Portul Constanța a trecut prin 20 de directori în 32 de ani: Un director rezistă în medie doar 1,6 ani, mai mult însă decât un ministru la Transporturi/ Când a fost cea mai stabilă perioadă de la inaugurarea din 1909 – analiză

sursa foto: Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa/Facebook
sursa foto: Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa/Facebook

Portul Constanța a schimbat 20 de directori din 1991 până astăzi, aproape cât numărul de miniștri ai Transporturilor din această perioadă. În cei 32 de ani, un șef de Port a rezistat în medie doar 1,6 ani, iar un ministru chiar și mai puțin, nici 1,2 ani. Aproape toate schimbările de la Constanța coincid cu foiala de la conducerea Ministerului Transporturilor. Care sunt mizele și cum se explică acest du-te-vino continuu la conducerea celui mai important port de la Marea Neagră în contextul războiului din Ucraina? G4Media și Info Sud-Est prezintă o radiografie a persoanelor care s-au perindat pe la conducerea Portului Constanța și a contextului în care aceștia au primit și au pierdut funcția.

  • Guvernul PSD-PNL, premieri Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă

20. (2022- ) Florin Vizan este actualul șef al Portului Constanța, numit în funcție la câteva luni după ce Sorin Grindeanu a fost numit ministru al Transporturilor din partea PSD, în noiembrie 2021. Vizan a preluat conducerea Portului în august 2022, când a expirat mandatul predecesorului său, Florin Goidea. De subliniat este că Sorin Grindeanu a așteptat ca directorul Portului pe care l-a găsit în funcție când a ajuns ministru să-și încheie mandatul.

  • Guvernul PNL-USR, premier Florin Cîțu

19. (2020-2022) Florin Goidea a ajuns la conducerea Portului Constanța în 23 decembrie 2020, în aceeași zi în care Cătălin Drulă (USR) a ajuns ministru la Transporturi în Guvernul Cîțu (PNL). Goidea l-a schimbat pe Costel Stanca, care era susținut de aripa Orban din PNL.

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • Guvernul PNL-USR, premier Ludovic Orban

18. (2019-2020) Costel Stanca a ajuns directorul Portului Constanța în 23 decembrie 2019, la patru săptămâni după ce la ministerul Transporturilor a ajuns Lucian Bode, în Guvernul Ludovic Orban. Stanca a venit în locul Danielei Șerban, pusă în funcție cu ajutorul PSD.

  • Guvernul PSD, premier Viorica Dăncilă

17. (2019) Daniela Șerban a fost șefa Portului doar 10 luni, de la începutul lui februarie la finalul lui decembrie 2019, în timpul mandatelor Rovanei Plumb (interimar, PSD) și al lui Alexandru Cuc (al doilea portofoliu de la Transporturi, PSD). Șerban este directorul economic al Portului de 11 ani și l-a înlocuit pe Nicolae Dan Tivilichi.

  • Guvernul PSD, premier Mihai Tudose/ Guvernul PSD, premier Sorin Grindeanu/ Guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș

16. (2016-2019) Nicolae Dan Tivilichi a condus Portul Constanța din 2016 în 2019 și a reușit să schimbe 4 miniștri ai Transporturilor și 4 premieri, în perioada politică tulbure în care guvernele PSD erau conduse de facto de Liviu Dragnea.

Instalat în funcție în timpul premierului Dacian Cioloș (tehnocrat la acea vreme), Tivilichi a rezistat miniștrilor Petru Sorin Bușe (Guvernul Cioloș), Alexandru Cuc (primul mandat, Guvernul Grindeanu), Felix Stroe (Guvernul Tudose) și Lucian Șova (Guvernul Dăncilă, după premierul interimar Mihai Fifor).

Explicația este că Nicolae Tivilichi avea susținerea directă a lui Liviu Dragnea și a fost schimbat din funcție doar în urma unei decizii judecătorești definitive: Un fost director din Port a contestat procedura de selecție a lui Tivilichi argumentând că a fost viciată. Judecătorii i-au dat dreptate, procedura a fost anulată, dar Liviu Dragnea îl susținea tot pe Tivilichi pentru conducerea interimară a Portului. Dragnea a fost însă condamnat definitiv la închisoare cu executare în 27 mai 2019, iar Cuc a numit alt director în Port.

  • Guvernele USL, premier Victor Ponta I-IV

15. (2013-2016) Valeriu Nicolae Ionescu este cel pe care Tivilichi l-a înlocuit la conducerea Portului Constanța. Ionescu a fost instalat director în august 2013 (până în septembrie 2016), la o lună și două zile după ce Ramona Mănescu (PNL) a preluat șefia Ministerului Transporturilor în Guvernul Ponta II (în urma alegerilor parlamentare din 2012 în care USL a obținut o majoritate zdrobitoare).

Ionescu a supraviețuit trei ani la conducerea Portului, în Guvernele Ponta II, III și IV, timp în care a schimbat cinci miniștri: Ramona Mănescu (Guvernul Ponta II), Dan Șova (Guvernul Ponta III), Ioan Rus (Guvernele Ponta III și IV, cu Gabriel Oprea premier interimar UNPR între ele), Iulian Matache (Guvernul Ponta IV și premier interimar Sorin Cîmpeanu), Dan Marian Costescu (Guvernul Cioloș).

Ionescu a fost singura propunere la șefia Portului, iar numele său a fost avansat de avocata Flavia Teodosiu, membră în Consiliul de Administrație al Portului la acea vreme și care mai târziu avea să-i reprezinte în instanță interesele lui Liviu Dragnea.

14. (2013) Lucian Băluț, profesor și apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost impus de edil la conducerea Portului Constanța în Guvernul Ponta II. Băluț s-a retras din funcție după nici șase luni (februarie-august 2013). A condus pentru scurtă vreme Portul, dar într-o perioadă agitată pe plan local, atunci Mazăre făcea presiuni la nivel central pentru ca Portul să vină în subordinea lui.

  • Au existat discuții despre depunerea unui proiect legislativ al deputaților constănțeni pentru ca primăria să preia Portul, Victor Ponta a transmis în calitate de premier că ”principiul este bun” dând exemplele porturilor Rotterdam și Hamburg, Mazăre țintea preluarea Portului periodic și agresiv în spațiul public, însă visul său nu s-a materializat niciodată.
  • În 2014, Primăria Constanța a trimis scrisori constănțenilor și a instalat corturi pentru strângerea semnăturilor folosindu-se de întrebări ca: ”Vrei mai multe acțiuni la Portul Constanța?”, ”Vrei o gigacalorie mai ieftină?”. Demersul nu a avut succes, iar la finalul anului CCR a declarat neconstituțională deținerea acțiunilor de către primărie.
  • La scurt timp, Mazăre a fost arestat preventiv într-unul dintre dosarele penale, iar subiectul trecerii Portului Constanța în subordinea primăriei a fost închis.

13. (2012-2013) Cel pe care l-a înlocuit Lucian Băluț a fost Decebal Șerban, care a venit la conducerea Portului Constanța în timpul mandatului de ministru al lui Relu Fenechiu. Șerban a fost consilierul lui Valentin Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, considerat mâna dreaptă a lui Radu Mazăre în Portul Constanța. Șerban a negat că ar fi fostul omul fostului primar în Port, dar a recunoscut că era prieten cu Preda, care, în 2019, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare într-un dosar de corupție.

12. (2012) Șerban l-a înlocuit la rândul său pe Ambroziu Duma, care a condus Portul Constanța atât cât a stat în funcție și ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi, în mandatul căruia Duma a fost șeful CN APMC. El a condus Portul în a doua jumătate a anului 2012 și a fost confirmat în funcție a doua zi după ce Silaghi a ajuns la minister.

  • Guvernele PDL, premier Emil Boc I-II/ Mihai Răzvan Ungureanu

11. (2011-2012) Duma a ajuns la conducerea Portului în locul lui Aurelian Andrei Popa, care a fost șeful Portului Constanța în perioada 2011-aprilie 2012, ajuns în funcție în timpul ministrului Anca Boagiu (și a continuat și în cele trei luni cât ministerul a fost condus de Alexandru Nazare, în perioada celui mai scurt Guvern din istoria postdecembristă a României, condus de Mihai Răzvan Ungureanu). Popa a demisionat în urma unei greve de peste două luni în care activitatea a fost paralizată. Personalul îi reproșa printre altele că a pus o taxă pentru accesul angajaților în Port cu mașinile personale.

10. (2009-2011) La rândul său, Aurelian Popa preluase conducerea Portului de la Ioan Bălan, numit în funcție de ministrul Radu Berceanu în mai 2009. În momentul preluării funcției, Bălan lucra în Port de 10 ani și deținuse mai multe funcții: șef serviciu Exploatare Portuară, director al Direcției Exploatare, Siguranță și Securitate Portuară, consilier al directorului general și avea studii aprofundate de specialitate.

9. (2008-2009) Ambroziu Duma a mai condus Portul Constanța și în 2008-2009, în timpul lui Radu Berceanu, care a schimbat guvernarea liberală a Portului Constanța imediat după ce PDL a preluat conducerea de la PNL (în urma rupturii Alianței D.A. și a Guvernării minoritare PNL, înlocuită de scurtul Guvern PDL-PSD). Duma îl înlocuise astfel pe liberalul Constantin Matei care știa că va fi schimbat odată cu iminența căderii Guvernului Tăriceanu, și-a înaintat demisia anticipat, dar i-a fost refuzată de Ludovic Orban.

  • Guvernul PNL, premier Călin Popescu Tăriceanu II

8. (2007-2008) Constantin Matei a condus Portul Constanța în perioada 2007-2008, numit de ministrul Transporturilor Ludovic Orban. Matei a preluat conducerea Portului Constanța de la Mircea Banias, imediat după ruptura Alianței D.A (PNL-PDL).

