Prioritatea în satul românesc: alimentarea cu apă

 

În vreme ce în zonele rurale din Occident, lipsa alimentării cu apă curentă ar fi un coșmar de neimaginat pentru comunitățile respective, în satul dobrogean acest lucru reprezintă o cruntă realitate.

     Costurile investițiilor extrem de ridicate nu le-a permis edililor noștri să inițieze astfel de lucrări din bugetul propriu. Nici statul se pare că nu a găsit resursele necesare după Revoluție, ca să finanțeze astfel de investiții de bază. După aderarea României la Uniunea Europeană, edilii din România au căpătat speranța finanțărilor europene. În timp, însă, în general din cauza birocrației excesive și a incompetenței funcționarilor publici din Guvern, edilii au realizat că accesarea fondurilor europene nu e tocmai ușor de întreprins. Încet, dar sigur, aceștia au întocmit proiectele necesare, au așteptat, mulți dintre ei au reușit, alții încă așteaptă.
     Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi (foto), este unul dintre exemplele care a reușit de cele mai multe ori să obțină finanțările necesare pentru lucrările deosebit de importante pentru asigurarea unui trai decent. În prezent, după ce a pus la punct și a modernizat instituții precum dispensarul, școala, biserica ș.a., primarul vrea să acceseze fonduri europene pentru a alimenta cu apă satele Șiriu și Crișan, ultimele două rămase fără apă curentă. În ce privește celelalte sate, Crucea, Stupina, Gălbiori și Băltăgești, a izbutit deja să implementeze sistemul de alimentare cu apă curentă. Apoi, însă, primarul va trebui să împartă bugetul primăriei astfel încât să finalizeze și alte investiții necesare: reabilitarea trotuarelor (după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale va finaliza lucrarea de asfaltare), amenajarea unui loc de joacă pentru copii și construirea unei grădinițe.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală