Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/ Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile, apoi a trimis informațiile anonimizate   

sursa foto: Facebook/ Ionuț Rusu
sursa foto: Facebook/ Ionuț Rusu

Viceprimarul PNL al Constanței, Ionuț Rusu, refuză să explice de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri. Acesta a ținut la sertar timp de 38 de zile o solicitare Info Sud-Est care îl are ca obiect, apoi a trimis un răspuns formal, cu trimitere la informații anonimizate.  

Ionuț Rusu și Primăria Constanța au încălcat astfel Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și nu au transmis presei copii ale contractului de 35.000 de euro pe care viceprimarul l-a semnat pentru Asociația Nautic Club Farul, fondată de cumnatul și partenerul său de afaceri Gabriel Aftenie și de alți membri. 

Info Sud-Est a solicitat Primăriei Constanța în 9 februarie 2023 să transmită cine a semnat contractele aferente proiectelor Memorialul „Ştefan Aftenie” (Ediția a VI-a 2021 și Ediția a VII-a 2022), derulate de Asociația Nautic Club Farul Constanța, și să trimită în format electronic copii ale acestor contracte de interes public. 

Publicitate electorală
publicitate electorală

Solicitarea ISE a ajuns, după 8 zile de la înregistrare, pe masa viceprimarului Ionuț Rusu, care este vizat direct de solicitare. Timp de 38 de zile, Rusu a avut solicitarea, dar a refuzat să îi dea curs. În a 46-a zi de la trimiterea solicitării, primăria a trimis un răspuns formal, care nu a dat curs cererilor din solicitare și ne-a trimis la contractul de pe site-ul instituției, complet anonimizat. 

Viceprimarul Ionuț Rusu nu a transmis un punct de vedere la solicitarea Info Sud-Est pentru a explica de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri și de ce nu respectă Legea 544/2001. Gabriel Aftenie a declarat pentru Info Sud-Est că asociația sa a depus proiectul la Direcția Evenimente și că nu știa că va ajunge să fie semnat de cumnatul său:

  • ”Nu știu ce să vă răspund, eu doar am depus dosarul, am depus și cu doi ani înainte. Nu sunt în măsură să vă răspund, nu știu despre ce este vorba, care ar trebui să fie statutul meu ca să fie conflict de interese. Am depus la Evenimente și nu știam că domnul Rusu trebuia să semneze”, a declarat Gabriel Aftenie, vicepreședintele Asociației Nautic Club Farul Constanța.
sursa foto: Captură foto www.primaria-constanta.ro
sursa foto: Extras e-mail ISE

Conform informațiilor și documentelor obținute de Info Sud-Est, Ionuț Rusu a semnat, în septembrie 2022, în calitate de viceprimar, contractul nr. 189040, în valoare de 174.925 lei (TVA inclus), cu Asociația Nautic Club Farul Constanța. 

Conform documentelor consultate, contractul datează din 8 septembrie, deși pe masa viceprimarului a ajuns în 12 septembrie, la ora 11:05 și a fost soluționat cu ”aprobare” în aceeași zi, la 16:12. 

Contractul a fost semnat prin delegarea lui Ionuț Rusu, în calitate de viceprimar responsabil cu organizarea de evenimente. Mai mult, în perioada 6-9 septembrie, Vergil Chițac îi delegase lui Rusu și atribuțiile de primar. 

sursa foto: Extras document delegare

Pe site-ul Primăriei Constanța este publicat contractul din 2022, dar complet anonimizat, comparativ cu cel din 2021 care a fost semnat de primarul Constanței, Vergil Chițac, și care era asumat de vicepreședintele Asociației Nautic Club Farul, Gabriel Aftenie.

Însă în contractul din 2022 asumat de viceprimarul Ionuț Rusu, pe lângă semnăturile anonimizate, conform GDPR, sunt ascunse inclusiv cu numele viceprimarului și numele ori calitatea reprezentantului asociației, aspecte care nu pot fi însă invocate prin regulamentul GDPR. Contractul poate fi consultat aici.

sursa foto: Extras contract Asociația Nautic Club Farul
sursa foto: Extras contract Asociația Nautic Club Farul

Gabriel Aftenie este fratele soției lui Ionuț Rusu și a fost asociat cu viceprimarul Ionuț Rusu în firma Stargate Logistic SRL până în 13 decembrie 2022. Cei doi s-au mai intersectat și în societatea Inland Crew Solutions, unde, în iulie 2022, Aftenie i-a cedat locul lui Rusu.

sursa foto: Extras Monitorul Oficial

Ce prevede Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public

Orice persoană poate cere informații publice instituțiilor din România prin Legea 544/2001 care este folosită cu precădere în munca de documentare a jurnaliștilor. 

Conform legii, prin informație de interes public se înțelege ”orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”. 

Conform legii, Primăria Constanța trebuia să trimită un răspuns în termen de 10 zile sau să anunțe Info Sud-Est (în maximum 5 zile de la primirea solicitării) că are nevoie de până la 30 de zile să răspundă. 

În cazul celor două contracte încheiate cu Asociația Nautic Club Farul, Primăria Constanța a trimis un răspuns formal care nu a dat curs cererilor din solicitare și a făcut trimitere la un contract complet anonimizat.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: