BYD este o companie de high-tech chinezească dedicată inovațiilor tehnologice. Potrivit site-ului oficial, a fost fondată în februarie 1995 și, după mai mult de 20 de ani de creștere rapidă, compania a înființat peste 30 de parcuri industriale în întreaga lume și a jucat un rol important în industriile legate de electronice, automobile, energie nouă și transport feroviar.
Filozofia brand-ului propune „vehicule electrice pe străzi și sisteme de SkyRail ce conectează orașul cu zero emisii și zero poluare”. Chinezii susțin că valorile fundamentale pe care le promovează sunt ”excelență, pragmatism, pasiune și inovație”.
Compania chinezească a depășit în anul 2022 Tesla, sporindu-și producția cu 211% în 2022, potrivit datelor furnizate de EV Volumes. Pe de altă parte, chinezii nu sunt foarte interesați de Tesla, vânzările pentru aceste autovehicule în Asia nefiind semnificative. Amintim că la începutul acestui an, Tesla a redus preţurile automobilelor sale din China pentru a doua oară în trei luni din cauza cererii slabe. Preţul de pornire pentru Model 3, de exemplu, a fost redus de la 265.900 de yuani la 229.900 de yuani (33.427 de dolari).
BYD a vândut de peste 3 ori mai multe modele BEV (în traducere Battery Electric Vehicles, fiind acronimul folosit pentru mașinile electrice în cadrul cercetărilor în domeniu) și PHEV (fiind acronimul folosit pentru Plug-in hybrid electric vehicle) față de 2021, prin creșterea vânzărilor modelelor existente, prin introducerea cu succes a unor modele noi și prin concentrarea în întregime a producției și a vânzărilor pe BEV și PHEV, se arată în cercetarea EV Volumes.
BYD este acum cel mai mare producător de PHEV-uri și a trecut de pe locul 3 în 2021 pe locul 1 pentru BEV-uri & PHEV-uri împreună. De asemenea, compania construiește o fabrică în Thailanda, pentru a produce modele cu volan pe dreapta pentru piețe precum Australia, Noua Zeelandă și Marea Britanie.
Deși BYD are o prezență relativ redusă pe piața europeană de autovehicule din cauza taxelor vamale foarte mari impuse importurilor automobilelor chinezești, compania plănuiește să facă o incursiune majoră în Europa, unde se așteaptă să construiască fabrici, tocmai în scopul evitării taxelor.
Încă din luna februarie a acestui an, compania chinezească a început să coopereze cu dealeri auto din spațiul european. Astfel, autovehiculele BYD ar putea apărea în scurt timp în Dublin și Cork (Irlanda), având în vedere că Motor Distributors Ltd (MLD), o companie irlandeză, a început să vândă astfel de autovehicule. La începutul acestui an, au existat, de asemenea, informații potrivit cărora BYD caută să cumpere fabrica de vehicule Ford din Saarlouis, Germania.
Compania chinezească încearcă să atragă publicul din clasa mijlocie chineză, având prețuri cuprinse între 100.000 și 300.000 de yuani la autovehiculele sale. Livrările globale ale BYD au ajuns la aproape 1,9 milioane de vehicule electrice și hibride plug-in în 2022, în principal în China, unde a ajuns în topul vânzărilor.
De altfel, potrivit Nikkei Asia, BYD se confruntă probabil cu trei provocări în expansiunea sa:
Prima este soarta subvențiilor de achiziție din China pentru vehiculele cu energie nouă. Anul trecut, compania a înregistrat încasări de 10,4 miliarde de yuani din aceste subvenții. Profitul net al producătorului auto a sărit anul trecut cu 450%, ajungând la 16,6 miliarde de yuani, subvențiile contribuind cu 60% din această sumă.
Rețeaua de vânzări a BYD este un alt factor. În cazul în care vânzătorii și personalul de mentenanță asociat companiei nu beneficiază de o instruire corespunzătoare, acest lucru ar putea duce la apariția unor plângeri care să prejudicieze marca, asta în contextul în care un portal chinezesc care colectează reclamațiile clienților arată o avalanșă de nemulțumiri împotriva producătorilor auto, inclusiv BYD, cu privire la modul în care sunt comunicate termenele de livrare, precum și la procesul de rezervare a testelor drive.
Incursiunile BYD pe piețele europene și asiatice vor fi o ascensiune dificilă. Anul trecut, operațiunile de pe piețele de peste ocean au produs mai puțin de 3% din volumul total al vânzărilor, ceea ce subliniază nevoia urgentă de a-și extinde prezența în străinătate.
BYD a devansat anul trecut Volkswagen în ceea ce privește capitalizarea bursieră și a ajuns la 99,7 miliarde de dolari la sfârșitul lunii martie, ocupând locul trei în topul producătorilor auto la nivel mondial.
Compania chineză se situează doar după Toyota Motor, aflată pe locul al doilea, a cărei capitalizare de piață era de 231,2 miliarde de dolari la sfârșitul lunii martie, și după Tesla, aflată pe primul loc, cu 656,4 miliarde de dolari, conform sursei citate.
BYD pe piața europeană
BYD se pregătește să lanseze în Europa încă două modele electrice, Dolphin și Seal, transmite Electdrive. Dolphin ar putea fi disponibil începând cu mijlocul verii, iar Seal de la finalul verii sau începutul toamnei.
La scurt timp după premiera europeană a trio-ului BEV Atto 3, Tang și Han, BYD a confirmat anul trecut că ia în considerare vânzarea sedanului de dimensiuni medii Seal și a mașinii electrice compacte Dolphin în Europa. Producătorul chinez a anunțat acum că a luat o decizie: Ambele vehicule vor fi oferite în Europa înainte de sfârșitul acestui an.
BYD nu a dezvăluit încă prețurile în comunicatele sale. În cadrul unui eveniment, pentru Dolphin a fost menționat un interval de preț cuprins între 30.000 și 38.000 de euro. Având în vedere prețurile cunoscute ale modelului Atto 3, este mai probabil ca Dolphin cu o baterie de 60 kWh să pornească de la 38.000 de euro; doar modelul cu o baterie de 44 kWh, care este deja disponibil în China, se va apropia mai târziu de pragul de 30.000 de euro.
România pe piața electrică
Potrivit datelor furnizate de datele oferite de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), piața autoturismelor electrice din România este într-o continuă ascensiune. Dacia Spring, primul autovehicul electric produs de către compania Dacia, se află pe poziția a 4-a într-un top al celor mai bine vândute mașini din primele luni ale anului 2023. Topul celor mai bine vândute mașini este dominat în mod clar de către Dacia, mașinile fiind în preferințele românilor, dar faptul că o mașină electrică se află într-o poziție atât de bună, arată interesul românilor către trecerea spre electric.
- Dacia Logan – 2947 unități
- Dacia Sandero – 2289 unități
- Dacia Duster – 2216 unități
- Dacia Spring – 1057 unități
- Renault Clio – 806 unități
- Dacia Jogger – 804 unități
- Renault Megane – 766 unități
- Skoda Octavia – 453 unități
- Hyundai i30 – 420 unități
- Hyundai Tucson – 407 unități
De asemenea, potrivit unui studiu realizat tot de către Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care a analizat datele din anii 2021 și 2022 privind vânzarea autovehiculelor în țara noastră, românii devin din ce în ce mai neinteresați de autovehiculele pe diesel. Numărul de înmatriculări de vehicule cu motorizări diesel a scăzut cu 5%, cota de piața ajungând la un minim istoric, 13.8%. Totuși, mașinile cu motorizări pe benzină își mențin poziția dominantă, cu o cotă de piață de peste 64%. Pentru anul 2022, Dacia Spring a fost cel mai bine vândut autoturism electric în România, cu peste 6800 de unități vândute.
Articol publicat inițial pe G4Media.ro
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: