Adio, frică de stomatolog! Laserul ne scapă de durere!

 

Alin Odor este un tânăr stomatolog care la doar 25 de ani tratează pacienții cu instrumente de ultimă generație din domeniul medicinei dentare, aceștia din urmă părăsind cabinetul fără dureri și cu zâmbetul pe buze.

Info Sud-Est: De ce ai ales să devii medic dentist?
Alin Odor: De la vârsta de 4 ani, în urma unei întâmplări nefericite din cadrul familiei mele, mi-am dorit să devin medic, deci pot spune că este un vis din copilărie, pe care am reușit să mi-l îndeplinesc. Fiind de regulă o persoană foarte curioasă în ceea ce privește mecanismul uman, pentru mine fiind „mașinăria supremă”, am considerat că acest lucru îmi va capta tot interesul și atenția în ceea ce fac, profesia de medic dentist devenind o pasiune pentru mine.

Publicitate electorală
publicitate electorală

ISE: Care au fost obstacolele pe care le-ai întâmpinat până să obții titlul de medic dentist?
A.O.: Când faci ceva din pasiune, obstacolele reprezintă doar niște motivații continue sau o serie de încercări, prin care tu ca persoană îți poți da seama dacă ești făcut să ajungi ceea ce
ți-ai propus. După cum spunea bătrânul Confucius: „Fă ceea ce îți place și nu vei munci nici o zi din viața ta”.
Mi-am asumat studiul și celelalte lucruri mai puțin plăcute cu care aveam să mă confrunt fiind medic dentist. Nu m-aș vedea făcând altceva.

ISE: Care sunt avantajele laserului pentru medic și pacient?
A.O.: Laserul stomatologic face parte din categoria tehnologiilor revoluționare care prezintă avanataje multiple atât pentru pacienți, cât și pentru medici. Ca tehnică de ultimă generație, folosirea laserului reprezintă o nouă etapă în evoluția medicinei dentare. Laserul în medicina dentară este indicat în tratamentele odontale (carii, leziuni coronare etc), endodontice, parodontale, chirurgicale (țesuturi moi și dure) și estetice (albiri, reconturări gingivale etc.), cu avantaje net superioare tehnicilor convenționale precum: diminuarea în proporție de 80% a durerii, tratamente minim invazive, timp de lucru scăzut, ste-rilizarea câmpului
operator, necesitate scăzută sau chiar absentă a anesteziei, efecte hemostatice (oprire a sângerării) și simptomatologie post-operator minime.

Alin Odor a absolvit Facultatea de Medicină Dentară la Universitatea „Ovidius” din Constanța. În lucrarea sa de licență a abordat subiectul laserilor în medicina dentară. A participat la nenumărate congrese și conferințe științifice, unde a susținut comunicări pe această temă. S-a remarcat într-un congres național susținut la Târgul Mureș, unde a obținut locul III. De asemenea, a susținut o lucrare științifică la Congresul Federației Mondiale de Laser în Stomatologie (WFLD), din Barcelona.În prezent este înscris la un curs de competență recunoscut la nivel internațional, în Aachen (Germania). Profesează în cadrul TOLDImed Dental Center, sediul GMB, etaj 3. Număr de telefon: 0341. 802. 153


ISE: De când a apărut laserul pe piața internațională și națională?
A.O.: La nivel internațional, de 30 de ani, la noi în țară de 10 ani. Românii încă nu au acces la educația orodentară, deci nu cunosc bine tehnicile moderne și avantajele acestora. Oportune ar fi programe de prevenție implementate încă din școala primară, în cadrul cărora ar avea acces la informații atât copiii, cât și părinții.

ISE: Care este aparatura modernă de care dispui tu în clinica unde lucrezi?
A.O.: Două tipuri de laseri de ultimă generație cu indicații foarte mari în medicina dentară, microscop dentar, piezotom (pentru mano-perele chirurgicale minim invazive), air flow (duș bucal profesional după detartraj și periaj, curățare interdentară și gingivală, cu particule de bicarbonat de sodiu, fără durere), aparat de citire a culorii și multe altele.

ISE: Oamenii în general aleg ce e mai ieftin. De ce ar alege românii să scoată mai mult din buzunar pentru intervenții cu aparatură modernă?
A.O.: Calitatea unui act terapeutic cu aparatură modernă este mult superioară tehnicilor convenționale, pacienții plătesc mai mult însă tratamentele sunt minim invazive, însoțite în unele cazuri de o simptomatologie post-operatorie minimă și rezistența în timp a manoperei mult superioară tehnicilor clasice. Iar românii sunt prea săraci să aleagă lucruri ieftine, în general.

ISE: Ce părere ai despre educația românilor în ce privește igiena orală?
A.O.: Conform multor studii, România nu ocupă un loc onorabil în ceea ce privește sănătatea oro-dentară. Totuși sunt optimist că pe viitor lumea va fi tot mai interesată de igiena orală. Aș recomanda controlul periodic la medicul dentist, deoa-rece este mai ieftin să previi decât să tratezi, implementarea unor programe de prevenție și, de asemenea, aș recomanda instituțiilor de resort să sprijine accesul tot mai larg al pacienților la programele respective. Exis-tă și o frică a pacienților de stomatolog, din cauza tehnicilor convenționale mai dureroase.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: