Lucrările de modernizare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu au ajuns la stadiul de 45%, anunță, miercuri, Primăria Constanța.
În ceea ce privește întârzierea lucrărilor, primarul Vergil Chițac a declarat că “graficul a fost decalat pentru că s-a procedat în paralel și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson. Un alt aspect care cauzează întârzierea lucrărilor îl constituie aspectele descoperite după efectuarea lucrărilor de frezare și realizare de sistem rutier nou”, conform sursei citate.
Proiectul prevede reabilitarea părții carosabile pe o suprafață de peste 140.000 mp, modernizarea și extinderea traseelor pietonale pe o suprafață de peste 40.000 mp. Arterele rutiere vor beneficia de aproximativ 8 km de piste de biciclete și 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public, mai precizează primăria.
Primăria Constanța nu a precizat noul termen de finalizare a lucrărilor.
De asemenea, pe tronsoanele delimitate de bulevardul Aurel Vlaicu și strada Soveja au fost realizate lucrări de reparații a tramei stradale, reabilitare a trotuarelor cu pavaj modern și realizarea de canalizații subterane pentru rețelele de date și iluminat public, mai transmite sursa citată.
În ceea ce privește celelalte tronsoane până la Casa de Cultură, acestea se află în lucru, urmând să se decoperteze zona pietonală, montarea pavajului și realizeazea canalizațiilor pentru rețelele de telecomunicații și energie electrică, potrivit Primăriei Constanța.
Mai mult, traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat, se mai arată în comunicat.
Proiectul are o valoare peste 91 de milioane de lei și se derulează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 -2020.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: