Mostră de servilism la TVR Craiova, într-un interviu cu Olguța Vasilescu, doar cu ”întrebări” ajutătoare/ Moderator: ”Sunteți foarte bun comunicator/ Craiova, destinație turistică unde vin sute de mii de oameni/ Binele este o știre”

sursa foto: Captură de ecran
sursa foto: Captură de ecran

Studioul teritorial Craiova al postului de televiziune publică TVR a difuzat la finalul anului 2022 un interviu plin de laude cu Olguța Vasilescu (PSD) despre activitatea la Primăria Craiova, în emisiunea ”Actual Regional”, moderată de Tiberius Mușuroi, membru supleant în Consiliul de Administrație al TVR propus de PSD (2019), scrie G4Media. Ziarul Libertatea a semnalat inițial interviul laudativ printr-un articol de opinie al jurnalistului Petre Barbu.

Mușuroi începe ”interviul” vorbind despre un ”moment al bilanțului cu format modificat” pentru întâlnirea cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Moderatorul prezintă Craiova ca ”destinație turistică” unde vin ”sute de mii de oameni”, fără să precizeze însă o sursă instituțională sau de altă natură care să confirme constatările. Ulterior, o laudă pe Vasilescu pentru că e ”bun comunicator” punând gaj pentru acest lucru însăși ”experiența lui de 20 de ani în TVR”.

Până la minutul 07:14, Lia Olguța Vasilescu vorbește neîntrerupt despre proiecte de infrastructură și alte investiții prezente sau viitoare exact în retorica unui bilanț pozitiv făcut de administrația locală. Ulterior este pusă în dificultate de moderator cu constatarea ”teoretic până anul viitor ar trebui să fie asfaltate toate străzile din zona periferiei”.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Olguța Vasilescu își continuă nestingherită tirada despre investiții, planuri, își exprimă nemulțumirile despre ”legi proaste”, explică de ce primăria nu poate introduce gaze, discurs care nu este întrerupt de jurnalist cu nicio întrebare.

La minutul 14:35, moderatorul constată, venind în ajutorul primarului, că inundațiile cu care s-a confruntat Craiova au loc și în alte mari orașe din lume, ulterior susține că ”nu poți să împaci pe toată lumea”, iar la minutul 15:13 culminează cu ”binele este o știre”, moment în care Olguța Vasilescu transmite că ea ”nu mai citește presa locală”. La schimb, Tiberius Mușuroi laudă arcada de trandafiri din Craiova.

”Interviul” continuă în aceeași manieră, în care Olguța Vasilescu vorbește despre ”visele” ei pentru Craiova, despre panouri fotovoltaice, viitoare parcuri de distracții, introducerea sistemului de canalizare, reabilitări pe fonduri europene, străzi asfaltate etc.

Prima întrebare ”agresivă” a moderatorului este la minutul 21:09 atunci când o întreabă pe Lia Olguța Vasilescu dacă se gândește să deschidă bazele sportive, ”în care s-a investit masiv”, în timpul weekend-urilor. Vasilescu a venit cu un nou răspuns fluviu, în aceeași manieră, în care este întreruptă rareori și doar pentru a fi completată aprobator și înțelegător de Tiberius Mușuroi.

La minutul 30:28, moderatorul intervine în forță ”cu subiectivism și mândrie oltenească” și concluzionează că orașul condus de Vasilescu își merită locul în topul celor mai frumoase, constatare aprobată ferm de primarul Craiovei printr-un scurt ”Corect!”. Tiberius Mușuroi mai ridică o dată mingea la fileu pentru alte câteva minute de monolog ale primarului Craiovei.

La 34:05, moderatorul aduce în discuție și Aeroportul Internațional Craiova, fără să adreseze o întrebare în sens jurnalistic, iar apoi continuă să completeze spusele Olguței Vasilescu atunci când aceasta se împotmolește sau nu-și găsește cuvintele. Ulterior, Mușuroi exclamă că ”nu i-a venit să creadă” când a auzit că au venit turiști din Sighetu Marmației în Craiova: ”De la sute de kilometri…”.

Pe tot parcursul interviului, Olguța Vasilescu îi zâmbește larg moderatorului, vorbește nestingherită, afișează o atitudine relaxată și confortabilă cu prezența moderatorului și cu modul în care decurge discuția în care nu este întrebată nimic concret din punct de vedere jurnalistic, spre exemplu despre firmele care câștigă licitațiile, modul în care sunt cheltuiți banii, problemele care apar în timpul derulării contractelor/lucrărilor etc.

De la minutul 41:32, moderatorul deschide discuția despre cultura din Craiova, spunându-i Olguței Vasilescu faptul că ”am excelat și aici” și că cei din Craiova sunt ”mari consumatori de cultură”, iar cultura e o ”zonă de extaz”.

Conform TVR, Tiberius Mușuroi s-a născut la Craiova şi este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova și al Facultății de Teologie Ortodoxă, doctor în teologie, teza cu titlul: „A face misiune în context urban. Strategii din perspectiva spiritualității ortodoxe”. Din 2001, lucrează în TVR.

Context

TVR a înregistrat mai multe derapaje în care invitații emisiunii nu erau chestionați în legătură cu trecuturile, activitățile lor sau chestiuni sensibile, aceștia nefiind puși în dificultate sub nicio formă de interlocutori.

Un interviu fluviu cu Mihai Tatulici, prezentat sub forma unui documentar ”Dosar România”, a fost difuzat de TVR în două episoade, în 9 și 16 octombrie, conform paginii oficiale a televiziunii publice. Interviul este o odă la adresa fostului om de televiziune, prezentat ca ”un tip carismatic – în același timp detestat şi iubit, contestat sau adulat, dar, în orice caz, un tip de succes” și ca un ”creator de televiziuni”. TVR nu l-a întrebat despre susținerea Caritas, jocul piramidal care a făcut victime milioane de români. Citește detalii aici. 

CNA s-a autosesizat după articolul G4Media care a atras atenția asupra episodului difuzat de TVR, în care inclusiv vocea televiziunii punea sub semnul întrebării mai multe fapte ale fostului sistem criminal. Emisiunea a fost difuzată la patru zile după ce G4Media a publicat integral proiectele de legi privind securitatea națională, care sporesc semnificativ puterile serviciilor secrete. Proiectele de legi au fost criticate pe motiv că fac din servicii, din SRI și SIE, prin puterile si imunitățile date, o instituție mai puternică decât fosta Securitate comunistă. CNA a decis să sancționeze cu somație TVR pentru emisiunea care spăla Securitatea comunistă. Decizia a fost luată cu unanimitate. Citește detalii aici. 

Mai multe ediții ale emisiunii Agrostrategia de la postul de televiziune TVR1 conțin publicitate mascată pentru afaceri din domeniul agricol, fapt sancționabil prin Legea Audiovizualului. Co-producător al emisiunii este site-ul agrointel.ro deținut de Vlad Macovei, fost redactor-șef al publicației Evenimentul Zilei. Macovei respinge acuzația și spune că ”am respectat și vom continua să respectăm Legea Audiovizualului în toate emisiunile noastre”, vorbind și despre existența, în ultima vreme, a unor ”atacuri mediatice” la adresa grupului său de presă. Citește detalii aici. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: