Peste 20 de mii de oameni au murit în timpul valurilor de căldură ce au lovit Europa de Vest în această vară (Analiză The Guardian)

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

Peste 20 de mii de oameni au murit din cauze strâns legate de căldura excesivă în Europa de Vest în această vară, temperaturile fiind atribuite de către experți încălzirii globale, transmite The Guardian.

Analizarea morților în exces, care reprezintă diferența dintre morțile actuale și morțile prezise în baza tendințelor istorice, arată că creșterea temperaturii reprezintă o amenințare serioasă la adresa vieții multor oameni.

Spre exemplu, în Anglia și Țara Galilor au fost înregistrate peste 3 mii de morți în exces între lunile iulie și septembrie, conform Biroului Național al Statisticilor, ceea ce reprezintă o creștere de peste 6% față de media din ultimii cinci ani.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Analiza nu este făcută pentru morțile provocate de căldură în mod specific, dar o privire asupra morților din fiecare zi arată că numărul de decese a fost mai mare în zilele cu temperaturi mai ridicate.

În speță similară, peste 10 mii de morți în exces au fost înregistrate de Santé Publique France, agenția de sănătate a statului francez. Dintre acestea, aproape 3 mii au avut loc în timpul celor trei valuri masive de căldură care au lovit Franța, numere cu 20% mai ridicate fiind înregistrate în zonele în care s-au emis alerte roșii de căldură.

Fenomene similare au fost înregistrate de asemenea în Germania și în Spania, este menționat în analiza The Guardian.

Aceste numere îngrijorătoare apar în contextul în care în 2022 s-au măsurat cele mai mari temperaturi de când a început fenomenul să fie monitorizat, vara acestui an fiind cu 0,4 grade celsius mai călduroasă decât cea din 2021, conform Programului Copernicus, programul de monitorizare a planetei al Uniunii Europene. 

“Valurile de căldură sunt una din cele mai mari amenințări ale schimbării climei. Temperaturile înalte sunt responsabile pentru mii de morți în jurul lumii în fiecare an, multe dintre ele nefiind raportate. În ciuda dovezilor covârșitoare, publicul este puțin conștient despre pericolul reprezentat de temperaturile extreme pentru sănătatea umană”, a explicat Friederike Otto, lector senior la Institutul Grantham pentru Schimbarea Climei și Mediului Înconjurător al Colegiului Imperial de la Londra, citat de The Guardian.

Morțile cauzate de schimbarea climei în Europa de Vest în acest an fac parte dintr-un trend global care pare a fi în creștere, Organizația Mondială a Sănătății estimând că între anii 2030 și 2050, factori care se află în legătură directă cu schimbarea climei vor provoca, anual aproximativ 250 de mii de morți adiționale pe întreaga planetă. 

Problematica schimbării climei, imposibil de ignorat în contextul morților recente și ale prezicerilor sumbre, a dat de gândit guvernelor și organizațiilor internaționale ale lumii. Uniunea Europeană a stabilit deja legislația menită să echilibreze cantitatea de gaze cu efect de seră emise în atmosferă cu cantitatea de gaze eliminate, pentru a reduce încălzirea globală și a atinge astfel o stare de “neutralitate climatică” până în anul 2050.

În același scop, state precum Germania, una din țările afectate de recentele valuri de căldură, au creat propriile strategii pentru atingerea neutralității climatice într-o manieră care să nu pericliteze economia.

Succesul acestor inițiative rămâne de văzut, dar experiența acestei veri și pericolele care par a urma reprezintă un semn că astfel de planuri sunt necesare pentru a proteja pe termen lung viețile oamenilor din întreaga lume.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: