Contractul pentru proiectarea noului parc de 36 de hectare din Constanța a fost semnat/ Valoarea, peste 6,8 milioane de lei

sursa foto: Ryan Conrow/Pexels
sursa foto: Ryan Conrow/Pexels

Contractul pentru proiectarea unui nou parc de 36 de hectare în municipiul Constanța a fost semnat, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 6,8 milioane de lei (TVA inclus), conform documentului publicat vineri de primărie.

“Noul parc va fi construit pe o suprafaț de 36 ha și va depăși Parcul Tăbăcăriei, din punct de vedere al dimensiunilor propriu-zise ale suprafețele verzi”, potrivit unei postări a city managerului, Felicia Ovanesian.

Contractul cuprinde un anteproiect, studiu de fezabilitate, documentația pentru autorizația lucrărilor și a tehnicii de execuție, mentenanță de proiect și asistență tehnică. 

Publicitate electorală
publicitate electorală

Firma câștigătoare este Starh Arhitectură Construcții Design SRL și este înregistrată în București. Aceasta a raportat cinci angajați în anul 2021 și a avut o cifră de afaceri de aproape 1,5 milioane de lei. Compania este deținută de Maria Iulia Stanciu, Florian Stanciu, Cosmin Gălățianu, Cristian Alexandru Beșliu, Valentin Cosmin Georgescu și Octavian Bîrsan.

Context

În mai 2022, primăria anunța că municipiul va avea un nou cartier la marginea orașului, în zona DN3C, la nord de Bulevardul Aurel Vlaicu (după sensul giratoriu de la Jumbo), de-a lungul drumului care duce în orașul Ovidiu.

La vremea respectivă, primăria mai preciza că bucata de teren vizată se află în extravilanul orașului și va fi fost trecută în intravilan de către administrația locală, dar și că o parte din proprietarii zonei viitorului cartier vor fi expropriați pentru construirea parcului de 40 de hectare, primul amenajat în Constanța ultimilor 30 de ani.

  • Citește articolul integral, aici

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: