Elena Udrea. Ei i-a revenit memoria în zilele din urmă, după ce toţi cei trei Cocoş au devenit, din nou, protagoniştii scenei publice. Testamentul public al fostului ministru şi şef de partid construieşte veridic imaginea clasei politice româneşti şi a figurilor care o compun. Stabileşte clar legăturile transpartinice şi ipocrizia majorităţii programelor şi dezbaterilor publice şi din mass media. Dovedeşte cum politicul, şi doar el, a decis într-o ţară devastată de corupţie şi mutilată de interese de grup. Demonstrează, dacă mai era nevoie, că termenii „putere” şi „opoziţie” există, în bună parte, doar pentru deliciul electoral al votanţilor şi pentru delirul agenţilor de propagandă din presă. Şi, mai ales, conturează sfârşitul unei perioade de tristă amintire, care dăinuie de 25 de ani.
Bomba pe care a detonat-o Elena Udrea este, prin dezvăluirile ei de fond, cea mai devastatoare din istoria recentă a ţării şi aruncă în derizoriu şi bruma de credibilitate rămasă în politica românească după dezvăluirile din cazurile Alinei Bica, Microsoft şi EADS. România, aşa cum este văzută prin ochii celui mai influent personaj din ultimul deceniu (dacă îl excludem pe preşedintele Traian Băsescu), este o imensă masă de nuntaşi şi invitaţi, care se întâlnesc pretutindeni unde au ocazia.
La aceste şezători colocviale se iau deciziile după care, pentru a nu inflama spiritul gregar al opiniei publice, acestea sunt trimise, regulamentar, la instituţii: guvern, parlament, ministere, instanţe. Un Cocoş care vizitează pe şefii SRI în sfârşiturile libere de săptămână, un alt Cocoş care transportă pungi cu bani pentru o televiziune politică cu rating, cu ştiinţa aceloraşi şefi de servicii, o doamnă fără nicio funcţie în stat (adică, chiar fosta Cocoş) care descinde seara în biroul prim ministrului Victor Ponta pentru a susţine o numire la DNA (deh, vorba dumneaei, „relaţii vechi, de când lumea”!). Acestea, toate, în timp ce se difuzează permanent discursuri despre stat de drept, rolul justiţiei şi efectul nociv al interferenţei cu politicul. Dacă este adevărat că majorităţile parlamentare se fac şi se desfac după numărul dosarelor ce se pregătesc să ajungă în instanţă? Dar dacă serviciile de informaţii, oricum mai multe în România decât în orice alt stat din Europa, se mobilizează pentru alegerea şefului statului, aşa cum se spune că s-a întâmplat în noiembrie 2014
Elena Udrea a devenit, în deceniul prezidenţial al lui Traian Băsescu elementul cheie al deciziei de la Bucureşti. Nicio altă figură publică nu a deţinut atâta influenţă şi notorietate după 2004. Grupul de interese din jurul formidabilei familii Cocoş, cele mai multe financiare dar destule ţinând şi de siguranţa naţională, a devenit, încetul cu încetul, mai important decât partidele politice, structurile civice şi o bună parte a mass media. Numiri în funcţii, remunerarea generoasă a oricărui activităţi favorabile, legături incestuoase cu justiţia şi cu instituţii menite să apere statul sunt doar câteva dintre reuşite. „Cine are cătuşele deţine puterea!” este un program oneros, care exprimă cel mai limpede raporturile instituţionale într-un stat care se însănatoşeşte atât de lent. Mai mult, sectoare întregi din economia românească au trecut prin expertiza şi comerţul cu amănuntul al grupului, de ar fi de amintit doar industria de aluminiu sau cea metalurgică.
Destăinuirile recente survin pe fondul unei posibile dispute necruţătoare pentru preluarea conducerii celui mai important serviciu de informaţii din ţară şi, de asemenea, într-un context în care numărul politicienilor valizi scade constant şi zilnic, după deschiderea celor mai importante dosare de corupţie din istoria României. Pe de altă parte, nu este exclus ca grupul Cocoş, partizanii şi acţiunile lui să fi provocat reacţii ultimative ale aliaţilor strategici ai statului, pe fondul unei instabilităţi geopolitice cronice la frontierele NATO şi Uniunii Europene.
Este important de subliniat că politicul nu are nimic de a face cu legăturile reale: Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, conducerea SRI, fostul locatar de la Cotroceni par a fi în aceeaşi tabără. Mesajul războinic transmis şi preluat copios de mass media ar trebui citit dincolo de picanteriile personale care ţin, la prima vedere, de budoarul politicii româneşti. Este, în acelaşi timp, o reflectare în alte culori a mandatelor preşedintelui Traian Băsescu, un neobosit partizan al luptei anticorupţie şi al alianţelor atlantice.
De multe ori, în discursurile televizate, fostului şef al statului îi plăcea să se descrie pe sine drept cel mai informat om al ţării. Dacă este reală această afirmaţie, destăinuirile celei pe care a susţinut-o în campaniile electorale din 2014 îl afectează direct şi iremediabil. România destăinuită de Elena Udrea apare, acum, ca pista pentru biciclete de la Vama Veche inaugurată de ministrul din ea: un drum pustiu, neglijent, care se opreşte brusc, fără noimă şi fără să ducă undeva.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
