.
Casa de pe strada Sarmizegetusa nr.40 a fost aleasă pentru a face cinste întâlnirilor oficiale la nivel înalt pe care Constanţa le oferea cu ge-nerozitate. Oraşul de la malul mării devenise, imediat după Primul Război Mondial, un punct important pe harta discuţiilor privind viitorul Palestinei. Aşkenazii şi sefarzii de aici adoptaseră, deja, principiile eli-beratoare ale sionismului şi promovau ideea cu bunăcredinţă şi, mai ales, cu speranţă. Două veri consecutive, în iulie 1925 şi în iunie 1926, Constanţa a găzduit pe Înaltul comisar britanic pentru Palestina, Sir Herbert Samuel, şi pe Marele Rabin de Ierusalim, Jacob Mehr. O comunitate mică dar o istorie strălucită, pe care puţine altele din ţară o pot revendica.
La mai puţin de un an de la transformarea ei în sediu al comunităţii evreieşti, în septembrie 1929 în Sarmizegetusa nr. 40, sub preşedenţia lui Pincus Şapira se desfăşura impozanta şedinţă a conaţionalilor din întreaga Dobroge, pentru a se declara relaţia de colaborare cu noua putere politică din ţară (un guvern PNŢ) şi, mai ales, pentru a se reconfirma sprijinul acordat promotorilor sionismului şi celor care acceptau să plece dinspre Europa spre Palestina.
Această casă, astăzi batjocorită de oricine doreşte să o facă, a găzduit, alături de cele două sinagogi constănţene, unul dintre primele semnale din România şi din Europa împotriva antisemitismului din Germania lui Hitler. În aprilie 1933, la mai puţin de trei luni după ce regimul politic de la Berlin s-a schimbat, evreii constănţeni au avut curajul protestului, prin adunări alături de şefii lor instituţionali (în sediul de la nr. 40) şi prin rugăciuni în cele două lăcaşuri de cult. Premoniţia lor faţă de evoluţia regimului dement din Germania este una de excepţie iar Constanţa este un loc al onoarei comunităţilor evreieşti din Europa în acest sens.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