  • Guvernul PDL-PNL, premier Călin Popescu Tăriceanu I 

7. (2005-2007) Mircea Banias a fost considerat omul de încredere din Portul Constanța al noului președinte al României la acea vreme, Traian Băsescu, și al PDL. Banias a condus Portul în toată perioada Alianței D.A., instalată la guvernare în ultimele zile din 2004. A fost numit șef al Portului de ministrul Gheorghe Dobre în primele luni din 2005.

Banias a fost inculpat și trimis în judecată în 2012 într-un mega dosar de corupție instrumentat de DNA, cu 39 de inculpați, fiind acuzat de trafic de influență și constituire de grup infracțional. Șapte ani mai târziu, Banias a fost achitat definitiv de ÎCCJ.

Banias nu l-a urmat pe Băsescu pe traseul PMP-Elena Udrea, a rămas în PDL până în 2012 la prăbușirea politică a partidului, apoi a ales mai multe trambuline politice prin care a reușit să-și păstreze sau să obțină un nou mandat în Parlament: PC, ALDE, PRO România. Este la al patrulea mandat de parlamentar și, din 2020, este în PNL.

  • Tranziția comunism-democrație: Guvernele PSD, tehnocratul Isărescu, PNȚCD, PDSR și FSN

6-1. (1991-2005) În primii 15 ani după Revoluție, Portul Constanța a cunoscut o relativă perioadă de stabilitate comparativ cu ce avea să urmeze în perioada următoare, când schimbările politice al miniștrilor Transporturilor au măturat și conducerile Portului.

De la căderea comunismului și până în 2004, la plecarea guvernului PSD condus de Adrian Năstase, Portul Constanța a avut șase directori, 11 miniștri ai Transporturilor, 7 premieri (fără interimari) și 9 guverne.

În timpul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, Portul Constanța a avut doi directori, pe Gheorghe Moldoveanu și Mircea Marcu. Înainte de ei, Guvernul tehnocrat al lui Mugur Isărescu îl numise șef pe Laurențiu Mironescu (ulterior înscris în PDL și astăzi cu afaceri în Port).

Guvernele PNȚCD conduse de Radu Vasile și, anterior, de Victor Ciorbea, și-au instalat și ele proprii directori în Portul Constanța, pe Mihăiță Vișoianu, respectiv Aurel Carp, în timp ce Guvernul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu și cele FSN conduse de Petre Roman au susținut același director în Portul Constanța, unul dintre cei mai longevivi, pe Vasile Pistolea (1991-1996).

Primul director postdecembrist al Portului Constanța a fost însă cel mai longeviv din istoria instituției și, implicit, și din comunism: Nicolae Bătrînu a condus Portul timp de 13 ani, din anul 1978 până în 1991.

În loc de concluzii 

  • Perioada cea mai stabilă, când directorii rămâneau în funcții între 5 și 8 ani a fost cea de început a Portului, de la construirea sa până la finalul celui de-Al doilea Război Mondial. În cei 38 de ani de la construirea portului în timpul primului rege al României, Carol I, până la prăbușirea monarhiei și instalarea comunismului (1909-1947), Portul Constanța a avut 7 directori care au stat în medie la conducerea instituției 5,4 ani.
  • Instabilitatea a început după instalarea regimului sângeros al lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a durat toată perioada lui, cea mai dură și sângeroasă din regimul dictatorial comunist, când conducerile partidului și statului epurau cu ferocitate instituțiile, mediile sociale ”dușmane”, dar și oameni din jurul dictatorilor. În cei 18 ani de conducere (1947-1965), regimului Dej a schimbat 9 directori. În medie, un director rezista în funcție 2 ani.
  • Conducerea portului a cunoscut o perioadă de stabilitate odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea statului și până la căderea comunismului (1967-1989). În cei 22 de ani, Portul Constanța a schimbat doar 3 directori, din care ultimul înregistrează și cel mai lung mandat continuu din istoria portului, de 13 ani, din 1978 în 1991, iar un alt director din această perioadă a condus portul tot timp de 13 ani, cu o pauză de doi ani între mandatul prins în perioada Dej și cel de-al doilea, în perioada lui Ceaușescu.
  • O instabilitate cronică a cuprins, însă, Portul Constanța după Revoluție. În cei 32 de ani de la prima conducere a portului instalată în democrație și până în prezent (1991-2023), Portul Constanța a schimbat 20 de directori, unii dintre ei rezistând în funcție doar câteva luni. Cele mai lungi mandate sunt de 5 ani (primul director după Revoluție) și, în perioada recentă, doi directori au reușit să rămână la conducerea portului câte 3 ani fiecare. Așadar, media arată că un director de port își păstrează funcția în prezent doar 1,6 ani.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: