Președintele rus Vladimir Putin a făcut apel, joi, la folosirea “bunăvoinței” pentru rezolvarea conflictelor din întreaga lume în cadrul summit-ului Comunității Statelor Independente ținut în Astana, Kazahstan, ignorând războiul din Ucraina.
“Toată lumea are bunăvoință și trebuie să folosim această bunăvoință la maximum” în rezolvarea conflictelor, a declarat Putin, citat de CNN.
În mod notabil, discursul președintelui rus nu a menționat în mod direct războiul din Ucraina, dar a specificat faptul că Rusia “salută eforturile de mediere din partea oricui, câtă vreme sunt direcționate către atenuarea situației, în beneficiul tuturor participanților”.
“Asta se aplică și partenerilor noștri din SUA și Europa” a adăugat Putin.
La evenimentul din Astana au mai luat parte liderii din Azerbaijan, Armenia, Belarus, Kârgâztan, Turkmenistan, Tadjikistan și Uzbekistan.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a participat la summit din cauza unui program încărcat, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a participat deoarece Ucraina și-a suspendat participarea la orice eveniment al Comunității Statelor Independente, conform Akipress.
Reamintim faptul că luni, 10 octombrie, Rusia a lansat un val de rachete asupra Kievului și a mai multor alte orașe din Ucraina, ucigând 19 oameni și rănind cel puțin 100, conform ultimului bilanț al autorităților ucrainene.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: