Ministerul Educației, amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru tăierea unor burse din mediul rural și la clasa a V-a

sursa foto: Asociația Elevilor din Constanța/Facebook
sursa foto: Asociația Elevilor din Constanța/Facebook

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, sancționarea Ministerului Educației cu o amendă de 10.000 de lei pentru ordinul de ministru adoptat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, prin care au fost tăiate bursele de ajutor social pentru elevii din mediul rural și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a, transmite Asociația Elevilor din Constanța într-un comunicat de presă.

Decizia luată de CNCD vizează ordinul cu numărul 5.379 de la 7 septembrie 2022, care a eliminat bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate decât cea natală și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a, conform Edupedu.

“Ordinul a fost publicat peste noapte, din pix, fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului, fiind astfel încălcate în mod flagrant principiile transparenței decizionale prevăzute de Legea 52/2003”, mai este menționat în comunicatul citat.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), împreună cu asociațiile elevilor din Bacău, Vâlcea, București și Ilfov, Maramureș și Timiș susțin decizia CNCD de a amenda Ministerul Educației și solicită actualului ministru al educației Ligia Deca să nu conteste sancțiunea și să recunoască în mod public că ordinul nu a fost legal.

Asociațiile de elevi au solicitat ministrului Ligia Deca, în public și prin plângeri prealabile, să revoce ordinul și să restituie bursele elevilor, precizează AEC.  

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: